NINGE, de Elena Moisei

Elena Moisei

(”culeasa” de ep facebook)

NINGE...
Ninge...ninge clătinat,
în covor de platină,
lumea mea se clatină
delicat!

Iarna vine-n pas dansant...
fulgii neaua mătură
învârtiți în pătură,
fascinant!
Glob de sticlă ce s-a spart...
ninge fără pauză,
nu știu din ce cauză,
m-am distrat!
Lumea s-a cutremurat...
pun tristeții cratimă
și iubesc cu patimă
delirant!

Autor Elena Moisei

Recenzii de Vasilica Ilie, la cartea Antoanetei Rădoi: ”Progonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!”

Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!...(Spovedania unui învins!) de Antoaneta Rădoi  

                           scriitoarea Vasilica Ilie (autoarea Articolului din ”Confluiențe.ro”

 

 

Pe Antoaneta Rădoi am cunoscut-o cu ocazia lansărilor de carte de la Clubul Calderon. Ea filmează aproape toate lansările care se desfăşoară în acest lăcaş. De curând am întâlnit-o la Târgul de carte „Gaudeamus” unde a filmat la prezentările de carte ale Editurii Betta, şi, când am plecat spre casă, am avut acelaşi traseu, până la Universitate, unde a coborât iar eu mi-am continuat drumul. În acest interval mi-a oferit două cărţi de proză şi mi-a povestit un crâmpei din viaţa ei. O admir pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume. Este o tânără simpatică, generoasă, cu un zâmbet larg deschis, cu ochii vioi ca de veveriţă, o femeie, care, oricând are ceva de spus, deşi, la început ţi se pare timidă. În ciuda acestui fapt, o percep ca pe o fiinţă destul de puternică şi optimistă, ţinând piept cu stoicism vicisitudinilor prin care a trecut, o adevărată creştină care crede în Dumnezeu, dar, care, trecând printr-o experienţă neplăcută tocmai din partea celor care au ales să-L slujească pe Dumnezeu, a făcut-o să scrie despre nedreptăţile prin care a trecut. 

Dintre cele două cărţi oferite cu generozitate, am citit-o pe nerăsuflate (dar cu indignare şi revoltă, simţiri pe care le-am „împrumutat” de la autoare), pe cea care se numeşte „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!...(Spovedania unui învins!)”. Am promis că o să scriu despre această carte, şi, iată că o fac acum.  

Trăim vremuri grele în care educaţia spirituală a dispărut, omul nu mai este credincios în religia lui, respectiv, în cea ordodoxă. Democraţia prost înţeleasă (după aşa zisa „revoluţie” din decembrie 1989) a făcut ca oamenii să se urască unii pe alţii, să se omoare fraţii între ei, părinţii să nu se mai înţeleagă cu copiii, iubirea de aproape să dispară iar răul să fie atât de evident încât eşti îngenuncheat, pur şi simplu. Numai credinţa în Dumnezeu te poate ridica de jos împreună cu voinţa de a trăi mai departe, şi, bineînţeles, puterea de-a ierta.  

Cartea de faţă este un strigăt de durere, o spovedanie a autoarei, a nedreptăţilor pe care le-a întâmpinat chiar de la oamenii de la care nu se aştepta. Citind cartea, am avut în faţa mea un „meşterul Manole” care construia în zadar. Numai că, autoarea nu a găsit o „Ană” s-o sacrifice ca să termine lucrarea şi să poată să se bucure de ea toată viaţa: a fost ea, însăşi, sacrificată de alţii care nu au lăsat-o în pace până nu a fost învinsă.  

Această carte este, cum am spus mai sus, o spovedanie a autoarei, un fel de jurnal, sau, dacă mă gândesc mai bine, o alătur de memorialistică, scrisă la persoana a-I-a, presărată, ici-colo, cu pasaje ironice sau autoironice, îmbrăcând forma unui pamflet. Este bine că autoarea nu şi-a pierdut simţul umorului!  

Eu, ca cititor, nu pot s-o judec că a scris pe un ton critic la adresa bisericii, căci tocmai oamenii acesteia i-au adus necazuri şi nici adevărul absolut nu-l pot cunoaşte. Ştiu doar că autoarea, prin această carte a dat frâu liber sufletului frământat de atâtea suferinţe, exact ca a unui stăvilar. La un moment dat se întreabă: „Ce este mai bine: să spui ceva şi apoi să-ţi pară rău că ai spus, sau să nu spui ceva şi, mai apoi, să-ţi pară rău că n-ai spus?” Până şi în motto-ul epilogului am simţit un pic de ironie: „ Cuvintele nespuse, sunt oase de peşte pentru mine. Mă înec cu ele”. Şi, iată, Antoaneta Rădoi n-a

tăcut, a avut ceva de spus în această carte, fără oprelişti, fără să se autocenzureze.  

Cartea are două prefeţe: una scrisă de prof. Floarea Necşoiu şi cealaltă, de criticul istoric şi literar Aureliu Goci. De asemenea, autoarea are şi un cuvânt către cititori unde vorbeşte desprea persoana ei, cu un motto: „Dacă stai în genunchi înaintea lui Dumnezeu, te poţi ridica în picioare în faţa lumii, şi o poţi înfrunta.” În câteva capitole îşi pune pe tapet frământările şi durerile pricinuite atât de loviturile primite de la viaţă: moartea părinţilor, a partenerului care a ajutat-o până a proiectat o afacere, muncind apoi singură până a văzut-o pe picioare, cât şi loviturile primite de la slujitorii bisericii până au adus-o la sapă de lemn.  

Talentată în arta vestimentară- având la bază Şcoala de Artă- Antoaneta Rădoi şi-a deschis la început un atelier de îmbrăcăminte. Între timp se îmbolnăveşte şi rămâne paralizată între anii 2004-2005. Credincioasă din naştere, educată în religia ortodoxă, îşi revine ca prin miracol, şi, după un an de convalescenţă a ajuns să meargă pe picioarele ei, fără cârje sau baston. Îşi revenise complet dar nu mai avea din ce trăi. În afară de arta vestimentară, autoarea a mai primit de la Dumnezeu un dar: de a picta icoane. În timpul covalescenţei, împreună cu partenerul ei, Erm, au pictat icoane şi au lucrat multe obiecte artizanale. Ca atare, s-au gândit să-şi deschidă un magazin unde să-şi valorifice munca, undeva, în Voluntari, împrumutându-se de mulţi bani pentru închirierea spaţiului. Au avut numai ghinioane: li s-a furat maşina din parcare cu marfă cu tot, o altă maşină le-a luat foc în faţa Poliţiei. S-au împrumutat de alţi bani pentru a cumpăra altă maşină şi au găsit un nou spaţiu pentru a valorifica obiectele de cult pe care le pictaseră: partenerul ei, fiind la rândul lui, artist plastic. Dar, tocmai când lucrurile căpătau contur, şi, cum un necaz nu vine singur, partenerul ei a părăsit-o definitiv. Toată grija, munca, alergarea, stresul, s-au strâns pe umerii ei. Magazinul cu obiecte bisericeşti le-a stat în gât celor de la BOR.  

