-Lăsați-mă, Părinte, că nu viu!
Și pentru că tot insita să mă duc, i-am înșirat câteva motivații, nesemnificative, dar, bineînțeles, printre altele, și faptul că nu-mi răspunsese atâta amar de timp și că nu înțeleg ce-i veni acum, așa…intempestiv, să mă cheme la sfinția sa. Dar dânsul îmi zice?
-Hai, vino, mă Ivana (așa îmi zice părintele), că fac aici un Schit cu Sf Gherasim Kefalonitul, la Negrești, jud. Constanța, lângă Cobadin.
-Ops!! Păi și io, ce treabă am?? Nu vin eu acolo un` s-atârnă harta-n cui, la cucuieți unde v/ați dus. Ce vreți de fapt???
-Vino că am treabă cu tine, să filmezi, să faci niște poze, îmi zice.
-Hai, Părinte, că nu viu, niște poze puteți face dvs sau altcineva cu telefonul și gata…
-Nu, nu pot. Te aștept! Hai zi că vii!
-Nu viu! Nu mă simt prea bine, sunt obosită, stresată, și…n-am cum s-ajung acolo unde s-atârnă harta-n cui, fiindcă… nu mai am mașină, nu mai am stare, nu mai am…credință, îmi venea să-i zic, dar nu i-am zis, nu mai am…în general, nu prea mai am încotro, îmi venea să- zic, dar nu i-am zis, și i-am îndrugat, nici nu mai țin minte ce.
-Eu te aștept!
-Nu mă așteptați, că nu vin, am o grămadă de…neputințe (îi zic și-i enumăr doar câteva dintre ele, dar din cele nesemnificative, căci despre cele SEMNIFICATIVE, repet, nu mai voiam să vorbesc absolut cu nimeni, in afara de Dumnezeu).
-Haidi, mă Ivana, vino, uite, vino pe data de…vino de Crăciun.
-Nu știu Părinte, mă mai gândesc, i-am zis.
-Te-aștept!
-Nu mă așteptați. O să mă gândesc dacă pot veni sau nu!!
Trece prima zi de Crăciun și fix după prânz, cred ca era ceasul 13,00, sună telefonul. La capătul firului Părintele Isaia.
-N-ai venit, Ivana, te-am așteptat, m-am tot uitat după tine…
-Păi de ce, Părinte, să m-așteptați? V-am promis eu că vin??
-Păi, eu te-am așteptat….
Na, acum, și Părintele!!, mi-am zis. Doamneee, ai milă de mine, fiindcă Tu știi că n-am promis nimic nimănui! Nu e-n firea mea să fac o promisiune și să nu mă țin de cuvânt.
-Păi, vă cred, m-oți fi așteptat dvs ca asa ați vrut să m-așteptați, dar eu nu v-am promis că vin, am zis doar că am să mă gândesc la asta, dar …nu m-am gândit.
Și nu m-am gândit la plecarea mea la Schit, fiindcă aveam un milion de griji și de zdroabe care mă asasinau, aveam probleme la care să mă gândesc și nu-mi mai încăpea încă ceva în gândirea mea.
-Hai vino, uite vino…sâmbătă!!, zice Părintele.
Era finalul anului, vremea se-arăta grea, s-ateptau ninsori, viscole, ger, și-i zic asta Părintelui Isaia, ca un argument la neputința mea de a mă porni la drum. Nu-mi doream decât să mă prindă iarna-n casa mea, să stau aici cu necazul meu și cu zdroabele mele, să mă rog la Dumnezeu, după putință, și-atât. Dar Părintele insită să mă duc, la care eu îi zic:
-Părinte, păi nu vedeți că stă să se pună pe iarnă grea, va ninge, vin furtuni, ger, vreți să mă-ntroienez pe-acolo pe la dvs, păcatele mele!!…
-Nu ninge, mă, nu ninge!