„(...) Aveam în Deal „tătici iubitori” care nu conteneau cu „binecuvântările”. Cu pizmă, cu ură nedreaptă şi cu VICLENIE mă

înconjurau. Nu mai aveam vânzare, nu mai aveam clienţi în schimb aveam...Garda Financiară şi OPC!!! Fain!!! Cum nu se putea mai bine! „Bucuria nebunilor”, cum se zice... (...)”  

„(...) Şi uite aşa, prin Ermant Art „mi-a fost dat” să văd, să trăiesc „ortodoxia sfântului sinod”, până-n străfundul sufletului meu... Mă pătrunsese dincolo de rinichi, dincolo de fiecare mădular şi neuron!!!O otodoxie pe care n-o recunoşteam! Nu era acea Ortodoxie pe care-o preluasem, în mers, de la bunii mei străbunici, de la bunicii şi părinţii mei! Nu văzusem la ei ura! Nu văzusem pizma! Nu văzusem trădarea! Ci văzusem şi practicasem iubirea, milostivirea, întrajutorarea, frica de Dumnezeu. Acum vedeam lucruri urâte, străine mie şi neamului meu ortodox. Şi, nu mai ştiam ce să cred! Nu mai ştiam ce să fac!... (...)”  

Nu s-a lăsat dărâmată de greutăţi, intimidată de prigonitorii bisericii, a continuat să-şi ducă crucea destinului, fiind o bună creştină, gândindu-se că Iisus Hristos a fost sacrificat pe cruce, luând cu el toate păcatele lumeşti. Şi-a mutat magazinul în alt cartier, crezând că îşi va găsi liniştea acolo. Nici acolo nu a scăpat de urmărirea feţelor bisericeşti, a reclamaţiilor către Garda Financiară, fiind reclamată chiar de preotul care i-a făcut sfeştanie la inaugurarea magazinului. Datoriile, amenzile usturătoare au îngenuncheat-o şi a renunţat la magazin definitiv. Antoaneta Rădoi a pierdut războiul cu feţele bisericeşti dar nu cu viaţa. Ea le spune în încheiere: „(...) Şi... fiţi iertaţi! Voi...prigonitorii mei! ”  

Acum, autoarea se dedică scrisului şi filmărilor la diverse activităţi literare. Viaţa ei de până acum a fost ca a unui personaj de film. Ce se va întâmpla de acum încolo? Aşteptăm o nouă carte cu mărturisiri din viaţa ei. Eu îi urez mult succes!  

 

Vasilica Ilie  

25 noiembrie 2015 

Confluenţe Literare : O Ană a lui Manole sacrificată pe altarul nedreptăţii

Confluenţe Literare : O Ană a lui Manole sacrificată pe altarul nedreptăţii: O Ană a lui Manole sacrificată pe altarul nedreptăţii

Polaritati

Dovan Grepici

23 noiembrie la 18:05

Polaritati
Cand sarpelui de pe toiag ce va sopteste intelepciune
Voi ii spuneti in cor, drac si il numiti insusi legiune
Cand astrele sunt rezumate in cateva randuri in ziare
Iar virtutea e prostie, cand placere'ai delasare
Cand ne inchinam la forme si sacrificam sperante
Pe altare materiale, egoiste si profane
Cand ne folosim puterea sa distrugem ce primim
Si Naturii noastre Mama mii de rani pricinuim,
Zile intregi robotizati consumam ce ni se da
Chit ca este otravit si noi stim , e-nregula
Frica este folosita sa manipuleze mase
Se invart la zar guverne pe zeci de cadavre arse
Lupii deghizati in oi zambesc din televizoare
Oamenii se sting de mici, caci se vrea sa'ajunga mare
Doar o cifra de statistici, un produs cu cod de bare
Cineva care e-in stare sa voteze la comanda
Apel la naivitatea ce i-a fost inoculata, de mic
Sa puna botul la circ si propaganda .
Devenim consumatori, paraziti impaunati
Personalizand cacaturi sa putem sta Updatati
Strangem bani ca pentru o viata sa ne ingropam cu ei
Si ramanem in anale, irositi fara apus
O luam iarasi de la capat cu un nou bagaj in plus.

Fiecare fapta, forma, de actiune sau de gand
Chit ca e soptita'n minte sau strigata din rarunchi
Constient esti tu, mai frate, ca e energie, viata ?
Ca vorbind de viitor, tu ii esti fauritor ?
Stii tu oare ce-i secunda, calmul, din tot universul ?
Linistea inimii tale cu sublimu-i nerostit
Fiecare bucurie si curajul neclintit
Inocenta si iubire, mai poti tu oare sa simti ?
Si acuma cand esti mare si intunecat de griji
Cand vezi atata teroare , suferinta si suspin ,
Mame ce isi plang copii bombardati de sus cu gaze
Si inalta catre Domnul mii de rugaciuni oftate
Poti tu si in acest iad sa mai crezi in omeni(r)e ?Sa zambesti , sa razi, sa speri sa visezi cu bucurie ?
Cum de a ajuns oare, viata, doar un drum spre apatie ?
La asta trebuie sa-ti raspunzi tu, tie !
Defineste cine esti nu cine pretinzi sa fii
Si urmeaza sfatul dat de adancul inimii
Intuitie si instinct, interpreteaza-le prin semne
Pe care le primesti necontenit dar mintea nu le vede
Observa ce nu-i evident, mergand in sus spre sursa
Si defineste calea ta, in pace si virtute
Ai grija de ce e fragil, de vorba inteleapta
Ce a ramas de mii de ani in suflet neschimbata
Asculta de batrani parinti, ia-le in seama gandul
Si la reincarnare asteapta-ti voios randul
Dar nu te astepta sa pleci din nou fara de pata
Ramai in spirit cu ce ai facut, bagaj spre noua viata !
Orice actiune intreprinzi , de la gand la fapta
Paveaza drumul tau divin spre lumea cea mai dreapta.
Unde nu-i sete, nici suspin, nici ura si nici teroare
Unde si tu, si eu suntem ca laptele din sfarc de soare .
De'acolo am plecat candva si de-atunci umblam orbeste
Calare pe praf de stele ce intr-una se-nvarteste
Am trecut prin foc si para, dar constant ne-am ridicat
Ne putem unii , se vede , daca vrem cu'adevarat
Cine nu se'aseamana nu se aduna si nu se'ncheaga
Suntem cu totii oameni , ce altceva ne leaga ?
de Dovan G.