-Cum nu ninge, Părinte, când ăștia au spus la Starea Vremii că se-așteaptă ninsori, viscole, sunt alertați cei de la Drumuri să-și pregătească utilajele de dezăpezire, etc…
-Nu ninge, mă, nu ninge! Hai vină-ncoa. Ai să vezi că nu ninge, ba va mai ieși și soarele când vei ajunge tu aici!!
-Opsss! Hai, Părinte!! Prea de tot!! ”Luminăția sa, Antoaneta-Ivana, binecuvântată cu..Soare!!”, îmi venea să zic, dar nu am zis.
-Hai, te-aștept sâmbătă. Te aduce Cristi cu mașina, îl sun acum și-i spun…!, a zis și-a închis.
Eu n-am promis nimic, nici de astă dată. Doar am zis că am să mă gândesc, dar Părintele Isaia, închisese deja telefonul. Bineânțeles că n-aveam de gând ”să mă gândesc!, fiindcă n-aveam nicio motivație concretă… Doar că am început să am o zdroabă-n plus și mă tot lamentam, vorbind cu Dumnezeu și cu mine.
Offff, Părintele ăsta!! Ce i-o fi venit??, mă tot întrebam. Dar pentru că nu înțelegeam ce zor are de mă vrea pe mine acolo, așa…dintr-o dată, tam-nisam, după o tăcere de fix 4 ani, m-am pus în genunchi și m-am rugat lui Dumnezeu, amintindu-i de NEPUTINȚELE mele. Aveam o stare foarte, foarte rea, din toate punctele de vedere, și nu mă simțeam în stare să plec la drum. L-am rugat pe Dumnezeu să mă binecuvânteze pentru asta, daca EL asta vrea (fiindca eu NU VOIAM!!), dar Îi ceream sa ma binecuvânteze pentru că avusesem sentimentul că, neducându-mă de Crăciun, când deși nu-i promisesem Părintelui Isaia, dânsul mă așteptase, și acum aveam clar sentimentul că-l mâhnisem prin neprezența mea, -deși, repet, eu nu promisesem că mă duc, ci doar că o să mă gândesc la propunerea dumnealui.
Noaptea aceea n-am dormit absolut deloc. Dimineață la 4,45 , pe 29 dec 2018, eram un fel de zombi umblător, un mort, puțin viu, umblând prin lume. Mi-am luat camera de filmat și trepiedul la spinare, vai mie, că abia mă târam, și am plecat la punctul de întâlnire cu dl Cristian. Apoi am ajuns la Negrești. Când am coborât din mașină și-am pus piciorul pe pământul de lângă Schit, printre clădirea schitului și cele două butoaie -dormitoarele Părintelui Isaia!!
-, a ieșit soarele dintre nori și și-a îndreptat o rază luminoasă spre
noi, cei ce coboram, câte unul, din mașină, atingându-mă…Noroiul era la el acasă, în toată splendoarea lui, așa că mie nu-mi prea dădea inima ghes să mă dau în mâinile lui să mă frământe, și nici eu n-aveam chef să-l frământ cu singurele mele ghetuțe rămase-n viață după o purtare de 7 ani. Aveam un milion de ofuri, de dureri și de zdroabe, și nu-mi mai ardea și de frământat noroaie prin Dobrogea. Așadar, ”peisajul” nu mi-a surâs deloc, noroc cu Soarele care-mi dăduse binețe, binevoitor!
Am intrat în Biserică. O clădire la început de construcție. Ce să-ți placă?? O construcție în…construcție, foarte mult noroi pe delături, în Biserică frig, nu tu lumină, nu tu un preș pe care să te-așezi, nu scaune. Frig, ca-n decembrie, ce mai!! În schimb…multă dragoste, atât la cei prezenți, cât și la preoții care slujeau. (Unul era pr Isaia, pe celălalt nu-l cunoșteam, dar aveam să-l cunosc…).
Mă aciuez într-un colț și montez camera. Încep să filmez. În 5 minute mâinile mi-au înghețat, așa că n-am mai manevrat niciun buton, ci am fixat-o într-un punct oarecare, făcând un fel de plan general, să prind, îmi ziceam, intrarea în Altar și catapeteasma cu cele două Icoane, singurele, una a Maicii Domnului, Portărița, și una a Sf Gherasim Kefalonitul.
La finalul Sfintei Liturghii s-au făcut două Acatiste, al Portăriței și al Sfântului Gherasim Kefalonitul.
Pentru că-mi era frig și eram și foarte obosită, nu dormisem deloc noaptea ce trecuse, dar și încă multe alte nopți mai în urmă, nu prea am reușit să mă concentrez pe ce se citea în Biserică, deși eu știu cam toate rugăciunile, toată rânduiala sfintelor slujbe pe de rost. Un cântăreț, la strană, rostea o litanie. Era Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul. Nimeni nu-i ținea isonul, dintre cei prezenți în Biserică, nu mulți -cred că eram maxim 10-12 persoane, pentru că, sigur, ziceam eu, oamenii nu știau textul Acatistului.
Când și Acatistul sf Gherasim s-a terminat, preotul Zante George ne-a dat binecuvântare, iar pr Isaia ne-a ținut o mică predică, apoi ne-a miruit.
După încă o binecuvântare, pr Zante s-a ”gătit” de plecare. Își ia geanta lui de…salvamar, în care, de data asta, avea costumul și ustensile de slavat suflete, tocmai când să iasă pe ușa de la intrarea în Biserică, face cale-ntoarsă, merge-n Altar, își pune patrafirul, iese-n ușa Altarului și ne invită să ne-apropuem să ne mai facă o rugăciune. Și ne-a mai făcut, nu una, ci vreo 5 rugăciuni, care de călătorie, care pentru sporul casei, care pentru examene. Abia, după aceea a plecat, refuzând niște bănuți pe care cineva din mulțime îi-i întinsese și insista să-i dea, în semn de mulțumire.
Gestul acesta al pr Zante, de a se întoarce înapoi, de la ușă, după ce-și dezbrăcase veșmintele de slujire, m-a impresionat. Apoi, m-a impresionat aplecarea cu care făcea rugăciunile. Îl simțeam a fi de-acolo, din treabă!! Din lucrul acela, care, desigur, vorba Apostolului Pavel, nu-i mai aparținea lui, omul G Zante, ci preotului George Zante, omul ales al lui Dumnezeu, pus anume acolo, lângă un alt om și slujitor destoinic al lui Dumnezeu și al semenilor, ierodiaconul Isaia.
Începuse să-mi dispară oboseala, cu tot nesomnul meu de mult prea multe nopți, și-am căpătat un pic de putere.
Părintele Zante a plecat, pr Isaia a început să stea de vorba cu fiecare dintre noi. Eu nu demontasem camera de filmat, crezând că pr Isaia va voi să fac cevamai util cu ea, să-l întreb ceva, să mai filmez ceva, afar` de ceea ce-apucasem să filmez, adică o parte din ceea ce prinsesem din Liturghie și din Acatiste.
La un moment dat, pr Isaia face o pauza și iese afara. L-am intrebat:
-Părinte, strâng camera sau mai vreti sa mai spuneti ceva, sa mai filmez ceva??
-Strânge-o, mă, strânge-o, că e destul pt azi!!
Îmi venea să-i zic ceva…dar n-am zis. ”Ce-ajunge, Părinte, ce-ajunge, că n-am filmat nimic!!”, îmi era în cap. Practic nu-mi atinsesem scopul pentru care crezusem că sunt chemată acolo, dar…am tăcut, deși eram nemulțumită și nu-nțelegeam.
Am așteptat ca cei prezenți să stea și să termine de vorbit, fiecare in parte, cu Părintele Isaia, apoi, m-am dus și eu, să schimb o vorba și, evident, să-mi iau camera de filmat, dinăuntru, unde o lăsasem.