Colțul Anticarului la..Gaudeamus 2015 (Anticarul cu Joben)

Antoaneta Radoi

Chiar acum ·

Colțul Anticarului
Bîntuind prin TÎRG (cu treburi), la Gaudeamus 2015, am dat peste ANTICARUL cu Joben. Un stand micuț, ascuns sus la ultimul etaj după interminabilii stîlpi de rezistență ai Complexului Expozițional: Romexpo, loc în care ajung să expună cei mai mici. Mici nu de statură, nici la spirit! Ci la.. portofel! Deh', după buget, coane Iancule!!...
M-am oprit din treaba mea cîteva secunde, băgîndu-mi nasul în treaba..altuia! A ANTICARULUi cu Joben. Wau!! Îmi ridic privirea din cărți și îl văd pe omul al cărui Mic Magazinaș de Cărți, antice și de demult, îi trecusem pragul cu vreun an în urmă și care mă primise cu larghețe de inimă! -Salut, omule bun! Stai să te imortalizez! Ai vîndut ceva? -Neah!!!...-Offf!! Nu vînduse mare lucru, deși avea și are omul cărți extrem de valoroase, pe care astăzi nu le mai găsești. Nu vînduse, așadar, mai nimic.Dar, era și el, Anticarul cu Joben! Era acolo! Era...in cărți! Era la Gaudeamus! La TÎRGUL de Carte! O, da! Dar cu ce preț? Dragostea pentru ceea ce facem, este mare! Ea ne dă forța să mergem mai departe, așa săraci cum sîntem! Săraci, săraci! Dar nu cu spiritul! Citește, omule! Din orice carte vei avea ceva de învățat!

Realitatea lumii de azi, văzută prin ochii/sufletul și mintea mea, o completă... falsitate

Antoaneta Radoi

 

4 minute ·

 (sau BÎLBÎITUL/ții de la Gaudeamus 2015)

Realitatea lumii de azi, văzută prin ochii,sufletul și mintea mea, AR, o completă..falsitate
Imprejurările mă poartă de ceva vreme (cîțiva ani) prin LUMI care nu-mi aparțin. Deja mă sufoc de fariseismul din jur! Nu, nu am ajuns ÎNCĂ la saturație, la momentul în care să spun: NU MAI VREAU! Ba mai vreau! Vreau SĂ VĂD! Vreau să văd FARISEISMUL despre care vorbea HRISTOS! Să-l văd în toată SPLENDOAREA lui, astăzi!! Căci astăzi, mai mult ca oricînd, e VREMEA lui!! Și..m-am dus SĂ VĂD! Unde? În lumea celor care..CUVÎNTĂ! Și, m-am dus la Gaudeamus! TĂRÎMUL INTELECTUALITĂȚII!!
4 zile m-am tot dus! În primele două a fost mai ușor, dar sîmbătă și duminică a fost CRIMĂ și PEDEAPSĂ!! Ei bine, eram obstrucționată în înaintarea mea, oarecum, și în harnașamentele care mă însoțesc: camera de luat vederi, trepiedul, rucsacul cu cărți, etc...M-am strecurat (cu greu) prin mulțimea adunată puhoi și m-am oprit, fără a avea vreun criteriu prefereanțial, la multe STANDURI. M-am oprit la CELE MARI, la BRANDURI (de top), cît și la cele mai mici, neînsemnate de nicio siglă, de niciun banner mare cît cupola Romexpo-ului!! Am văzut rafturi cu CĂRȚI și rafturi cu..maculatură! Am întîlnit și am vorbit cu oameni de nimic ridicați de alți oameni, de decidenți, pe piedestale și am întîlnit și vorbit cu oameni de spirit, valoroși, aruncați la tomberon de alți oameni, de decidenți! Am văzut oameni de nimic care nu-și mai încap în piele de-ngîmfați/infatuați și, am văzut oameni de mare, mare valoare, dar de-o modestie dumnezeiască! Ba mai mult, într-una din zile, spre ora închiderii, în fața unui mare STAND (închiriat cam pe porțiunea a 4 standuri; deh, cine poate, are cu ce bă!! sau invers: cine are cu ce, poate, bă!!), încercînd să ajund la ușa pe care scria EXIT, nu-mi mai puteam trage nici aer în piept de mulțimea respirațiilor din jur! Populație cît să nu mai ai unde s-arunci un ac! Ce PUII MEI îi aici, frățicule?, mă-ntrebam în barbă. Nu mai puteam înainta nicicum! Simțeam că mă suforc și că-mi voi da obștescul sfîrșit în aglomerația aceea! Cu chiu-cu avi am ajuns sus pe scari spre..EXIT. Am prins un GOL în mulțime și m-am răsucit! M-am uitat în josul scării să văd cine guiță la microfonul din care auzeam cu intermitențe ONOMATOPEE și ce FIRMĂ putea fi în spatele meu, ce BRAND care dă de pomană la atîta gură-cască! Și, ce să vezi? Un BÎLBÎIT (cu nume mare în literatura Ro), un-metru-jumate-de om, instalat în fața standului de BRAND cu ȘTAIF, scotea pe gură, prin microfonul statiei (dată la maxim, fără ca BOSSului să-i pesesă că alături mai erau FIRME care achitaseră și ele, ca și el, o taxă de participare la Gaudeamus), nu cuvinte, ci..frînturi de cuvinte! Cît fusesem cu spatele încercînd să înaintez, am înjurat în gînd rahatul lor de microfon, crezînd ca are o defecțiune și nu are cine să-l regleze. Chiar mă gîndisem că, dacă voi găsi un locșor unde să poposesc, să-mi rog asistentul (de la tehnic), pe Dragos Ghiță care mă înoțea în acest peripluu, să le faca un hatîr și să le remedieze problema! Dar nu! Nu era cazul! Căci nu microfonul era DEFECT! Ci omul! Omul care croncănea în microfon! Acum, nu că omul nu ar fi avut nimic de spus, că...poate avea! Și are, din cîte știu. Dar credeam să omul acesta se va mulțumi cu faptul de a scrie! Iar vorbirea s-o lase altora care sînt făcuți pentru..vorbire! Fiecare să are în TARLAUA care-i este destinată! Zic. Dar, uite că lumea, populația aceea, mulțimea aceea, adunată puhoi, ședea pe scari, înghesuită, și asculta! Îl asculta pe BÎLBÎIT! N-am mai plecat! Am rămas, m-am plecat pe genunchi, ușor, m-am așezat pe scară și am stat să ascult ca să-mi dau seama la ce cască-gura atîta mulțime. Am încercat să prind și leg între ele onomatopeele scoase de BÎLBÎIT, căci mi-am zis: poate și celalți din mulțime fac la fel! Și dacă atîta mulțime înțelege ce spune ONOMATOPEICUL, atunci, cu siguranță, am să înțeleg și eu. Și-am înțeles. Ce? NIMIC! Nimic din ce voia să transmită ONOMATOPEICUL! Dar, am înțeles ceva. Am înțeles că toată treaba consta în...a da din COATE! A da din coate spre a-ți atinge TARGETUL. Apoi, odată atins, odată ce te-ai pus sub cupola unui BRAND, microfonul nu mai e decît o chestiune de propagare a onomatopeelor tale în urechile unui auditoriu căruia, nici măcar nu-i pasă ce spui! Pentru auditoriu, important este să fie în preajma ta! A celui care vorbești la microfon! Daca cei din mulțime își mai și fac o poză cu tine, e ca și cum fiecare dintre ei ar fi cîștigat la Bingo și nu oricum, ci pe cel mai ieftin bilet cu putință!!
Am rezistat în înghesuiala aia preț de 10 minute, încercînd să prind din zbor și să adun onomatopee, sperînd să le leg între ele și să construiesc fraze sau măcar propoziții. Nimic! Șuierau pe lîngă mine, încăpățînate! M-am ridicat de pe scara unde mă așezasem (în rînd cu celalți din mulțime), mi-am luat catrafusele și am plecat tîrînd în plus povara onomatopeelor adunate! Speram ca măcar afara, ieșită la aer, să încropesc din ele fraze!...Nu mai despachetasem camera de luat vederi ca să imortalizez momentul, deși ar fi meritat. măcar pentru INEDITUL situației! Nu oricînd îți este dat să vezi o mare de oameni care ascultă cu gura-căscată un BÎLBÎIT!!, care nu are sa le spună mai NIMIC! Dar ea, marea de oameni, stă acolo doar pentru că BÎLBÎITUL acela face parte dintr-un BRAND de calibru! Și un tupeu infinit pe capul organizatorilor caau dat la maxim sonorul, zău că merita inmortalizat! S-au comportat ca și cum ei ar fi fost singuri pe PLANETA Rompexpo! Nici că le-a păsat de cei de la standurile din jur! Așa tupeu nici că mi-a fost dat să văd! Lasă că și expozanții învecinați cu GĂLĂGIOSUL BÎLBÎIT tăceau chitic, acoperiți de zgomotul asurzitor al onomatopeelor ieșite prin microfonul dat la maxim...Obediența e încă în floare! Și cine-i mai tare de gură și de tupeu cîștigă teren Am văzut la Gaudeamus atîtea lucruri false puse în cărți și decernate cu PREMII, încît, la finele TÎRGULUI, am ajuns întrebînd: -Doamne, unde este REALITATEA? - N-o vezi?, zice Dumnezeu. Uite-o! E aici! Prezentă peste tot și în toate!! REALITATEA într-o..COMPLETĂ falsitate! Falsitate pe care unii mi-o impun, insistînd, prin NLPuri... să mi-o asum și eu! Și de ce mă opun s-o accept, de ce ea se vîră și mai abitir, subsidiar...luînd forme și chipuri care mai de care mai..ademenitoare!! Va urma...


 Adriana Pavel Am citit tot. Like! emoticon wink

Adriana Pavel Am citit tot. Like! emoticon wink

Îmi place · Răspunde · 1 oră

Antoaneta Radoi a răspuns · 1 răspuns

Marioara Bujoreanu

Nu-mi mai place · Răspunde · 1 · 1 oră

Vasilica Ilie Bravo, Antoaneta Radoi! Toate acestea să le aduni într-o carte şi s-o intitulezi simplu: "Infatuare". emoticon smile

Îmi place · Răspunde · 26 de minute

Antoaneta Radoi ”Toate astea” si MULTEEEE altele...VAsilica I. Dar ți-e clar că o voi publica IARĂȘI și IARĂȘI pe banii mei!! Că, nah', cine-i EDITORUL acela care să-și pună banii la bătaie (pt CARTEA mea) și să se bată la cur cu propriile-i..arme??? emoticon sunglasses

Îmi place · Răspunde · 5 minut · Editat

Antoaneta Radoi Oamenilor nu le place să li se spună ADEVĂRUL despre ei! Nici mie nu mi-ar plăcea!! Hah!! Dar m-am uitat în oglindă, întro BUNĂ și BINECUVÎNTATĂ zi și..m-am rușinat de ceea ce am văzut! Atunci am decis SĂ NU MAI FIU NICIODATĂ MINCINOASĂ/FARISEE, nici cu mine, nici cu cei din jur! Cel mult mă abțin, dar ARAR o fac! Fiindcă, oamnei buni, tare mă mai mănîncă deștili... emoticon sunglasses

Luminita Zaharia și poeziile ei...

fluctuat nec mergitur
înarmată, -narmurată
c-un stilou la purtător
amazoană deşirată
pistolar şi ciung şi chior
viaţa mea un guantanamo
inima bombă cu ceas
faţa mea crepon albastru
gîndul cîine de pripas
ceaiul zilei – betadina
hrană – gaura-n covrig
dau un leu pentru didina
cînd terente crapă-n frig
poezia – Poeziiiia!
oooo, ce stare de nestat
îmi scot splina harta ia
duc fiori la epilat
ei îmi spun hopa mitică
eu aş zice don Quijot’
ung genunchii cu arnică
şi cu ştir mă frec în cot
material de vivisecţii
fost-am zău de cînd mă ştiu
şi flegmon pentru injecţii
caracteriu fistichiu
şapte dintr-o lovitură
încrustat-am ieri în poartă
(versuri fără corectură)
megieş – o mîţă moartă
mă menţin cu semeţie
în aspic, în top cincizeci
cîrcotesc fără simbrie
şi-s şaradă pentru greci
nu mor caii cînd vor mînjii
nici eu cînd m-au programat
hrăpăreaţă foc, iubirea
m-a gătit în zori stufat

epilogul? n-are mama
că vi l-ar servi, vă jur!
mai văzut-aţi bardă moartă?!
fluctuat nec mergitur!
din volumul:

Andrei Păunescu la Gaudeamus 2015; Iobagii; Filmare de Antoaneta Rădoi

Gelozie, de Licia Barbu

Lucia Barbu

 

2 ore · București

GELOZIE
Lucia Barbu
Ţi-am scris un maldăr de poeme Gică,
Ba de iubire, ba de supărare,
Când mă lovise, drept la lingurică,
Indiferenţa ta nesimţitoare.
La cinema, când te vedeam cu Tanţa,
Încolăcit ca şarpele la soare,
Aş fi dorit să-i mut la ceafă clanţa,
Şi ţie să-ţi rup falca din dotare.
Eram geloasă şi pe o furnică,
De o vedeam stationand pe tine,
Iar ăleia cu cap de bibilică,
I-aş scoate-un ochi,să nu mai vadă bine !
O uscătură, blondă, cu bidoane,
Ce cară-n ele lapte covăsit,
Cu craci subţiri,ca două macaroane,
Pe cap,trei fire-având, de păr vopsit.
Străpunsă printre coaste de un gând,
Precum că viaţa asta, nu e dreaptă,
Eu lacrimi în batistă inodand,
Am luat o hotărâre înţeleaptă:
Am să te las! Rămâi acum cu Tanţa,
Cu Veta, cu Gherghina sau cu Miţa,
Eu nu mai merg pe plajă la Constanţa,
Mă duc să-mi cat norocul,la Ibiza !

Desteapta-te române, de Anonim Anonim

Anonim Anonim

15 ore ·

Balada fetelor de alta dată, de Anonim Anonim

Anonim Anonim

17 noiembrie la 20:57 ·

BALADA FETELOR DE ALTADATA
Multe s-au schimbat cu timpul. Unele doar “in mai prost”,
Chiar şi fetele sunt altfel, nu mai sunt deloc ce-au fost.
Inainte erau tandre, mai cuminţi, mergeau la şcoală
Acum au ca singur scop, să bage bărbaţii-n boală
In trecut te-ar fi iubit de veneai c-o floare-n dar,
Astăzi nu au timp de flori, stau prin mall sau la solar.
Dădeai gata orice fată c-o cutie de bomboane,
Acum unele iţi cer să le pui chiar silicoane.
In trecut ieşeau prin parcuri, la plimbare, dar acu’,
Ele nu mai vor pe bancă, ci pe boxe in Bamboo.
Te rugai intens de vre-una ca s-o plimbi prin parc in noapte
Acum vin şi câte zece, dacă au ai tăi Q7.
In trecut de te plăcea, iţi scria destul de des
Bileţele de amor, nu-ţi lăsa “offline” pe mess.
Nu aveai poze cu ea, o puteai vedea doar “live”.
Acum poţi s-o studiezi şi pe “Facebook” şi “Hi5″
Atunci de-o scoteai la film, aşteptaţi la braţ troleul
Azi stă la telenovele dacă n-o scoţi cu BMW-ul.
Seara, la prima-ntalnire, i-arătai ceru-nstelat
Acum ii arăţi tavanul, că deja ai dus-o-n pat.
Pe-atunci nu ştia ce-i “shopping”, nu işi lua haine din mall
N-avea firme preferate… se ducea la croitor.
Atunci nu aveam mobile, aşteptai in frig o fată.
Acum ii dai SMS :”Am ajuns. Cobori odată?!?”
Ce frumos era-n trecut, când vorbeam de viitor
La un suc la o terasă, nu direct in dormitor.
Ne doream c-acele vremuri să nu treacă niciodată,
Unde sunt?, unde s-au dus?… fetele de altădată.

Distribuie

Anonim Anonim

14 ore ·

Cum merg toate azi în ţară
Ca la balamuc, pe roate
Strâmbe, şui, cu scârţ, pătrate,
Mă gândeam aşa,-ntr-o doară:
Dacă au partid şi foştii,
Lăutarii, papagalii,
Verzii, rromii, panglicarii,
S-aibe un partid şi proştii,
Fi’ndcă, pe bună dreptate,
Câţi suntem făcuţi grămadă,
Plus, câţi dau în gropi pe stradă,
Am fi în majoritate,
Şi-n mod cert, şi prin urmare,
Vom schimba fără excepţii,
Tot ce au promis destepţii,
De când sunt la guvernare,
De-am pornit, ca om cu minte,
Imediat, fără poveţe,
Să cat membrii prin judeţe,
Evident, ca…preşedinte,
Pas cu pas, din capitală,
Prin Moldova sat cu sat,
Tot Ardealul, prin Banat
…chestie electorală,
Întrebând pe fiecare,
Dacă-i prost şi, pe-o hârtie,
Doar c-un deşt să se-nscrie
În partidul ăl mai tare,
Ca s-ajung c-un gust amar:
Din tot natul, cât e glia,
Cât de mare-i România,
N-am găsit un prost măcar,
Rămânând fără cuvinte
De-al partidului succes,
Şi să pierd eu, mai ales,
Foncţia de preşedinte...
Să-mi pierd timp, şi bani, şi rostul,
Pentru ţară, pentru nat,
Când toţi azi s-au deşteptat,
Să mă zbat singur ca prostul!
Valeriu Cercel

Vai, bietul meu suflet, de George Safir

George Safir

 

1 Decembrie 2011 · editat de George Safir

Dumnica sînt bun, îi iert pe toţi acei care mi-au greşit. Dar nu le spun.
Nu l-am iertat pe singurul om care mi-a spus: ''Te urăsc pentru felul în care
arăţi, dar te iubesc pentru cum scrii...'' Ei, aş! Te asigur că o arăt ghini, ghini di tăt! Pentru cine are ochi de văzut şi....
VAI, BIETUL MEU SUFLET!

M-am uitat dimineaţă în oglindă:
M-am cutremurat!
Mi-am văzut sufletul,
Dezbrăcat, însetat şi flămând.
Vai, bietul meu suflet!
Ce crud mă port cu tine,
Iar tu stai singur şi trist,
Fără să strigi ajutor?
Cum am uitat, atâţia ani, de tine?
Te-am abandonat încă de la naştere,
Dar tu nu m-ai părăsit niciodată.
Vai, suflete al meu!
Te văd acum prima oară,
Răstignit între omoplaţii mei;
Abia azi am simţit cuiul înfipt în inima ta,
Sunt călăul propriului meu suflet...
Toate încep să mă doară.
De ce nu m-ai tras de mână?
Adevărat că nici nu fac ochi şi te înec în cafea,
Apoi toată ziua te-adorm cu fum de ţigară,
Alerg toată ziua prin gânduri,
Nu mai ştiu cum să fac bani,Mă gândesc şi la alţii -
Numai la tine, bietul meu suflet,
Nu m-am gândit niciodată.

Lăudați-mă prieteni, de Nicolae Nicoară-Horia

Nicolae Nicoară-Horia

 

Lăudați-mă, prieteni...
19 Noiembrie 2015

Mi-e apocaliptic versul
și tristețea lui o știu,
lăudați-mă, prieteni,
pentru laude vă scriu!

Dar iertați-mi nepăsarea,
eu nu pot să bat din palme
când e plin pământul nostru
și văzduhul de sudalme...
Râdă-n hohote sinistre
la comandă cei ce vor,
fie-le spre bucurie
lacrimile care dor!
Dumnezeul meu din ceruri
mă aude și Există,
lăudați-mă, prieteni
și El are fața tristă!
Lăudați-mă, prieteni,
până încă nu-i târziu,
știu că ruga mea e slută,
de aceea tac și scriu...

Nicolae Nicoară-Horia


 Un poet NEPERECHE, care-mi unge sufletul cu-al său vers! Însuși DUHUL lui Dumnezeu se pogoară în inima, mintea și condeiul acestui om-poet! Slavă lui Dumnezeu că mai citesc și asemenea poeme! De al mine pt NicolaeNicoară-Hroria:

Pomenirea de 3 săptămîni a celor de la ”COLECTIV”, plecați în COLECTIV la ..Domnul!

Vineri, 20 noiembrie la orele 16, 00, la Biserica Sf Nicolae-Broșteni, de pe Strada Cuza-vodă (lîngă Clubul Colectiv), se va săvîrși un Parastas de Pomenire, comemorare, a 3 săptămîni de la plecare în COLECTIV la Domnul a celor din ”Clubul Colectiv”.
 Oricine dorește poate participa!!
După Parastasul din Biserică se va pleca și se va săvîrși o rugăciune de pomenire în fața Clubului Colectiv!
De asemenea, oricine doreste să aprindă o lumînare sau o căndeluță pentru sufletele celor plecați prematur dintre noi, pentru sufletele celor din Club Colectiv, o poate faceoricind la TROIȚA ridicată în curtea Bis Sf Nicolae-Broșteni, de pe strada Cuza-vodă, de lîngă Clubul Colectiv.
 La Biserica Sf Nicolae-Brosteni slujesc doi preoți: Marius și Alexandru-Nicodim și vă așteaptă să participați la comemorare!
Dumnezeu să-i odihnească pe cei adormiți și să mîngîie pe cei îndoliați și întristatți!

 

 De Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Postiți? Arătați-mi-o cu FAPTE!

"Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine"...( Sfantul Ioan Gura de Aur)

Preotul Nicanor Lemne , de la Siliștea Snagov, ”Cetățean de Onoare” al C...

Atelierul de Scris...

Bună să vă fie inima, oameni buni!

 Cum-necum am ajuns, și eu, astăzi, duminică 15 nov 2015, la Atelierul de Scris inițiat de un om minunat, Felicia Drăgușin. Am ajuns cu destulă întîrziere la ”CEAINĂRIA JODART”, undeva prin Cotroceni, venită pe fugă de la un alt Eveniment! O mînă de oameni minunați, iubitori de cultură, erau adunați în jurul unor mese, așezați comfortabil în niște fotolii tapisate cu bun gust, fiecare cu cîte o cupă -dar ce cupă!! O frumusețe! O bijuterie!!!- cu ceiuț și un păhăruț cu miere, în față. O Ceainărie pe care o recomand cu larghețe de inimă și unde abia aștept să mai ajung! Mi-a părut rău că a trebuit să plec!! Cei prezenți la ATELIERUL de SCRIS aveau coli de hîrtie și pixuri, stînd, gata pregătiți, să ia notițe! Nu, nu de la un Învățător, ci iecare de la fiecare își nota cîte ceva, ce i se părea interesant, din ceea ce spuneau vorbitorii. La Atelierul de Scris totul e interactiv. Chiar și cînd sînt invitați speciali! Știu asta pentru că acum două duminici am fost unul dintre ei, eu avînd deja cîteva cărți publicate și, nah', chipurile sînt un om, un prozator cu ceva experiență! Felicia Drăgușin m-a invitat acum două săptămîni la Atelierul de Scris și am acceptat cu bucurie. M-am simțit onorată, foarte, să particip la Atelier și să împărtășesc din experiența mea de prozator, dar și să culeg ceva nectar de la cei prezenți! Acolo, la Atelierul de Scris am descoperit oameni f f talentați care merită să fie promovați, care merită să iasă în față, care merită să scrie și care, chiar AR TREBUI să publice! Pentru că..au ceva de spus! Astăzi, la ora la care am ajuns, am mai apucat să ascult cîteva poeme, lecturate chiar de creatoarea lor. Mi-au plăcut. Fata asta chiar are talent! Iată unul dintre ele

”Și ce dacă tac?

                                                                      Ochii mei vorbesc

                                                                       Inima îmi bate

                                                                       Ochii tăi aud?

                                                                      Ochii tăi aud?

                                                                      Când sufletul îmi strigă..

                                                                      Și mâinile-ți șoptesc?

                                                                      Hai, zi-mi ceva, orice!

                                                                      Că nu ești orb, nici surd...”

 Felicitări Adriana Pavel! Curaj! Și..dă-i înainte!! Dacă vei scrie pe mai departe astfel de poeme, promit să-ți scriu un CUVÎNT ÎNAINTE la prima ta carte!, pt publicare! Felicitări întregului Grup, tuturor participanților la Atelierul de scris! Felicitări Felicia Drăgușin! Faci o treabă minunată! Succes tuturor! 

Antoaneta Rădoi (prozator)

Dumnezeu; poem de Nicolae Nicoară-Horia

Nicolae Nicoară-Horia

 

4 ore · Arad ·

Dumnezeu
Ce simt eu niciodată nu mă înşel,
E un ceva în lucrurile toate,
Dacă Este şi cum Este El
Să nu vă întrebaţi cu răutate.

Pe uliţe, prin pieţele murdare,
În rugăciunea cea adeseori
Nu am strigat vreodată-n gura mare
Că Dumnezeu e dincolo de nori.
Să creadă cine vrea şi cine poate,
Citească cel ce ştie din Scriptură,
Pentru credinţa care ne desparte
Eu altor neamuri nu le-am purtat ură.
La orice închinare mă voi duce
Nu-mi trece nicio umbră peste gând
Şi dacă cineva nu-şi face cruce
Când aude clopotul plângând...
Genunchii ce se frâng lângă icoane
Să-şi mântuie în pace jertfa lor,
Copil crescut pe dealuri transilvane
Jignirile de orice fel mă dor...
Aşa m-au învăţat în vremuri grele
Părinţii mei, părinte sunt şi eu,
De undeva, de dincolo de stele,
Se uită înspre mine Dumnezeu!
Nu spun că I-am văzut vreodată faţa,
De auzit îl tot aud mereu
De când mă poartă pe pământ viaţa
Şi-L simt acolo, în oftatul meu...
Nicolae Nicoară-Horia
sursa: Facebook

Și a fost că...

 

  Şi a fost că...

 ( Aventuri la lansarea Cărţii mele: „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!” sau „Spovedania unui învins” )

 ...A venit Ziua Zet. Ziua lansării Cărţii. 19 decembrie 2014. Ora 16,00.

Mi-am zis că dacă tot e „distracţie” adică ..BAL, apoi, atunci...să fie BAL!!! Şi mi-a trecut un gînd şi anume, nimic nu mi se părea a fi mai frumos, în tot acest BAL, decît o voce UNICĂ, INEGALABILĂ, ca cea a unuia dintre amicii mei de suflet, Petre Moise. Aşa că l-am invitat la BAL. Invitat, e un fel de a spune. Căci, în fapt, nu a fost o INVITAŢIE, ci o...luare cu arcanul!! Fiindcă, neipsrăvitul, nu se lăsa nicicum. Trei zile m-a fiert în suc propriu!! Nu-mi dădea un răspuns, nici că laie, nici bălaie!!! Îmi venea să mă duc pînă la el acasă, să sun la sonerie, să-i aplic două directe şi să dispar...şi să nu mai aud de...Moise Petre cît îi pămîntul pămînt şi existenţa mea pe el! Dar, n-am aplicat ideea! Mi-am zis că, na, asta e! „PRETINU’ la nevoie se cunoaşte!” „Îl bag în mă-sa de neisprăvit!”, dacă-şi permite GLUMA să-mi strice mie Ziua Zet!!! Asta NU SE VA ÎNTÎMPLA însă! În pre-seara evenimentului, mă sună neisprăvitul mai înspre ora 24,00 şi mă anunţă cu glasul lui abia şoptit (ăsta, Moise Petre, vorbeşte de parcă n-ar fi mîncat niciodată decît lăcuste şi n-are vlagă...), că...va veni la eveniment şi punct, tainic, închide telefonul... Slavă Ţie, Doamne!!!  că m-ai scutit să săvîrşesc un Act NEBUNESC!!! Eram chitită să-l scot de la ..PRIETENI! Prieteni??? Un non-sens! Cine cu cine e prieten azi??? Dar..nu dezvoltăm acum. Treaba e că, naca na, pe Petre M îl mai pot păstra încă la ...amici. Buni amici! Slăvit să fie Dumnezeul nostru!

  Vine ziua mult-aşteptată. Aşteptată? Hmmm! N-aveam NICIO emoţie! Eu doar mi-am scris, nonşalant, un spici şi mi-am trimis „ajutoarele” [ în primul rînd pe buna mea Yle Koste ”PR-ul meu!!!”, ”Asistentul” meu, sau mai pe româneşte spus „Secretarul”... Hahaha, o să mă omoare madam psiholog cînd va citi!!! Nu trage dom’ Semaca, sînt eu ..Lăscărică!!!; ştiu „dom’ Semaca”, ştiu că ţi-ai tocit coatele pe la Titulescu ( era să zic, pe lîngă Titulescu..hahah, mai pe la Pizzeria X, mai pe la PUB-ul Y...mai cu o „Focaccia” cu nuş-ce kkturi, pe post de ingrediente, mai cu un „Shake of tofu” or „Sherry Cobblers” musai cu curacao, sau o „Coffe Bahamas” sau mai ştiu eu ce kkt cu prune bucate bune...cu iz orientalo-occidentalo-babuino-balcanic de ţi se plimbă limba-n gură cu-atîtea ifose cu iz intelectualo-filfizonic...oh!, nu mă omorî Zuzico –tu ştii că te iubesc!!; ca pe Drăgănescu!!!..; Ştiu, ştiu, draga mea, Yle că tu ai fost studentă la ZI!!! Zi-lumină prin Pub-urile de pe lîngă..Titulescu...Ştiu că ai avut şi colegi eminenţi..cărora le făceai lucrările...hahap, dap, cu care împărţeai frăţeşte „Şeri Cobles-urile” şi „Focacile” asortate cu ghimbir...Ştiu draga mea, ştiu bine că ţi-ai tocit şi multiplele tocuri de 15-20 cm de la cizmele trecute sus, cu mult peste genunchi  şi extrem-extrem de costisitoare, şi știu că te-ai chinuit la greu să-ţi cari ditai geamantanele de fiţe pe post de poşetă, dar na’...trendu’ soro!!!, vai coloana ta vertebrală dar, na’...doar urma să devii...PSI-Ho-LOG, mai mult olog decît psi!! Ori poate, mai mult psiho...dar las’, scumpa mea, că vii la mine şi ..te vindec! Te vindec io! Te psihologizez de numa’-numa’!!! Stai pe-aproape, că nu te mai faci bine, nici cu toate slujbele patriarhale!! Ops!!, patriathale am zis??? Să revenim, aşadar, la..sinodalii mei...)] să achiziționeze toate cele de trebuinţă. Zis şi făcut! Toate bune şi frumoase, mai puţin cameramanu’ care, frustrat de nu-mai-ştiu-ce-chestie, s-a autoafrontat şi...a căzut în blegogeală emoţională..Kkm-aş!! Nu mă puteam filma singură, deşi dacă mă străduim niţel, găseam soluţia.  Offf, acu’ s-a găsit şi NLPistu’ ăsta să-l apuce blegogeala emotio-afectivo-psiho-Spitalu’-de-nebuni?? Hmmm, da’ cînd nu-l apucă p-ăsta pandaliile „emoţionale”...De la  NLP (programare neurolongvistică)uri i se trage!!! Cu cît studiază mai mult, cu-atăt mai mult cade victimă..dar...sa revenim la oile noastre...

 Baby (mama Maria, căreia eu îi zic cu duioasă deagoste: Baby) pregătește ceva de-ale gurii cum numai ea știe. Ne îmbarcăm cu sarsanalele și plecăm spre Locaţia evenimentului căci se apropia cu paşi repezi ora stabilită. Bagajele-s mult-prea-multe, aşa că, prin eliminare tre’ să mai arunc şi să „mă lepăd” de unele. Dar, cum s-o faci fără regrete??? Fiecare lucruşor îmi era de folos...Şi na’, că enervată de situaţie, îi zic lui Yle:

-Io nu-mi mai iau geanta! Pun la tine-n geantă ce-am de pus ( adică..spiciul şi..ochelarii pentru citit; făcusem asta de Njde ori, ea avînd, aşa cum am mai spus, pe post de geantă, cîte un ditai geamantanu’!!!)

- Desigur, îmi răspunde nonşalant Yle. Dar, în secunda doi, sună telefoanele amîndouă şi nu ştiam ce să fac mai întîii, aşa că..uitat-am de spici şi de ochelarii de citit...

  Am plecat spre locaţie! Am ajuns. Petre Moise, psaltistul meu de suflet şi pretin, era la datorie. Directoarea de la Casa de Cultură Calderon ne oferise un spaţiu mare, exact aşa cum îmi dorisem, deşi niciunul dintre INVITAŢII mei nu dăduseră vreun semn că ar mai fi în viaţă şi că şi-ar mai tîrî frumuseţile lor de funduleţe ca să fie prezenţi la un eveniment f important din viaţa mea! Aş!!!...Am avut însă surpriza ca la nici 5 minute de cum am ajuns acolo, să intre pe uşă un cuplu de amici la care nu mă aşteptam! Gina şi Marius. Nu-i mai văzuseam de-un secol! Aflaseră de eveniment de la drăgălaşul Feisbuc şi au ţinut să-mi facă o surpriză. Păcută surpriză! Vă mulţumesc!, dargilor.

  Încep prezentările. Moderatorul şi doamna Director de la Calderon anunţară, pe rînd, structura evenimentului. Amicul meu Petre Moise şi amicul lui Mădălin Marian interpretează magistral cîteva colinde. Splendid! Simţeam cum bucuria îmi inundă sufletul...

Se fac, apoi, prezentările de carte. Inaintea mea era o dna Doctor Ad...cu „Gînduri de utrenie”. Ce frumos? Gînduri de Utrenie!!! Şi io care venisem în această ultimă vineri din Postul Crăciunului 2014 cu ..”Prigonitorii mei din Sinod!!!” Noroc că adăugasem titlului, „Spovedania unui învins”... Abia acum mi-am dat seama care fusese menirea acestui ..subtitlu...Mă salvase pe ultima sută de metri de o..JUDECATĂ a auditoriului, „sensibil”, altfel, la cele ce urma să spună, cartea mea, despre..mai-marii Bisericii mele şi, poate, şi a lor!!!

 Întrucît mă aflam ca priponită într-un fotoliu mult-prea-mare pentru „statura” mea, la prezidiu şi nu-mi puteam permite să mă fîţîi, i-am făcut semn lui Yle să-mi aducă spiciul şi ochelarii, ca să fiu, oarecum, pregătită pentru a lua cuvîntul şi a..vorbi auditoriului. Yle scotoceşte prin geantă şi îmi face discret semn că..nu e niciun spici acolo. În fine îi fac semn să mă caute prin buzunarele gecuţei (care rămăsese lîngă geanta şi scaunul ei) şi să-mi aducă ochelarii de rezervă. Întotdeaun am unii, „uitaţi” pe undeva, prin vreun buzunar. Caută Yle, cuminţică şi supusă, apoi, cum...Doamne iartă-mă, cuminţică şi supusă o fi căutat, că-mi face semn, cu drăgăşenie de copil inocent, arătîndu-mi discret nişte..ochelari rupţi!!! M-am relaxat total!!! Da total!!! Îmi venea să mă duc şi să-i crăp capul ăla cretinoid!!! Dar, na’, n-am făcut-o!! Protocolul....

 Mă îmbrăcasem protocolar, la sacou cu bluză albă-albă...Io care nici cînd fusesem secretara unui ministru nu purtasem vreodată sacou!! A mă îmbrăca eu cu sacou este echivalentul unei ifose inegalabile. Al naibii de inconfortabil mă simt! Dar, na’...era un EVENIMENT important pentru mine şi, poate, şi pentru cariera mea...viitoare! Plus că na’, acolo erau prezenţi atîţia oameni de cultură şi artă, scriitori, artişti plastici, nuzicieni şi muzicologi, doctori în folcloristică, critici literari, medici, etc...Nu-mi permiteam să fiu mai prejos. Aşa că „m-am pus” la sacou!!! Hmm...Slavă Domnului că nu m-a strîns de gît ultimul nasture îmbungheat de la bluza...albă! Fără Script, fără ochelarii de vedere (pt citit, care m-ar fi putut ajuta, la o adică, să-mi citesc măcar un fragmenţel, relevant, din carte!!!), în sacoul în care, deşi elegant şi chiar pe gustul meu; făcut dintr-o catifea mov, mă sîmţeam ca-n coşciug, m-am ridicat în picioare şi fără să utilizez microfonul, am luat cuvîntul...

Cred că nu a fost prea rău!!! Îţi mulţumesc, Daomne!...

Va urma...

                             31 dec 2014, File de jurnal; autor: Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 https://youtu.be/rQZZeQIqL1k

 PS:

Cineva a filmat Cuvîntul rostit de mine atunci la Lansarea cărții.  Multă vreme nu m-am uitat pe film. Apoi, cînd m-am uitat, cînd am văzut filmul și cînd am auzit ce CUVINTE au ieșit din străfundul inimii mele, am rămas consternată! Spusesem nepremeditat acele cuvinte! Eu altceva avusesem scris pe hîrtiuța pe care o uitasem acasă! Dar..așa a fost să fie!!...