Atunci părintele Isaia, mi-a vorbit mult despre ce va face el acolo. Îmi vorbea despre Schit, despre cum va arăta, ff curând, Schitul. Eu mă uitam sixderată la optimismul dumnealui și, la un moment dat am zis:
-Doamnee, Părinte, v-ascult, dar nu vă mai aud…Vă-nțeleg dragostea de a face, și știu că ați fi în stare să faceți, însă…totuși…
-Ce mă, nu crezi că am să fac, am să fac, mă Ivana, am să fac…
-Păi…nu știu cum să zic, sunt un pic încurcată, Părinte, ceea ce-mi povestiți dvs. acum e ceva…de domeniul fantasticului (am zis, dar voiam să zic, că e de domeniul gândirii omului care nu-i cu toate țiglele pe casă, care visează la PALAT când el e sărac lipit)…, necesită mulți bani… Eu luam în calcul banii pt PALAT, dar nu avem în gând că Pr Isaia nu dorește un PALAT pt el, ci pentru slujirea lui Dumnezeu!!….
-Or să vină, mă, banii, or să vină, se-ngrijește Sf Gherasim pt asta!!, zise pr Isaia.
-O, Doamne…câte nu mi-au trecut prin cap să-i mai zic atunci, ca argument contra, Părintelui, dar ca să nu intru prea rău în ispită, i-am zis Părintelui să schimbăm subiectul sau să…plec, că-i și-așa târziu. Se făcuse demult noapte.
Dintr-o dată, Părintele Isaia, nitam-nisam, adică fără legătură cu ceea ce discutasem pîn-atunci, mă-ntreabă ceva.
Opssss, acum am amuțit defintiv. Sănătatea mea, cum stau cu ea??Mai bine nu dezvoltăm, și ca să nu dezvoltăm, căci numai acea zdroabă nu mai voiam să mi-o readuc în conștient și s-o pot cu mine, povară (eu neavând nici măcar CARD de Sănătate!!), am zis:
-Ei, Părinte, ce mă mai întrebați, ce să mai dezvoltăm, eu din toate punctele de vedere sunt ZEROO absolut, așa că, mai bine-o lăsăm baltă…
-O să fie bine, mă, o să fie bine.
Îmi venea să-i zice: ”Ce bine, Părinte, de unde atâta bine, când RĂUL e călare pe mine, de atâția amar de ani…, dar n-am zis, am dat să mă ridic. Dar dânsul, tot nitam-nisam îmi mai ”proorocește” ceva. M-am reașezat pe băncuța aia, rece ca gheața, și eu, și mai rece, am zis: ”Nu Părinte, nu! Asta nu se poate-ntâmpla! E, practic, imposibil! Nu-nțelegeți că sunt ZERO absolut al toate acpitolele??” Dar dânsul zice: ”Ba ia să vezi, că se va-ntâmpla”.
Am plecat descumpănită, gândindu-mă la ce-a spus și la faptul că, ”practic, era..imposibil”, se se-mplinească ”proorocia” lui. Am încercat să uit… Era prea dureros să-mi aduc aminte de ceea ce avusesem și-acum nu mai aveam. Era, practic, imposibil, să mai pot avea. N-avea rost să m-amăgesc… Și cum să te-ncrezi în cuvintele Părintelui, când evidențele, realitatea din teren îți arată altceva?? Apoi, tot analizând, m-am tulburat și mai mult, și mi-am zis: ”Nu prind ideea pt care mă aflu aici. De filmat n-am filmat mai nimic. Carevasăzică, Pr Isaia, nu mă chemase pentru că ar fi avut trebuință să filmez!! Atunci, de ce m-a chemat așa insistent la dumnealui!! Mă gândeam și încercam să ghicesc șarada, în timp ce mașina dlui Cristi rula lin pe autostrada ….Soarelui! O, de-ar ieși Soarele și pe strada mea!!!…
N-am pricepu nici a doua, nici a treia zi, și nu am descifrat nici azi șarada ajungerii mele acolo, doar că între timp, tot gândindu-mă, tot reamintindu-mi frânturi din discuțiile cu Părintele și frânturi din lucruri întâmplate anterior, mi s-a adus în conștient, un lucru pe care-l făcusem eu pe parcursul lui 2018. Anume, lucrasem la alcătuirea Acatistului Sf Gherasim Kefalonitul. Doar că, lucrând la alcătuirea mai multor acatiste ale unor Sfinți, mai puțin (sau deloc) cunoscuți mie, cum ar fi Sf Zosima-protosul, Sf Maria Matrușka a Rusiei, Sf Nikolai, țarul Rusiei, Sfinții Zenobia și Zenobie, și altele, nu/mi aminteam, neam, că lucrasem și la alcătuirea Acatistului Sf Gherasim Kefalonitul. Apoi, dintr-o dată mi-am amintit că-i zisesem femeii pentru care lucram Acatistele: ”Hai, măi Maria, îmi mai vii mult cu mulți sfinți dă-știa inventați de tine?; De unde-i mai scoți??” , la care, biata creștină, necăjită pe ”neputința” mea, îmi zice: ”O, cum, nu știi?? Habar n-ai ce mare Sfânt este Sf Gherasim Kefalonitul!” și-mi derulează situații în care Sfântul Gherasim Kefalonitul LUCRASE. I-am dat pace, zicând și despre ea ”că n-are toate țiglele pe casă”, dar că, în fond, ce-mi pasă mie, eu îmi propusesem să-o ajut, fiindcă ea nu lucrează la calculator și-atât. De ce să mai pun întrebări, de ce să mă mai încarc cu alte cele, atâta timp cât am decis s-o sprijin în lucrarea ei? M-am apucat să-i întocmesc Acatistul propus, să-i caut pe internet despre vița Sfântului și alte cele, am întocmit, robotic, Acatistul, i l-am trimis la Editura cu care eu colaborez, care-mi publică revista Convorbiri literar-artistice, și-am uitat de el, lucrând, mai apoi, în scurt timp, la Acatistul Sf Nifon. Dar iată că Sfântul Gherasim Kefalonitul nu și-a uitat de mine, ci, prin gura pr Isaia, mă cheamă la el!! Dar ce vrea?? Nu știu. Nu încă! Dar, cerându-i iertare pt stângăciile mele, trag nădejde!! Fiindcă, prin gura Pr Isaia, Dumnezeu l-a trimis pe Sf Gherasim Kefalonitul în viața mea. Și mai înainte, îl trimisese prin femeia credincioasă, Maria. Amin.
Mare este puterea lui Dumnezeu și mari sunt darurile cu care îi înzestrează pe aleșii Lui! (Aleșii LUI fiind Sfinții, dar și cei doi preoți care slujesc la Schit: Pr Isaia și Pr Zante, cărora eu le mulțumesc pentru tot ceea e fac dânsii pentru Dumnezeu și pentru semeni. Și fac multe, dar…puține se știu! Să le primească Dumnezeu, dragostea, jertfa, osteneala, darurile, milosteniile!! Amin. )
Așa arată Acatistul la care am lucrat eu. Slavă lui Dumnezeu! Binecuvântare Sfântului Gherasim Kefalonitul, de la care aștept MIMUNI cu mult mai mari decât a făcut!!! (Așa sunt eu, aștept!! Decât să disper, ”mai bine plec în vacanță” zicea cineva, dar eu cum nu pot pleca în vacanță -ce sa fac eu la Paris??, ce-aș face eu în Malibu sau în…Madagascar??-, mă rog, bat la ușile sfinților lui Dumnezeu și la ușa Domnului. ”Cere și ți se va da, bate și ți se va deschide, caută și vei găsi!, zice Hristos, Domnul meu!! Amin.)
Domnul să-i binecuvânteze pe cei ce cred în EL, pe ce-i ce-L cheamă!! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu