„... Şi ne iartă, Doamne, pe noi, pe toţi, pe mine şi pe semenii mei, pentru toate cîte le-am greşit unii faţă de alţii şi toţi înaintea TA! Fiidcă TU, Doamne, ştii toate neputinţele noastre şi îl ştii şi pe vrăjmaşul nostru, care, cu vicleniile lui, ne pune în ceartă cu fraţii noştri! Dar, întrucît TU eşti,
Doamne, CEL ATOTPUTERNIC, te rugăm: Izbăveşte-ne de cel viclean!”Cu această rugă se încheie tulburătoarea mărturisire a Antoanetei Rădoi, care a încredinţat tiparului „Spovedania” ei
sfîşietoare, pe care am parcurs-o cu sufletul lăcrimînd de durere, văzînd cîtă suferinţă poate îndura o fiinţă nevinovată din partea unor slujitori ai Bisericii.
În aceste vremuri cumplite, fiecare muritor simte strivitoarea povară a crucii unei sorţi nefericite, urcînd Golgota asumată spre devenire a spiritului. Noi, creştinii cei dintîi, acceptăm cu demnitate toate chinurile îndurate, căci întotdeauna ne gîndim la Bunul, Înţelegătorul şi Marele Iubitor de oameni, al nostru Iisus, care a suportat, tot nevinovat, cele mai crunte dureri şi batjocuri, astfel căpătînd şi noi puterea de a le duce, ca fiind calea spre mîntuire.
tătuci, pe mai-marii Bor, dar scriu şi despre preoţii lui Dumnezeu –puţini la număr; dar, Slavă lui Dumnezeu! – pe care-am avut binecuvîntata bucurie de a-i fi întîlnit, şi scriu despre Sfinţii care
„au lucrat” în viaţa mea şi despre Maica Domnului. Şi, desigur, vă voi da ocazia să mă cunoaşteţi! Pînă atunci... Doresc să fac o urare, tuturor celor care vor citi Cărţile mele, şi a nume: Dumnezeul Păcii, să vă întărească în tot lucrul bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în toţi ceea ce este bine-plăcut Lui, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! (Evrei 13, 20-21); Harul şi Pacea să vă fie înmulţite, prin cunoaşterea lui Dumnezeu!, dragii mei.
De asemeni, doresc să împărtăşesc cu voi o binecuvîntare pe care eu am primit-o de la dragul, scumpul şi sfîntul meu Părinte, Nicodim Bujor, un ilustru necunoscut! – dar care este,
Autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica – şi care mi-a dat binecuvîntarea cu porunca să o împărtăşesc tuturor. Vă rog, aşadar, s-o primiţi! Iat-o: „Duhul înţelepciunii, duhul blîndeţii, al răbdării, al smereniei, al bărbăției, gîndului curat... şi toată darea cea bună, de la Dumnezeu, de la Părintele Luminilor, să fie peste voi toţi!”, dragii mei. Amin!
Antoaneta Rădoi
Bucureşti, 12 mai, 2014
16
PREAMBUL
Agenţia de Ştiri Basilica, Ziarul Lumina şi Televiziunea Trinitas Tv (Toate, proprietate privată a Patriarhiei.Ro!, dar susţinute financiar de către toată ortodoximea română), aceste prea-ţipătoare şi prea-zornăitoare „voci” - înainte-mergătoarele sinodalilor -, anunţau cu surle şi trîmbiţe că anul 2014 a fost proclamat, de către PREA (...) FERICITUL patriarh, „Anul Omagial al Spovedaniei!...” Ce fain!!! Ce oportunitate!!! Cred că ar fi un moment prielnic să o fac şi eu! Să mă spovedesc!, mi-am zis. Şi profitînd de această unică „şansă”, am decis să vin în faţa voastră, a tuturor, să fac: O Spovedanie! Publică. Să mărturisesc ceva ce-mi ardea sufletul. Căci multă mîhnire-am acumulat în sufletul meu din pricina supărării pe care mi-au făcut-o sinodalii (sau... poate că eu le-am făcut-o lor!!! Nu ştiu! Voi veţi analiza! Eu nu voi face altceva decît să fac mărturisire „evenimentelor” întîmplate, deloc... întîmplător!!!, şi coordonatede orchestra sinodală a Bor, condusă de oficialii: episcopul C Cîmpineanu şi de către conştiinciosul său secretar sinodal, I G
Corduneanu, de încă un „slujbaş conştiincios” al cărui nume îmi scapă, cît şi, neoficial, din culise!!! - păpuşarii, cum se zice -, de încă două-trei nume sonore şi cu trecere mare, în Sinod!!!, dintre
care unul, V Goreanu, „coleg şi bun tovarăş întru năstruşnicii” -în loc de binecuvîntări! - cu IGC), îmi macină sufletul şi nu-mi mai găsesc pacea! Căci m-au rănit pînă la sîngerare, „mîngîierile
de bici” pe care sinodalii mi le-au administrat vreme de mai mult de trei ani, prin intermediul comisarilor GF şi OPC şi-s toată o rană deschisă de la „graţioasele binecuvîntări”, pe care scumpii
mei „tătici” le „pecetluiau” cu semnul Crucii” (??...), ori de cîte ori treceau pe trotuarul din faţa Magazinului meu! Şi cum treceau zilnic, vă daţi seama cam cît de „binecuvîntată” eram! Ei „au
trudit” din greu ca eu să ajung o deznădăjduită şi o muritoare de foame - „aşa, ca un semn al părtăşiei lor cu mine, ca-ntre fraţi!!!...” -, iar eu nu pot să las nemărturisit cum ei, sinodalii,
mai-marii Bisericii mele, în timp ce-mi şopteau la ureche, în văzul lumii, de la Amvon, „cîntecelele lor „tandre” despre „iubirea de semeni şi întrajutorarea frăţească”, îmi puneau, mai apoi, mişeleşte, „cuţitul la gît!” Şi dacă tot au proclamat, tătucii mei din Deal, acest an
„Anul Omagial al Spovedaniei”, am decis „să-l omagiez” şi eu, cum se cuvine, ca tot creştin-ortodoxul, cu ce altceva, dacă nu cu o... spovedanie!! Şi iată-mă-s!
Pregătiţi-vă patrafirele, scumpi sinodali!
Făcutu-mi-am un Magazin
de mare preţ,
un Magazin cu...
Artă Sacră!
Şi-n loc de beneficii
am cules,
doar... poamă acră
şi „dulce-binecuvîntarea”
păstorilor din... Deal!!
Strîns-am în mine lacrimi
cît pentru nouă vieţi!
Strîns-am în mine lacrimi,
în zori
şi în amiezi
și-n seară,
şi-n nopţi fără e somn,
dar astăzi... s-a sfîrşit!
Deschis-am stăviladrul
să curgă toate... val,
căci s-a umplut paharul
şi iat’
a dat pe-afar’!
Deschid, azi, stăvilarul,
mîhnirile să-mi curgă!
Din suflet tot amarul,
afar’ să mi se scurgă!
Să fie gol... paharul,
Şi lacrimii hotar!
Antoaneta Rădoi
18 oct 2014, Bucureşti
19
Cap 1
Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!...
(Spovedania unui învins!”...)
„Ghidîndu-se după Lege Spartană, cei puternici, îi elimină pe cei slabi!, dar le va veni şi lor timpul!!!”...
”Spovedania unui învins....”
...”Rămîne de văzut pînă unde sînt un învins!”
Ştiu că textul acestei Cărţi, îmi va aduce nenumărate „elogii” de la „fraţii” creştin-ortodocşi! Însă am decis să fac ceea ce am de făcut, ca un „gest de recunoştinţă”, faţă de sinodali, „păstorii şi
învăţătorii” mei, de la care „am învăţat” să mă port „creştineşte”, într-o mică măsură, comparativ cu ceea ce am văzut la ei şi după felul cum ei s-au purtat cu mine! Le cer iertare că „nu s-a prins” mai mult de mine! Deh’, mai e „de lucru” pînă să ajung la „măsurile lor!”...
Dat fiind faptul că Patriarhia.Ro a proclamat anul 2014, „Anul Omagial al Spovedaniei”, am decis să purced şi eu, ca orice creştin-ortodox care se respectă, la o mică-mare SPOVEDANIE. Ca măcar la acest capitol să fiu şi eu, o dată, sub...ascultare!!!
Numele meu este fără importanţă. Dar pentru că-i spovedanie vi-l voi spune deschis, pe parcursul mărturisirii!
Pentru început am să vă spun că, sînt doar un „miel rătăcit” (fost administrator al unui... fost Magazin cu Obiecte de Cult), pe care „scumpii tătici”, „păstorii cei mari” ai Bisericii mele, sinodalii BOR (Biserica Ortodoxă Română), s-au „ostenit” - „trudind, la greu şi asudînd” -, să-l ţină sub... ”ascultare!” Şi întru aceasta, pentru că, în „înţelepciunea” lor, aceea de păstori şi învăţători, de îndrumători spirituali, cum se vor ei a fi - dar, din păcate, nu le iese decît, poate, teoretic!!!; la teorie, tre’ să recunosc: sînt buni „băieţii în sutană!” -, n-au găsit altă cale, drept pentru care, cu „avînt duhovnicesc” şi cu „sporită rîvnă”, „l-au gratulat”, pe „mieluşelul rătăcit” în mai multe rînduri, cu „BINE-CUVÎNTĂRI” (a se citi: reclamaţii, delaţiuni, turnătorii) către Garda Financiară, pe motiv că, prin activitatea firmei sale, „mielul rătăcit”, ar încălca Legea 103/’92, o aşa-zisă Lege care pune Monopol pe producerea şi comercializarea Obiectele de Cult. O „Lege” care a fost promulgată de Guvernul din 1992, pe vremea cînd alţii erau diriguitorii Bisericii Ortodoxe din/în România, dar care, deşi au emis nişte idei de monopol, idei ce au fost transpuse într-o „lege” (a fărădelegii, dacă ne gîndim că ei, sinodalii acelei vremi; ca şi cei de azi, dealtfel!!, se voiau şi se vor a fi Ucenicii lui Hristos şi Păstori de suflete!...). Legea promulgată de către guvernul vremii respective, nu a fost pusă în aplicare niciodată de către patraihul Teoctist, deşi sub tutela lui se emisese ideea de Monopol! Patriarhul Teoctist (fie-i ţărîna uşoară!) nu a emis nicio „Bulă Patriarhală!” prin care să-i oblige pe preoţii parohi din vremea sa la fapte neortodoxe! Acum însă, sinodalii de după patriarhul Teoctist Arăpaşu, au emis o „Bulă Patriarhală”, „Circulară”, o numesc sinodalii!!! (Oare de la ce să vină termenul acesta? Cumva de la circul care urmează emiterii
Circularei??? De la circul care emană din însuşi textul ei?? Sau de la faptul că Circulara circulă într-un permanent circuit, peste/prin toate eparhiile, parohiile de pe întreg pămîntul românesc???) Circulară care, circulînd prin întreaga Românie (aşa cum îi stă bine unei... circulare!!) pe la toate „drept-măritoarele” eparhii, face o trimitere spre aducere-aminte tuturor „uitucilor” de interdicţia care reiese din Lege - aceea ca nicio persoana fizică sau juridică să nu producă şi/sau comercializeze Obiecte de Cult, fără binecuvîntare sinodală! Binecuvîntare pe care nimeni dintre muritorii de rînd n-o va primi de la prea... fericirea sa, Daniel patriarhul, nici de la Sinod! Pentru simplul motiv că... nu-i aşa?, Patriarhia Română „are multe guri de hrănit”, multe limuzine de-ntreţinut, muuulteee, extrem de multe, „Asociaţii Filantropice şi Aşezăminte Sociale” care au nevoie de fonduri pentru a... - mă abţin de la comentarii -, şi cîte multe „alte nevoi” nu au, sinodalii??!! Plus „cinstita Catedrală a Neamului” (cui?), ditai Faraonicul Mausoleu!!
Doamne, iartă-mă! Măcar de-ar fi să fie acesta, acel „TEMPLUL SFÎNT” ori acea „Casa a MEA”, aşa cum au numit-o proorocii Tăi, Enoh şi Isaia! Aşa că, vînzarea exclusiv de către Patriarhia.Ro, a colportajului, le-ar fi extrem de... în folosul semenilor (Dar semenul lor să nu fiu eu!!!, ci ei înşişi)! Drept pentru care, Circulara, atenţionîndu-i pe „neaveniţi”, pune „sub ascultare” tot ce mişcă! Atît preoţi cît şi mireni!...
LEGEA promulgată, dar nepusă în aplicare mult timp, a fost scoasă de la naftalină, la scurt timp după înscăunarea lui Daniel patriarhul şi a instalării în scaunele Sinodale şi în „alte saune” ale „unşilor” lui! Şi după ce unul dintre „haiducii deştepţi” din Ceata patriahului a citit mai atent conţinutul aberaţiei cu titlu’ pompos de Lege şi a văzut că tare bine le mai dă lor la socoteală şi că tare bine mai fusese întocmită „Legea 103” în favoarea lor, l-a „sfătuit” pe patriarh să convoace
Sinodu’ „sfînt”, ceea ce se şi făcu! ORDINEA de ZI: implementarea Legii pe întreg teritoriul ţării! S-au strîns, aşadar, ÎNVĂŢAŢII, în Sinod, au ţinut sfat şi au luat măsuri ca să tragă spuza pe turta SRL-ului lor numit pompos Patriarhia.Ro sau cum îmi place mie de la o vreme să le spun: Bor Srl! O aşa-zisă Lege, inventată şi emanată de minţile „luminate” ale potentaţilor sinodali şi promulgată de „aliaţii lor”, guvernanţii corupţi -parteneri loiali (întru... năstruşnicii legislative) ai sinodalilor
Bor!! -, Lege care, ea însăşi, prin Textul şi aplicarea ei, încalcăFLAGRANT, Dreptul Constituţional al cetăţeanului român, întrucît, după cum se ştie, România este o ţară democrată, cu un Stat de Drept, în care drepturile cetăţeanului la liberă asociere şi liberă practică sînt garantate prin Constituţie. Se pare însă că sîntem deficitari şi la acest capitol. Altfel nu înţeleg cum s-a putut
strecura, printre atîtea alte aberaţii legislative, încă o şi mai mare aberaţie, Legea 103/92 cu toate revizuirile, adăugirile şi refasonările ulterioare!!! Lege care PERMITE şi FAVORIZEAZĂ, totodată - în mod cu totul excepţional -, Patriarhia.Ro să desfăşoare activităţi neimpozabile!!! - în mare parte -, în timp ce un întreg popor român plăteşte împozite cu nemiluita, pînă şi pe aerul respirat...
Aţi remarcat, că am zis: fost Magazin! Da, fost! Pentru că... „de bună voie şi nesilită de nimeni”, am decis - cu „revărsare de bucurie!!!” - să-l închid şi să închei „afacerea” (... lu’ Peşte, îmi vine să zic!)! Am luat decizia aceasta grea din pricina presiunilor care s-au făcut asupra mea, în mod repetat, de Patriarhia.Ro - prin sinodalii sîrguincioşi în a da „binecuvîntari!” (Tare-mi mai vine să zic precum zisese personajul principal al lui Cezar Petrescu, Ion Săracu, în Romanul: „Războiul lui Ion Săracu”, şi anume: „hiene cuprinse de nebunie şi însătoşate de sînge”; Doar că Ion Săracu vorbea despre politicienii vremii, în timp ce eu vorbesc aici, despre... clerici, mai exact despre sinodalii care, deşi ei zic că slujesc lui Dumnezeu şi semenilor, sfîrtecă şi înfulecă cu lăcomie, carnea oiţelor din turma pe care ei, sinodalii, se prefac că o păstoresc). Şi au dat „binecuvîntări” - scrise - Gărzii Financiare, să se facă presiuni asupra mea, iar ei, sinodalii, au făcut „după putinţă” alte cele ori „lobby” la adresa firmuliţei mele. Ceea ce a prins rapid printre... supuşii lor, ”credincioşii” ortodocşi, potenţialii mei clienţi, „evlavioşii” care îngurgitează tot, absolut tot, ce dezgurgitează... sinodalii Bor, fiindcă deh’, „tre’ să facem... ascultare de mai-marii noştri!”, că, na!, bun le este „evlavioşilor” ceea ce mai-marii lor din Bor, sinodalii, dezgurgitează!!!... Şi asta fără
discernămîntul pe care Bunul Dumnezeu, în mărinimia Sa, ni l-a dat spre a cunoaşte şi a deosebi duhurile!...
Cîţiva ani buni, vreo trei, de prin 2010 pînă în octombrie 2013 (cînd am decis să închid Magazinul şi să abandonez lupta -nu şi războiul!! - la care ei, sinodalii, m -au obligat!!!; luptă căreia eu i-am făcut faţă cu greu şi cu mari sacrificii financiare, afectiv-emoţionale, psihice şi... spirituale!!!) -, „scumpa Patriarhie”, prin reprezentanţii ei, sinodalii zeloşi, unul mai zelos decît altul, mi-a purtat un aprig război! Şi în acest sens, străduitu-s-au sinodalii zeloşi foarte!!! Astfel, episcopul C Cîmpineanu a
semnat şi şi-a pus, cu largheţe, parafa - cu satisfacţia împlinirii datoriei sale de „păstor înduhovnicit ” -, peste delaţiunile întocmite, pentru Garda Financiară, de „înduhovnicitul” său subal-
tern, I G Corduneanu şi de „sfinţia sa” vicarul Iordache - vicar la acea vreme, că acum, în octombrie 2014, cînd scriu rîndurile de faţă, aud cum că... ar fi fost detronat! Ce rău îmi pare!!! -, şi de
alţi „buni samariteni” din „sfîntul Sinod!” Delaţiuni care au fost întocmite la uneltirea şi solicitarea expresă, din culise, a celui mai „samaritean” dintre „samaritenii sfîntului Sinod” - unul care avea o „mare dragoste” pentru mine şi şi-o manifesta făţiş, așa încît nici maşina mea nu avea voie să staţioneze cumva pe trotuarul public din faţa Bisericii unde slujea!!! -, un anume VG - un înfiat care, acum, după ce s-a văzut înfiat de către sinodali şi de Biserica Ortodoxă Română, bine înfipt fiind el în... Sinod, ”taie şi spînzură”, cu putere multă, prin ortodoxia română... şi de a cărui putere, mulţi se tem şi se cutremură... fără a înţelege de unde-i vine acestui haiduc ortodox, puterea! Şi cuprinşi de pizmă mi-au purtat, aşadar, un aprig război! Război ce mi-a creat un real discomfort financiar, afectiv-emoţional şi psihic! Război care m-a adus într-o stare de stres soră cu... disperarea, cu deznădejdea cu... necredinţa, ducîndu-mă pînă în pragul falimentatului spiritual! Nu-i de neglijat şi de trecut cu vederea, faptul că, din cauza supărării şi a stresului acumulat, cît şi a lipsurilor materiale, a grelelor datorii pe care nu le puteam achita - pentru că eram nevoită să achit amenzi emise pe Legea 103/92, în timp ce vînzările mele deveniseră insignifiante - am fost pusă, o vreme,
chiar la pat, pe toată perioada verii lui 2013. Starea de stres continuu la care am fost supusă timp îndelungat, urmare a controalelor Gărzii Financiare şi a OPC-ului - care aveau loc la trimestru, la ordinul mai-marilor Bisericii (Biserică al cărei copil eram şi sînt...) -, era cît pe ce să mă culce la pămînt... Fiindcă mi-au administrat, „scumpii mei tătici”, lovituri în stare să doboare pînă şi un elefant! Doar că mila lui Dumnezeu este mare şi nu a îngăduit mai mult... aşa că... cu chiu cu vai, m-am ridicat din patul bolii şi a deznădejdii şi am rămas la verticală, chiar dacă nu într-o perfectă verticalitate (căci sciaticul mă îndoaie ori de cîte ori îşi aduce aminte că există... şi-şi cam aduce!!!, iar deznădejdea îmi dă tîrcoale neîncetat...). Dar, Slavă lui Dumnezeu! Avînd în vedere că putea fi şi mai rău (după modelul din 2004-2005, cînd am fost complet paralizată!)!!!...
Încă din 2011, începînd cu luna aprilie şi, mai apoi, în mod repetat, comisarii Gărzii Financiare şi ai Oficiului pentru Protecția Cumpărătorului s-a prornit aupra mea cu asalt, cu surl și trîmbițe, cu toate „pîrghiile de drept” - dreptu’ mamii lor!, vorba lu’ Ion Săracu al lui Cezar Petrescu - „legale” - legea mamii lor (iartă-mă, Doamne, dar mai răsuflu şi io!)! -, „gratulîndu-mă” repetat cu controale peste controale şi paracontroale şi amenzi, aplicate mie, pentru „nerespectarea Legii”, Legea Monopolului Bor!; Legea FĂRĂDELEGII!!! - zic eu -, pusă în aplicare, asupra mea, cu maximum de efecienţă - „din dragoste” pentru mine cît, poate, şi pentru alţi creştin-ortodocşi -, de inchizitorii sinodali, via GF, inadmisibil de des!!! Ceea ce mi-a creat un stres de nedrescris, o mîhnire fără
margini şi un gust amar şi m-a determinat să închid Magazinul! Deşi, din punct de vedere economic, contabiliceşte, comisarii GF nu mi-au găsit nimic în neregulă, la niciun control, nimic pentru care să fiu sancţionată, eu încasam amenzi cu multe zerouri pentru că „încălcam” nuş-ce-Lege. La început n-am ştiut care-i rostul acestor controale şi nu ştiam nici despre ce Lege-i vorba. Dar n-a durat prea mult şi, cînd controalele s-au înteţit...„m-am luminat!!!” Slavă, Ţie, Doamne!!!...
Era vorba despre o aşa-zisă lege - 103/92 - despre care eu nu ştiusem nimic pînă atunci. Nu ştiam despre existenţa ei. Apoi, am aflat şi, mai apoi, am descoperit că, deşi ea există, este totuşi
neconstituţională! Dar... cui îi păsa? Şi cui îi pasă? Sinodalilor Bisericii mele, în niciun caz! Ei doar îşi savurează VICTORIA asupra mea!!! Sacrificîndu-mă, oferindu-mă „drept miel spre junghiere” - din pricina ”neascultării mele!!!” -, pe „altarul Jerfei”... cainice.
Am descoperit, în timp, prin voia Domnului, că „sfîntul Sinod” bazîndu-se pe subterfugiile aşa-zisei Legi, a încheiat cu GF un PACT (drăcesc zic, iertat să-mi fie!, dar nu am cum altfel să-l definesc, nr 89344 din 20 nov 2012), şi în baza acestui PACT, sinodalii - fraţii mai mari, păstorii mei, chipurile, tăticii- m-au oferit pe tavă, cu bucurie nemărginită, cu şampanie, trabuc şi cu fundiţă roşie, comisarilor GF, drept ofrandă! Un miel spre...junghiere!!!... Numele mielulului: Antoaneta Rădoi!...
Nu m-au dat drept jertfă comisarilor, ci m-au jertfit - pe mine, un copil al Bisericii Ortodoxe -, ZEULUI lor, celui căruia ei, sinodalii în frunte cu PREA... fericitul lor domn şi stăpîn,
patriarhul, slujesc! Aceluia m-au jetfit! Căci acel stăpîn încă mai cere slujitorilor lui, slugilor sale credincioase: JETRFĂ de SÎNGE!...
Hristos Domnul nostru, ne-a dat PORUNCĂ şi ne cere: „să vă iubiţi unul pre altul, precum v-am iubit Eu!”(Ioan 13,34). Întru aceasta îndrăznesc să vă-ntreb: În virtutea cărei „iubiri” m-aţi vîndut, voi sinodalilor, pe mine, Gărzii Financiare??? În virtutea cărui deziderat aţi încheiat, voi sinodalilor, PACTUL - 89344 din 20 nov 2012 - cu Garda Financiară???
În virtutea cărei „iubiri de semeni”, batjocoriţi, după „bunul” vostru plac, preoţii din subordine şi pe credincioşii ortodocşi, împunîndu-le taxe fără precedent în Istoria Bisericii??? Iudelor!!... V-aţi multiplicat şi v-aţi modernizat metodele/armele şi armatele/ tehnicile de luptă/tacticile, şi nu înce-
taţi să-L răstigniţi, iar şi iar, pe Hristos Domnul! Cel Care v-a îmbrăcat în hainele LUMINII!, dar voi, precum porcii vă bălăciţi în lături şi în întuneric umblaţi, deşi, făcînd pe luminaţii, nu încetaţi a propovădui fariseic, de la Amvon, „iubirea de semeni”, „smerenia”, „întrajutorarea frăţească!” şi altele de gen. Despre ce întrajutorare frăţească vorbiţi?, amicilor. A, DA! Asta DA „întrajutorare frăţească!” Să mă daţi pe mine, „sora voastră”, pe mîna Gărzii, „fraţii mei!!” Halal frăţietate! N-am ce zice!!!..
Făţarnicilor, NU ÎNCETAŢI a mă numi pe mine (tot de la Amvon!): „sora noastră!”... în timp ce, în realitate, dacă v-ar fi stat vouă întru totul în putinţă, m-aţi fi jupuit de vie, precum au jupuit turcii, pe Brîncoveni! Deşi turcii aveau o scuză, fiindcă erau... păgîni, pe cînd voi, sinodalilor, nu mai
conteniţi a vă bate cu palma-n piept, numindu-vă, voi înşivă, pe voi: creştini şi... sfinţi!!! Aşa... a… a... ”cu sfinţenie”... m-aţi fi jupuit de vie!!! Şi asta, dintr-o prea multă... ”smerenie”, „din dragoste” şi din „nevoia” voastră de a-mi arată mie, cît de mult „mă iubiţi!!”... şi cîtă „ascultare!!!” faceţi voi, sinodalilor, de cuvîntul Mîntuitorului Hristos, pe Care vă prefaceţi că-L slujiţi!!!...
I-am tot văzut şi auzit în timp - cu toţii cred c-aţi auzit şi văzut - pe sinodali, cît şi pe prea...fericitul patriarh, vorbind despre iubirea de semeni, despre smerenie, despre întrajutorare frăţească, despre... frica de Dumnezeu, despre roade pe care -ne povăţuiesc ei pe noi -, cu toţii ar trebui să le cultivăm, să le creştem şi să le facem să rodească în grădinile inimilor noastre. Frumoase vorbe!
Doar că, în tot acest timp, de cînd se războiesc ei cu mine - şi nu numai cu mine, ci şi cu preoţii din subordine, pe mulţi batjocorindu-i în fel şi chip, iar pe alţii caterisindu-i fără temei!!!, numai că preoţii, în proporţie de 99%, au gura pecetluită de frica de a nu fi ei caterisiţi, dacă vor vorbi! Am observat că, multora dintre ei, le este mai frică de sinodali decît de Dumnezeu şi de Legile Lui!!!! Din laşitate, aşadar, sau... motivînd aşa-zisa...ascultare „canonică!!!”, ei tac (prin aceasta nefăcînd în fapt, în opinia mea, altceva, decît să propage, printre credincioşi, fariseismul, făţărnicia, laşitatea, în locul adevărului şi a demnitaţii umane cu care am fost înzestraţi de Dumnezeu)! -, am observat că foarte puţin din cele pe care ei le propovăduiesc, prin vorbăria de Amvon, a fost pus în practică de către aceşti mai-mari... ”fraţi!” Şi asta doar aşa ca să ne mai scoată nouă ochii, că uite ce mare treabă fac ei!...
M-am tulburat şi mult s-a mîhnit inima mea, pentru cele ce mi-au făcut! Mult a lăcrimat sufletul meu! Dar, cui i-a păsat? Păstorilor Bisericii mele? Nicidecum!
Prin educaţie, prin cuminţenia părinţilor mei (creştin-ortodocşi din neam în neam), mama şi tata, care au ostenit la formarea mea ca om, printr-o aşezare sufletească şi prin Harul lui Dumnezeu - pe Care-L simt lucrînd asupra mea, şi-L mărturisesc! -, îmi place să cred că: eu sînt situată în Rai. Doar că
vin unii şi-mi tulbură... aşezarea!!! Şi culmea, cei care-mi tulbură aşezarea - făcîndu-mi supărare (şi au făcut-o cam des şi peste măsura răbdării mele) - sînt cei care-mi spun mie, suav, de la Amvon: „sora noastră!”...
De cum mi-au descoperit aceşti „fraţi” mai-mari, Magazinul şi obiectul lui de activitate, de cum au văzut frumuseţea Magazinului meu, pe sinodali i-a cuprins pizma şi furia, turbarea chiar şi îndată „s-au înarmat şi s-au încins pentru luptă” declarîndu-mi RĂZBOI! Şi dintr-o dată, ca la un semn,
Magazinul meu a devenit un CÎMP de LUPTĂ continuă, eu fiind asediată şi lovită din toate părţile, de către aceşti... puternici din „Jandarmeria Ortodoxă!”
Mai întîi, chiar în vara lui 2009, pe cînd amenajam, a venit „în treacăt” episcopul Bucureştiului (la acea vreme!) şi a încercat „să afle” de la o amică a mea (care mă ajuta la amenajare), al cui este Magazinul. Apoi au tot venit, pe rînd „trimişii” lui. După care, la scurt timp, o trupă de „arcaşi înarmaţi”, „soldaţi” ai „Jandarmeriei sinodale”, mi-au trecut pragul, într-una din zilele anului 2010, în frunte cu vicarul de la acea vreme, Iordache! Cinci la număr! Au intrat în biroul meu în şir indian, şi fără să se legitimeze, fără să-şi decline identitatea şi calitatea în care-mi trecuseră pragul, m -au întrebat de... ”binecuvîntare patriarhală!” Întrebare retorică, evident! Pentru că ei ştiau că eu nu am ceea ce ei nu-mi dăduseră! Ş-apoi, a început prigoana cea mare! Aprilie 2011! N-au mai venit ei sinodalii sau adminii, aceşti jandarmi ai Bor, în persoană, să se lupte cu mine - fiindcă deh’, ei sînt nişte „sfinţi”; că de aia sînt în „sfîntul Sinod!” -, ci şi-au băgat la înaintare „aliaţii”... partenerii de bisnis... Adică: GF-ul şi OPC-ul, cu care au încheiat Pact!!! Iar ei, sinodalii, s-au spălat pe mîini precum Pilat din Pont la Răstignirea lui Iisus! Ei, sinodalii, nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase!!!... numai că faptele lor urîte vorbesc despre ei!!!... Cică, vezi Doamne, ei au încheiat Protocoale!!!... Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamu’!...Dureros şi jenant este aceea că sinodalii, aceşti aşa-zişi mai-mari fraţi iubitori ai mei, se luptau cu mine, din „înălţimea” lor! Şi că însuşi patriarhul, tăticul, s-a dedat la fapte neortodoxe, necomforme cu statutul de patriarh şi, totodată, de Păstor al unei Biserici care se vrea a fi creştină! „Cea mai creştină dintre toate cîte există!!!” Şi mi-am dat seama că mult adevăr exprimă vorbele lui Petre Ţuţea, care zicea că: „sinodalii n-au vocaţie în ceea ce priveşte gîndirea şi trăirea teologică, ci ei teologhisesc NEGUSTOREŞTE şi ÎL invocă pe Dumnezeu doar ca să le binecuvînteze lor Prăvăliile!” Ei teologhisesc negustoreşte, doar în favoarea lor! Cît despre ”prostime”: „ducă-se dracului!”, în zisa lor...
Doamne, iartă-mă, Tu Hristoase al meu şi, TE ROG, nu mă înscrie la mai multe păcate! TU ştii, Doamne, că nimeni nu şi-ar sacrifica nici măcar un fir de păr ca să spună lucrurilor pe nume, legat de „bunele obiceiuri” ale sinodalilor şi ale sus-puşilor clerici BOR! [Fiindcă au fost îndoctrinaţi creştinii, după cum Tu Însuţi ştii, cu-n citat din poveţele Părinţilor Cleopa ori Argatu (nu mai ştiu care dintre ei a spus, că eu îi cam încurc!), citat care le place foarte mult clericilor, şi anume: „pe preot chiar şi în şanţ dacă l-ai vedea, beat-mort, să-i săruţi mîna! Că el, şi acolo, în şanţ, beat-mort - sau mort de beat!!! -, este preotul lui Hristos!” Haida de! Auzi tu, creştinule, ce ţi „se serveşte!!” Să-i săruţi mîna beţivului căzut în şanţ!!! Şi să-l cinsteşti ca pe Hristos!!! Păi aşa ne învaţă Hristos? Să ne îmbătăm ca porcii???
O, voi sinodalilor, voi care ne daţi nouă „aceste poveţe, uitaţi ce spune Hristos? Auzi tu! Să-i sărutăm mîna beţivului! Ca şi cum n-ar fi atîţia preoţi care, cu sfinţenie, cu credincioşie seamănă,
ară şi cu sîrguinţă treieră în cîte-o ŢARINĂ a lui Hristos, ca să culeagă şi să-I adune Domnului cît mai multe suflete! Preoţi cărora noi creştinii, sărutînd cu sfială mîinile lor sfinţite de truda
în Ogorul Domnului, să le urmăm exemplul! Ferice de ei! Păcat însă că atîţia preoţi şi atîţia monahi (călugări) care-s plini de evlavie şi de frică de Dumnezeu, o mulţime de clerici sînt batjocoriţi de către cîţiva haiduci din Sinod! Îi batjocoriţi, voi neisprăviţilor, cînd ar trebui, nici privirea să v-o ridicaţi în faţa lor! Ci în genunchi să le staţi, voi care faceţi Biserica de rîs şi-i batjocoriţi, în fel şi chip, pe cei care vor să-I slujească lui Dumnezeu cu credincioşie!
Hristos a zis: „beţivii nu vor intra în Impărăţia Domnului!” Aşadar, cum mă învăţaţi voi să-i sărut mîna celui ce, preot fiind, s-a bălăcit în băutură precum porcul în mocirlă? Păi dacă îi sărut mîna acestuia, celor cucernici, sfinţilor lui Dumnezeu, ce-ar mai rămîne să le sărut?...
Domnul Hristos, ca să priceapă toată lumea - inclusiv voi, scumpici sinodali! -, a spus clar aşa: „După faptele lor îi veţi cunoaşte că sînt Ucenicii Mei!” Aşadar, al cui ucenic este, oare, cel ce se îmbată ca un porc, pînă cade în şant, preot fiind???... Unuia ca acesta, nu i-aş săruta mîna, ci i-aş sugera: dezbrace-se singur de haina ce-a îmbrăcat-o! Spele-se, curăţească-se şi...întoarcă-se, cu mare căinţă, la cele ale lui Hristos! Căci Hristos, n-are nevoie de porci, de preoţi beţi căzuţi prin şanţuri,ci de SFINŢI, care prin exemplul lor personal, să ne arate nouă Calea către Hristos!]
Eu am avut şi am îndrăzneala să aduc, să arăt pe cele rele pe care sinodalii le-au săvîrşit asupra mea şi cîte ceva din ce-am mai văzut pe ici-pe colo. Nu o fac cu bucurie! Deloc! Dimpotrivă! Dar o fac, în speranţa că mai-marii Bisericii se vor ruşina şi îi va cuprinde, într-o bună şi binecuvîntată zi, Frica de
Dumnezeu şi li se vor umple inimile, în mod real, de dragostea pentru semeni, pentru cei care le-au căzut lor la împărţeală! Atît faţă de credincioşi cît şi faţă de preoţii din subordine! Sper că îşi
vor descuia inimile spre primirea Duhului de Pocainţă şi se vor întoarce de la „năstruşniciile” lor! Eu încă mai cred că va veni o zi cînd le va părea rău pentru delaţiunile pe care le-au făcut împotriva mea, către GF şi pentru toate cele ce-au decurs din acestea! Şi nădăjduiesc să le pară rău pentru toate cele de batjocură pe care le-au săvîrşit asupra preoţilor parohi! Pentru cei pe care i-au caterisit fără temei ori cărora le-au „subtilizat” Biserici la cheie, construite de parohi cu sudoarea ostenelilor lor
şi cu banul văduvei, Biserici pe care, sinodalii, le-au „donat” mai apoi, preferaţilor lor! Nădăjduiesc să nu-mi poarte ranchiună pentru îndrăzneala mea, nici cu vreo „binecuvîntare” să mă gratuleze, deşi-i cam şubredă nădejdea mea!
Doamne, ajută-ne!
................................ ................................ ........................
Dragi sinodali, pentru cele ce le-am scris aici despre voi (puţine faţă de cîte altele ar mai fi putut fi adăugate şi despre care voi înşivă ştiţi că le aveţi în cont şi ştiţi că v-au fost contorizate în Cartea Vieţii), nu mă aştept la clemenţă, drept pentru care nici n-o să vă solicit aşa ceva! Doar nădăjduiesc că veţi ciţi, şi citind şi descoperindu-vă voi printre rînduri - fiecare după al său nume, fiecare după cum vă ştiţi „bunele obiceiuri” ori după cum i-o deschide Dumnezeu mintea spre chibzuinţă şi inima spre despietrire şi întoarcere -, să vă pară rău şi să vă căiţi în inimile voastre pentru toată durerea ce mi-aţi pricinuit mie, poate şi altor creştini, precum şi preoţilor din subordine! Şi părîndu-vă rău, să îngenuncheaţi înaintea Domnului şi să-I cereţi iertare cu zdrobire de inimă! Şi, smerindu-vă voi, să nu mai faceţi rău, niciunuia „dintre aceştia mici ai MEI!”, care „v-au căzut vouă la împărţeală”...
Amintiţi-vă ce vă spune Sfîntul Antonie de la Iezerul Vîlcii: „Dumnezeu ne-a încredinţat bunurile Sale, nu pentru a ne înălţa şi slăvi noi pe noi înşine, nu pentru a avea noi putere şi a oprima pe ceilalţi, ci pentru a fi recunoscători lui Dumnezeu pentru grija şi iubirea ce ne-o poartă!” Cît despre mine, în legătură cu cele pe care le-am scris în această carte - şi în altele -, cît şi despre faptul că mi-am permis să scriu despre voi, scumpi sinodali, trag nădejde că Domnul Hristos va înţelege durerea mea, şi o va lua ca pe un semnal de alarmă, ca pe un S.O.S, lansat de către unul dintre ...naufragiaţi!!! Unul care-a fost, în fapt, aruncat peste bord de către Căpitanul neiscusit al Navei! Un naufragiat care, salvîndu-se (el singur, sub îndrumarea Duhului Sfînt): V -A IERTAT!
Al vostru sac de box,
Antoaneta.
31
Dragi Sinodali
Motto: ”Luaţi-aminte la strălucirea hainei cu care aţi fost îmbrăcaţi!”
Ceea ce am să spun aici, acum, se vrea a fi o SPOVEDANIE sau un fel de... Scrisoare deschisă, dacă vreţi adresată în primul rînd vouă, „iubiţii mei”... „fraţi mai mari!” Vouă sinodalilor! Prea mult m-aţi batjocorit! Prea mult m-aţi prigonit! Iar eu... prea mult am tăcut! Deşi am suferit precum un
cîine prins în laţul prea strîns al hingherilor! Iată că a sosit vreme să vă spun ceea ce simt şi ceea ce gîndesc, raportat la voi „preţioşii” mei... păstori!
Am să mărturisesc, aici, toate „facerile voastre de bine”, pe care le-aţi revărsat, „cu largheţe sufletească şi cu maximă generozitate”, începînd din 2011 asupra mea, şi-am să spun, ca să afle toţi creştinii, cîtă „grijă” aţi avut pentru mine, cîte „sfinte Masluri” „aţi organizat” (împreună „cu-n întreg sobor” de arhierei, cu vicari şi secretari patriarhali, cu întreg „Sinodu` Sfînt”) pentru mine în 2012 - „Anul Omagial al Sfîntului Maslu” -, cîte „binecuvîntări” „mi-aţi administrat”, cu „lar-
gheţe duhovnicească”, voi „scumpii mei tătici”, voi „învăţători şi povăţuitori”, voi împărţitori şi diriguitori cu „dreaptă socoteală” a... ”harului”! „Binefacere” la care „osteneaţi” cu mult mai înainte de 2011 (doar că mai înainte, nu v-aţi exprimat foarte făţiş, iar eu v-am descoperit „isprăvile”, abia în 2011, deşi voi... ”lucraţi” demult la răstignirea mea chiar în Altarele în care slujeaţi)... dintr-o „nemărginită iubire de semeni”, faţă de...”sora voastră”, care chiar la acele Altare vă aducea, ca lui
Hristos, darul ei! Şi poate voi face trimitere şi la alte, ale voastre „faceri de bine” faţă de alți... confraţi şi faţă de alții care v-au căzut, la împărţeală... vouă, „filantropilor!!!”...
Şi fiindcă voi mai-marii BOR aţi decretat anul 2014, ANUL SPOVEDANIEI, mi-am zis că ar fi păcat să las să treacă în necunoscut atîta „iubire de semeni” de care am avut „binecuvîntata bucurie” de-a „mă bucura„ atîţia „binecuvîntaţi” ani, graţie prea-plinului vostru de „duhovnicească iubire” pe care, constant, aţi revărsat-o asupra mea „cu prisosinţă!”
Nu puteam să fiu eu atît de ingrată încît să las să treacă neobservată „generozitatea” voastră de „buni creştini”, „autentici” chiar, de „păstori şi învăţători iscusiţi” şi plini de „rîvnă” în a vă manifesta „nemărginita dragoste” ce-mi purtaţi şi pe care-o purtaţi multora dintre cei care „”v-au căzut la împărţeală!”
Nu puteam să las să se piardă în necunoscut „dragostea şi căldura” voastră, pe care aţi revărsat-o, cu largheţe, asupra „fiicei” voastre „duhovniceşti”, „scumpii mei tătici”, întrucît mă ardea, şi încă mă arde cumplit căldura... inimilor voastre! E-atît de fierbinte!!! Permiteţi-mi, acum, să mă răcoresc!!! Căci vreau să vă-ntorc, fie şi cu oarecare întîrziere, RESPECTUL pe care vi-l datorez. Primiţi-l, aşadar!
Voi mărturisi public cum m-aţi pus la „canon aspru” timp de 3 ani, cum m-aţi „hărţuit” în tot acest timp, prin intermediul comisarilor GF şi OPC, care au fost asmuţiţi asupra mea de către voi „Păstorii” Bisericii mele, sinodalii, pe motiv că nu m -am supus aşa-zisei Legi 103/92 (acea lege a Monopolului Bor asupra Obiectelor de Cult!!!; o lege a fărădelegii, aş zice! Şi nu Legea în sine cît Circulara 1064!!!, care instigă pe fraţi contra fraţi!, în opinia mea.), şi cum, „graţie” acestor interminabile „hărţuiri”, am intrat, înainte de toate, în faliment... spiritual!!!, după care a urmat şi celălalt faliment, cel material, căci, din pricina stresului şi a sănătăţii fizice precare, am clacat şi nu m-am mai putut ocupa cum se cuvenea de administrarea firmei mele. Plus că presiunea făcută în mod repetat asupra mea, cît şi amenzile pe care le-am plătit comform „Legii 103/’92” m-au determinat, fără drept de apel, să închid Magazinul... şi să ajung, mai apoi, „sprijinită” de „păstorii cei mari” din BISERICA mea, o muritoare de foame... o deznădăjduită!
Ştiu că această „spovedanie” îmi va aduce nenumărate „elogii” din partea „fraţilor” creştin-ortodocşi, din partea „evlavioşilor” îndoctrinaţi cu sloganul: NU JUDECA! Dar, de-aşa
„fraţi”, mă lipsesc bucuroasă!!!
Ştiu, din experienţă, că mulţi or să-şi umple buzunarele cu pietre şi vor sta gata pregătiţi să... arunce cu ele în mine, pe motiv că le denigrez idolii, şi totuşi... voi face spovedania! Voi mărturisi! Şi,
tuturor acelora, care şi-au pregătit pietrele, le spun că: îi aştept cu bucurie! Nu mă tem de lapidare, întrucît, sînt deja antrenată, după cum veţi constata din „spovedania” ce urmează! M-au bătucit,
vreme de mai mult de trei ani, „mîngîierile de bici” ale sinodalilor, administrate prin intermediul comisarilor GF şi OPC şi, poate şi graţioasele lor „binecuvîntări” „pecetluite” cu
SEMNUL CRUCII (?!...), ori de cîte ori treceau pe trotuarul din faţa Magazinului meu! La asta se pricep ei cel mai bine! Voibmărturisi cum, în timp ce-mi şopteau, suav, în ureche, de la
Amvon, „cîntecelele tandre” ale „înfrăţirii” şi-ale... ”iubirii de aproapele!!!”... sinodalii „îmi puneau cuţitul la gît” fără nicio jenă!
Scumpii sinodali!!!...
...Dragilor, faţă de cele ce le-am spus undeva mai sus, m-am răzgîndit oarecum într-o privinţă şi am decis să vă cer iertare, prea... iubiţii mei! „Scumpii mei tătici!!!”... Vă cer iertare, vouă, cei atît de... ”iubitori” faţă de mine - ingrata -, care v-am pricinuit atîta amar de „supărare” prin... ”neascultarea” mea!!!
Vă cer iertare, „scumpi şi sfinţi” sinodali, vouă, celor atît de „iubitori” faţă de cei care „v-au căzut la împărţeală!!!”... printre care, întîmplător sau nu, m-am numărat şi eu! Vă cer iertare că am îndrăznit să vreau să mă ating de firimiturile ce ar fi putut cădea de la masa voastră îmbelşugată! Vă cer iertare pentru că, neştiind că aţi pus Monopol pe Hristos, am îndrăznit să mă apuc, cu mîinile tremurînde, de poala hainei Lui!...
Vă cer iertare şi voi face „spovedania”, aşa că…deschideţi-vă bine urechile! Mai ales voi, cei ale căror urechi sînt deprinse cu şuşoteala de prin spatele uşilor Altarelor... şi cu şuşoteala din culisele Consiliilor Sinodale... cînd şuşotiţi şi şuşoteaţi spre uneltire a răului... şi spre surparea - cu vicleşug - a celor „mici ai Mei!”...
Este vorba, evident, despre „spovedania unui învins”. Adică, a mea! Învinsă într-un RĂZBOI dur, mişelesc, pe care, „atotputernicii şi omniprezenţii” admini ai „scumpei şi dreptei Patriarhii”, sinodalii, unindu-se cu toţii, în „credinţă, în cuget şi-n simţiri”, cu „credincioşie neştirbită”, l-au pornit şi l-au dus împotriva mea, pînă ce... m -au biruit (Spre nemărginita lor, orgasmică bucurie!!! Iertaţi!!!...)!
În fapt, ei au declanşat un război împotriva firmei pe care eu o administram, dar consecinţele, urmările devastatoare ale RĂZBOIULUI, s-au răsfrînt asupra mea, aducînd prejudicii majore psihicului şi sufletului meu! Nemaisocotind prejudiciile colaterale care rezultă în urma oricărei crîncene lupte!...
Despre falimentul spiritual, n-aş vrea să vorbesc, sau, mai degrabă, n-aş vrea să vorbesc prea mult, întrucît am nădejde că Domnul „se va îngriji de mine!” Dumnezeu, Singurul în Care:
Eu CRED şi Care este: NEMINCINOS! Slavă, Ţie, Doamne!
De ce aşa şi nu altfel?
Iată de ce:
M-aş fi dus în Deal, să mă „spovedesc” la PREA...fericitul patriarh, să mă plîng „tăticului iubitor”, mai-marele Bisericii mele, însă, după cum se ştie, nu se poate ajunge cu una-cu două la „măria-sa”, din pricina „portăreilor”, care îl păzesc, pe acest Prea... Fericit (vai fericirea lui!!!), mai ceva de cît
păzesc Sfintele Moaşte ale Sfîntului Dimitrie Basarabov! Îl păzesc pe patriarh, cu străşnicie, ca nu cumva să li-l fure careva şi să rămînă ei, sinodalii, fără „comoara lor cea de mare preţ!”...
Să nu cumva să rămînă ei fără „boţul lor de aur!!!”... Şi, cum sînt destui „pitt-bulli de Curte”, prin Deal, care -ţi arată colţii de cum te adulmecă prin zonă, te laşi lipsit, îţi iei picioarele la spinare şi te duci să-ţi spovedeşti apăsările pe unde-apuci! Şi, dacă eşti un pic mai slab de Înger, te „sminteşti” şi poţi ajunge la... eretici sau pe la „lupii” din „bisericile paralele!!”... Că-s precum ciupercile după ploaie...
Dar, nu e cazul meu. Nu mă duc eu la de-alde ăştia, căci aş prefera mai degrabă să mă spovedesc la vreun copac, decît să mă duc la „unii paraleli”... pe care-i ştiu, pe mulţi, ca pe propriul meu
buzunar gol... aşa cum îi cunosc, acum, pe mulţi dintre fraţii lor întru „năstruşnicii”, din Deal!
Aş fi putut merge să mă spovedesc la un arhiereu, că, Slavă Domnului, sînt destui! Bogat îi Sinodu’ în înalţi şi înalt-PREA...sfinţiţi!!! Însă, dat fiind faptul că mă dusesem la unul, odată, şi-l rugasem să-mi facă o „dezlegare”, iar acesta, după ce mă pusese, firesc, la postire pentru o vreme, cînd a sosit sorocul (timpul stabilit de către „sfinţia sa”, arhiereul), PREA... sfinţitu’, se tot codea să mă mai primească, dar primindu-mă el, într-un final - după vreo 30 de apeluri telefonice pe care i le
„administrasem” atît lui cît şi supuşilor lui -, m-a ţintuit în pragul uşii de la reşedinţa sa, şi acolo, fix în prag, mi-a citit „lepădările!!”
Toţi cei care ieşeau de la închinare, din Biserică, se uitau la SCENĂ, ca la nişte măscărici de la Circul Globus, care „executau” un număr de... ”magie”... nemaivăzută... Eu stînd îngenuncheată, ghemuit, pe treptele reşedinţei arhiereului şi alături de mine martora mea, stînd şi ea în genunchi
- înghesuite amîndouă în canatul uşilor de la intrarea în Palatul Episcopal sau cum s-o numi el! -, iar „sfinţia sa”, episcopul, în ţinută şi-n papuci de casă, cu mîinile puse deasupra capetelor noastre, ritorisind „dezlegarea!”... Ce să-i faci, noi - păcătoasele- aveam nevoie să fim smerite... de către unul.. ”prea-înalt”... şi...”curat ca lacrima”...
M-am ridicat din genunchi, de-acolo, din pragul acela şi, cînd întorcîndu-mă să plec, am văzut cîtă lume participase la „taina” noastră, nu ştiam dacă e cazul să mă bucur sau dacă... să
mă întristez! Ştiu doar că m-am adunat cu greu şi am reuşit să îngaim şi să adresez un cuvînt, un mulţumesc, PREAsfinţitului, cuvînt deabia perceptibil mie însămi!
Am plecat de-acolo mai încărcată decît mă dusesem şi am rămas, după „incursiunea” mea la episcop, cu un gust amar şi cu sufletul şi mai afundat în durere! Şi eu care mă dusesem să mă eliberez!!!... (Mai tîrziu am aflat, în mod miraculos, de la cineva care se spovedea la el - care mi-a redat cu lux de amănunte spovedania!!!, ce nu a fost o spovedanie propriu-zisă, ci o…chestionare legată de Magazinul meu!!! - că în fapt, acest PREA... sfinţit purta sîmbetele... Magazinului meu... Ierte-l
Domnul!, că poate n-o fi ştiut ce face! Ei, arhiereii ăştia, nu prea ştiu ei ce fac!!!... Sînt tare… nevinovaţi!!!...) M-am simţit asemenea unui lepros de care fuge toată lumea!...
M-am dus să mă spovedesc, în mai multe rînduri, la duhovnic (am avut şi eu unul!) şi am încercat, de mai multe ori, să mă sfătuiesc cu el dar şi cu alţi preoţi ai Bisericii al cărei copil eram, la nişte confidenţi ai mei (la acea vreme!). Apoi, după o vreme, am decis să nu mai merg la niciunul, deoarece la oricare aş fi mers, cînd încercam să-i vorbesc despre zdroabele mele -care pe mine mă ardeau pînă-n străfundul sufletului, fiindcă eram falită din toate punctele de vedere -, ei preoţii, începeau a da, fiecare, din colţ în colţ, evitînd „subiectul”, de parcă-i ardeam cu ceară fierbinte!! Căci preoţilor, le era o frică morbidă de mai-marii lor, mai mult decît de.... Hristos! I-am înţeles într-o oarecarea măsură... Şi, încet-încet, mi-am dat seama că nu are niciun rost să mai bat drumurile pe la preoţii Bor, nici să-mi mai bat gura de pomană. Rănile mele se adînceau, cu fiecare „înfăţişare” a mea înaintea „micului Tribunal!” Foarte mulţi preoţi cunoşteau „problema” mea, ştiau despre „nesupunerea” mea (care în parte, fusese, pînă la un anumit punct, şi „nesupunerea„ lor, doar că ei, preoţii, se „dăduseră pe brazdă”, căci de nu, riscau... caterisirea!!!). Nu prea mai puteam spera în a-mi găsi la ei alinare, întrucît ei îşi trăiau propria lor dramă, legată de „ascultarea” pe care trebuiau s-o facă faţă de mai-marii lor! Fiind ei înşişi „spionaţi”, „vămuiţi”, prigoniţi, umiliţi, caterisiţi fără motiv! Căci „Bula Patriarhală”, cea care conţinea „termenii şi condiţiile ascultării”, devenise din ce în ce mai... absurdă şi exclusiv materială, dar bine mascată sub fardul „duhovniciei”... ”a ascultării”...
Mulţi dintre preoţi, poate că erau obligaţi, şi sigur erau - reiese asta clar din textul Circularei 1064/2013 -, să facă „lobby” împotriva mea. Ei bine, nu ştiu cîţi şi dacă au făcut-o! Eu ştiu unul
singur, un arhimandrit, care s-a ţinut de capul meu pînă m-a...”terminat!” Pînă am închis Magazinul şi după... Ierte-l Domnul!
Unora dintre preoţi, puţini, care erau scutiţi de a face ascultare (poate că-şi luaseră cu de la sine acest... pogorămînt!!; nu ştiu, zic doar!), care erau, va să zică, nişte oameni liberi (vai libertatea lor!), cu care aş fi putut sta eu de vorbă şi le-aş fi putut spune despre durerea mea, cărora le mai puteam încă vorbi prin 2011-2013, căci mai erau printre clerici, destui preoţi cu frica lui
Dumnezeu şi care-l puneau pe om şi sufletul lui, inaintea banilorşi a marii frici de sinodalii Bor, şi care, ştiind ei de necazul meu, de războiul pe care-l duceau sinodalii împotriva mea, ar fi vrut să
mă mîngîie, măcar cu o vorbă, însă aveau o... oarecare sfială...se temeau ei, ca nu cumva, văzîndu-i careva dintre „pionii” (a se citi cu „s” în faţă) sinodalilor - era „la lucru”, prin 2011-2013, cel puţin unul, în fiecare Biserică!!! - stînd de vorbă cu mine, să creadă cumva că ei, preoţii aceia, fac „niscai afaceri” cu firma mea [deşi NIMENI, niciun preot paroh nu-şi permitea să mişte-n front!!!,
exceptîndu-i, evident, pe... acoliţi, la care, oricum, nu aveam acces, fiind eu persona non-grata!!! Ăştia, acoliţii, aveau/au Pangarele pline de „lucruri” - colportaj din afară -, inclusiv din cele lucrate la fraţii lor budiştii, taoişti, adică: made în China, India, etc..!!!... (Ale mele, spre exemplu, Icoanele -pe care eu le pictam - „nu erau canonice”, pentru simplul moriv că ei, sinodalii, comfiscaseră Arta Sacră şi o ţineau sub obroc. Iar pictarea Icoanelor, ca să fie ele declarate canonice - valide,
de uz ortodox, politic-corecte, cum se zice -, trebuiau pictate numai şi numai de către cei acreditaţi în/din Deal!!!) Lor le era permis!!... iar credincioşii/cumpărătorii fuseseră... ”informaţi şi puşi la curent” cu decizia sinodalilor, erau bine îndoctrinaţi, şi ei, credincioşii, „ştiau” acum, ce-i „canonic” şi ce nu!!! Şi erau/sint „ghidaţi”, prin „săgeţi orientative” bine plasate şi prin „ghizi dibaci”, către Magazinele acreditate pentru vînzarea de „artă sacră”, adică spre magazinele Patriarhiei.ro. (BOR SRL) Aşa că... nu prea mai aveau ce căuta în Magazinul meu, întrucît li se suflase bine în urechi!!!]. Nu mi-au spus-o confidenţii mei niciodată, dar le citeam pe chip temerea, îi simţeam crispaţi cînd le treceam pragul şi, dîndu-mi seama de temerile lor, am realizat pericolul care-i poate paşte pe preoţii respectivi, pentru prezenţa mea în Biserica pe care aceştia ÎNCĂ o mai păstoreau (Se ştie deja că,
decum se înălţa o Biserică într-un Cartier, degrab era trimis, din Deal, un „doctor docent” - în Teologie! - să ia locul parohului care-o construise cu sudoarea frunţii şi cu oamenii cartierului -
care-şi dăduseră bănuţii pentru Biserică, rupînd pîinea de la gura copiilor, din dragoste pentru bunul lor învăţător şi pentru Hristos!)! Şi, ca nu cumva să le pricinuiesc eu vreo supărare mare, sau, Doamne Fereşte!, caterisirea, cu durere în suflet… m-am retras! M-am retras, fără să le spun vreun cuvînt! Pentru că erau nişte preoţi ai lui Dumnezeu la care ţineam şi nu le-aş fi făcut supărare, pentru nimic în lume! Şi, din pricina urii, a vicleniei şi a lăcomiei pe care prigonitorii mei, sinodalii, o
revărsau asupra mea necontenit, am fost nevoită să... fug! Şi, m-am refugiat departe de... Biserica mea! Am fugit în ... ”Egipt”. Loc în care, asemenea Pruncului Iisus odinioară, să-mi fie unul
mai sigur decît în Biserica ce devenise, cînd era vorba de încasări, proprietatea exclusivă a patriarhului - şi a vasalilor lui Sinodali! Biserică pe ai cărei păstori nu-i mai sinţeam ca fiind ai mei! Fiindcă nimănui, absolut nimănui din Sinod, nu-i păsase de mine!Niciunul dintre „cei mari” ai Bisericii mele nu venise la mine să mă-ntrebe cum îmi este sau ce mă doare. Dar toţi, la unison,
votaseră în Sinod (chiar dacă vreunul a făcut-o doar prin tăcere) „răstignirea mea!!!”... Nici măcar un sinodal, unul singur, nu s-a ridicat împotriva „propunerii canonico-juridice” şi a DECIZIEI ca eu să fiu „KILLĂRITĂ!” cu mîinile comisarilor Gărzii!...
M-a durut şi mă doare pînă la sîngerare, deoarece am crezut şi cred că BOR e şi Biserica mea! Şi că, şi eu, ca şi ei - sinodalii, clerul -, am „să mă folosesc” de ea, să respir, să mă exprim, să mă
hrănesc, să simt şi să exist prin ea şi pentru ea! Întrucît ştiam că Domnul Hristos a lăsat Biserica, pentru ca ea să fie adăpost lumii ostenite! Şi că în Biserică trebuie să trăim în comuniune, iar la
păstori să ne găsim mîngîiere în necazuri! Numai că în timp, mi-am dat seama că „cineva” a pus stăpînire pe Biserică şi a transformat-o, făcînd din ea, biserică! Fără majusculă! Doar Zid!
Fără suflare de viaţă! Fără Duhul lui Dumnezeu, Care zideşte...Fără acea frăţietate, pe care o tot trîmbiţează, „păstorii cei mari” de la Amvon... cînd ne spun nouă, dulceag: „frăţiile voastre!”
Niciunuia dintre mai-marii Bor nu i-a păsat de sufletul meu! Dimpotrivă, m-au trîntit la pămînt şi m-au călcat în picioarele lor, strivindu-mă ca pe un gîndac nefolositor!...
„Hărţuirea” ce s-a săvîrşit asupra mea de către Sinodali, via GF, în mod repetat, începînd cu 2011, m-a afectat profund, din toate punctele de vedere. M-a durut şi am suferit şi m-am simţit, precum un cîine prins şi hăituit în laţul prea strîns al hingherilor! M-a durut şi am suferit! Însă... nimănui nu i-a păsat de durerea şi de necazul meu! Nici prea... fericitului, nici sinodalilor, nici duhovniclui meu - de la un punct încolo, căci vai lui!, că şi el era, în felul lui prigonit şi asuprit peste măsură de prea
multele biruri la care era supus şi de umilinţele pe care era nevoit (?!??) să le îndure (pe motiv de... „ascultare!!!”) -, nici preoţilor sau monahilor (care, şi ei, erau în aceeaşi liberă... ”bătaie a puştii”)! Creştin-ortodocşilor, nici atît! Ei măcar, unii dintre ei, erau binecuvîntaţi cu necunoaşterea acestor „scîrbavnice preocupări” ale păstorilor lor şi a multor „scîrbavnice îndeletniciri” ale acestora. Ferice de ei! De neştiutori...
................................ ................................ ................................ .
Rănită de atîtea biciuiri sinodale (deh’ „tăticii” au dreptul să-şi „bată” copiii, spre „educare!!!” Ăştia n-au auzit de DREPTUL UMAN!!! Ei trăiesc în... lumea lor!... Lumea banului, a lăcomiei, a asupririi semenului, a aburirii neamului ortodox şi a nesimţirii fără margini...), împovărată şi mîhnită
peste măsură de greaua povară a „binecuvîntărilor Sinodale” şi de necontenita revărsare „de ” a mai-marilor Bisericii mele, faţă de mine, după vreo trei ani de luptă, de rezistenţă, de lacrimi şi zdroabă, de sărăcire, de deznădejde (pentru că nu întrezăream nicio revenire a sinodalilor la nişte gînduri mai bune pentru „sora lor mai mică”), cînd în loc să zic Doamne ajută! şi să respir uşurată că reuşisem să încropesc micuţul Magazin şi poate, să am şi eu un cîştig după atîta cheltuială, nemaiputînd lupta, nici lucra, l-am închis! Deşi eram datoare vîndută, căci îl făcusem cu împrumuturi de mari sume băneşti şi cu efort psiho-fizic însumînd o muncă de peste 14-16-18 ore pe zi ! Muncisem mult, căci sperasem că, după atîta amar de trudă şi după atîtea cumplite, repetate, încercări ale vieţii, voi avea asigurată măcar bucata zilnică de pîine! Dar, „parcă dinadins, ca să se
împlinească întru totul URSITA aşa cum ţi-e scris din veac” -pentru că, prea mult mă prigoniseră „îngerii vărsărilor de sînge, care dezlănţuiseră cumplitul încaier” asupra mea - şi, nemaiputînd îndura eu, o femeie singură, să mai lupt cu mişeii din Deal -bărbaţi puternici, bine hrăniţi din banul văduvei-, am decis, „de bună voie şi nesilită de nimeni”, să închei „afacerea mea”: Ermant Art! Am închis Magazinul şi, mai apoi, am abandonat, pentru o vreme, Biserica! Nu mai puteam îndura să-i privesc în faţă pe făţarnicii care una îmi propovăduiau de la Amvon şi alta
îi vedeam făcînd în viaţa de zi cu zi! Nu mai suportam să aud apelativul: „sora noastră!” Nu mai puteam vedea în faţa ochilor „cuierele de haine”... N-am mai simţit nevoia de o „socializare îngrădită!!” şi, am ieşit din „ţarc!”...
Nemaiputînd lupta cu monştrii „sacri” ai „Ministerului iubirii”, „lovită şi zdrobită” sufleteşte, mîhnită, am căzut în deznădejde! Am fost nevoită să renunţ la luptă, să abandonez
Magazinul ce cu multă trudă l-am ridicat din... nimic şi pe care îl îngrijisem, îl amenajasem şi-l apărasem de intemperii ca pe o floricică de colţ! Am renunţat, aşadar, la „afacerea mea” şi... m-
am întors la casa mea... unde, cu sufletul contorsionat de durere, mă străduiesc să-mi ung singură „cu untdelemn”, rănile ce-mi sîngerază profund în urma „sfintelor Masluri” săvîrşite, „cu
credincioşie”, de către sinodali, asupra mea!!!
Le-am lăsat lor, sinodalilor, bucata mea de pîine! Era prea amară!!! Dar ei, sinodalii, credeau că eu
mănînc... cozonaci!!
Să nu le facă lor parte, Dumnezeu, de „cozonacii” pe care eu i-am mîncat preţ de 5 ani, acolo în...
strada Şerban-vodă 18-20, nici să le împartă lor, careva, „cozonaci” ca aceia din care ei „mi i-au servit” mie cu atîta mărinimie! Ci să le dea lor Domnul inima bună şi cuget curat!
Şi, să le dea Domnul OGLINDĂ sufletului, ca, uitîndu-se-n ea, să vadă ei, adevărul despre ei!...
Mi-am „strîns catrafusele” -în zisa „păstorului” Tănăsache şi spre bucuria multor scîrbavnici sinodali- şi strîngîndu-mi şi inima-n dinţi, cu zdroabă mare, m-am retras! Îi mulţumesc
lui Dumnezeu, că m-aştepta să mă mîngîie! L-am regăsit acolo unde-L lăsasem atunci cînd am plecat în căutarea Lui prin Biserica ce, iată îi transformată-n Rece Zid... de către sinodalii ale căror inimi sînt îngheţate şi împietrite! Această biserică, ce a fost cîndva „Templul Sfînt”, „Casă a Tatălui Meu” și a ajuns să fie departe de Apostoleasca... BISERICĂ a Sfinţilor Părinţi, care-şi vindeau averile şi împărţeau banii la săraci! Eu văd că aceia care o conduc, nu sînt DELOC Apostoli ai lui Hristos, ci
doar nişte „unşi” preferenţial, ai patriarhului, care stăpîniţi de „duhul finanţist” fac „apostolia banului şi a înavuţirii lor”, lansînd de la Amvon, slogane lacrimogene, plîngăcioase gen:
reclama pentru strîngerea de fonduri întru construirea...Catedralei... Mîntuirii!!!, şi multe alte sloganuri, întru...ABURIREA şi AMEŢIREA... neamului românesc! Şi-şi umilesc în fel şi chip subordonaţii, asuprindu-i maxim pe bunii şi blînzii păstori reali, care-şi duc preoţia cu cinste! Auzi tu! Unde s-a mai pomenit să „scoţi la pensie” pe preot? În toată Istoria Bisericii, preotul „n-a ieşit la pensie” decît pe... năsălie! Atunci cînd a fost chemat la Domnul! Şi-a ieşit cu „picioarele-nainte!”
Pe cînd acum, în anii de „domnie” ai prea... fericitului Daniel, mi ţi-i scoate „la pensie”, mai cu seamă pe cei care au Biserici bănoase ori pe cei „incomozi”, cu-n picior în... dos!!! Iar pe cei rămaşi, îi încarcă, la greu, cu colportaj: marca BOR srl şi/sau cu vrafuri de maculatură gen „Lumina” ori „alte cele canonico-juridice”, de „uz ortodox” ori cu niscai... ”obligaţii pastorale” ce
decurg din Circulare, gen 1064/2013, ș.a.m.d...[Chiar acum cînd scriu textul cărţii acesteia, primesc un telefon de la un preot dintr-un sătuc dintr-o zonă îndepărtată a ţării, undeva, unde eu credeam că nu a ajuns „jugul sinodal” şi care-mi spune mîhnit, că a fost chemat la Protoierie, la Episcopia
zonală, şi i s-a făcut „apostolia implementării” în garderoba personală a unui rînd de veşminte , marca „made by Episcopia locală” cu ordin de la „împărăţia regională”, după „chipul şi
asemănarea Arihepiscopiei Bicureştilor” - unde totul „se bagă pe gît” preoţilor - că na!, acum doară nu era să rămînă episcopii zonalii mai prejos decît „fraţii” lor de la Centru (Peştele de la
cap se-mpute!!!) Şi... după acest model, au fost sau vor fi „implementaţi” OBLIGATORIU, într-un viitor foarte apropiat, toţi preoţii, cu cîte un veşmînt preoţesc în valoare de 1400, 00 lei, că deh’, chipurile să aibă toţi la fel... uniformă, să fie la fel îmbrăcaţi!!! Găselniţă mare, dom’le!!! Cîtă duhovnicie!!!
Amărîtul acela de preot care nu şi-a luat leafa de nu-mai-ţine-minte, fiindcă tot ce avea de încasat a dat pe colportajul obligatoriu pe care TREBUIA să-l achite la „Serviciul colportaj” al
Episcopiei, pentru cele multe „canonico-juridice” printre care, cel-mai-cel-mai dintre „canonice” fiind ziarul „Lumina, Ediţia de... Beep-Beep”, pe care nu i-l cumpără nimeni, şi i se pune în
faţă situaţia de a mai achita şi una bucată veşmînt preoţesc!! Îl „liniştesc” spunîndu-i că şi la Bucureşti îi la fel. Şi la Bucureşti tronează ziarele pe mesele din Biserici, în colecţii întregi,
aproape neatinse, căci oamenii nu le bagă-n seamă, darămite să le mai şi citească, ci arar vreun bătrîn care n-are, poate, cu ce-şi aprinde focu-n sobă, îşi mai „însuşeşte” cîte-un exemplar-două, uitîndu-se pe furiş ca nu cumva să-l vadă cineva că a luat ziarul şi n-a pus banu’ în cutiuţa destinată acestuia, ori şi mai rar, cîte un „nabab evlavios” mai aruncă „generos”, cîte o bancnotă consistentă în Cutia pt Bani, pusă anume lîngă „colecţia Lumina”, fără ca măcar să ia vreun exemplar să-l citească!
(Acu’, sincer! La ce bun? Ce-i trebe generosului citeală? A pus omu’ banu? L-a pus! Ura şi la gară!) Am văzut asta cu ochii mei şi... m-am crucit! Altfel, „generosul samaritean” - tiii, ce pleonasm!! -, n-ar fi dat unui sărac de pe lîngă uşa Bisericii, nici măcar un covrig!...
Se vînd ori nu, preotul paroh, din fiecare Parohie de pe teritoriul întregii ţări, e obligat să le achite contravaloarea! Niciun preot nu le solicită la Protoierie, ci i se trimit şi îi sînt băgate pe gît, ca mai apoi, „ziariştii” Bor, să se mîndrească cu „medalii” şi cu „recolte” mari obţinute la... ”hectar”, că deh’, mare-i „Grădina Bor SRL” şi „generoşi” îs cei ce tac şi... înghit, dintr-o eronată înţelegere a evlaviei creştine!]
M-am retras, aşadar! Pierdusem Lupta cu ei! Mulţam` Domnului că nu şi Războiul!
Nu mai am Magazinul, dar mi-a rămas Hristos! L-am găsit, la loc sigur, în cămăruţa Lui din casa mea şi în cămăruţa inimii mele...
M-am retras, aşadar! Şi rugîndu-mă, plîngînd şi suspindînd cu amar, m-am străduit din răsputeri să-mi oblojesc şi să-mi vindec singură rănile provocate de către cei din...Biserica mea, de „tăticii mei!” Cei ce-şi zic loruşi: păstori de suflete!... Dar, care, în fapt, nu păstoresc decît propria lor afacere şi propriile lor ineterese, sub egida BOR (cel mai mare SRL din România..), lansînd repetat, plîngăcios „propovăduiri lacrimogene” pentru urechi sensibile la aberaţii gen spotul publicitar
referitor la „Catedrala Neamului”, lansat obsedanto-obsesiv de la „amvonul” Postului lor privat de Televiziune - TiVi întreţinut şi finanţat tot din „banul văduvei” şi din grelele biruri puse pe cap de creştin-ortodox şi de paroh, toate avînd un UNIC scop: „subtilizarea banului văduvei!”...
În tot acest timp, cît s-au războit cu mine sinodalii - via GF-, dar şi acum, de cînd am abandonat lupta, şi-am avut şi am mai multă vreme pentru cugetare, pentru ANALIZĂ de VALOARE,
m-am tot întrebat şi întreb (retoric, evident):
Cînd vor cere, sinodalii - şi acoliţii lor -, iertare celor pe care i-au supărat? Că mulţi sînt!!!
Cînd vor vrea sinodalii să se împace cu mine, cu preoţii parohi din subordine (pe care-i umilesc şi-i batjocoresc în fel şi chip), cu alţii şi cu Dumnezeu?
Cînd vor veni să-mi şteargă lacrimile, pe care mi le-au pus pe suflet şi pe obraz?
Cînd vor veni să-mi ungă, spre tămăduire, cu untdelemn sfinţit, rănile-mi sîngerînde? (Răni pe care ei mi le-au provocat şi adîncit!... ”cu grijă şi responsabilitate”, chiar în anul „proclamat” de ei „Anul Sfîntului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor - 2012!”)
Cînd îmi veţi arăta o REALĂ iubire de fraţi? Voi care nu aţi încetat nicio clipă să mă numiţi pe mine, în discursurile voastre de Amvon: „sora noastră”, în acelaşi timp în care mă înjunghiaţi pe la spate!
Cînd vă veţi aduce aminte cu zdrobire de inimă, că aveţi CEVA asupra cuiva şi, cînd, aducîndu-vă aminte de lucrul acesta, veţi lăsa darul vostru - cel afierosit lui Hristos -, în faţa Altarului şi veţi merge să vă împăcaţi cu acest... cineva? Ca apoi, întorcîndu-vă, să duceţi lui Hristos jertfa cea bine-plăcutăLui...
Cînd veţi merge voi „să spălaţi picioarele” celor pe care i-aţi prigonit, pe care i-aţi umilit, i-aţi jecmănit şi i-aţi batjocorit în fel şi chip?
Cînd veţi merge la văduvă să-i înapoiaţi crăiţarul „subtilizat” în preţul prea mare - pentru posibilităţile lor - al lumînărilor „marca BOR?”
Cînd veţi îngenunchea în faţa bătrînilor de la care „aţi împrumutat haiduceşte” -prin şmecheria numită „donaţie”- banii din vistieria Bugetului Primăriilor de pe întreg teritoriul României? Şi cînd vă veţi ruşina de lacrimogenele voastre slogane, gen: „daţi un bănuţ” pentru... ”Catedrala Neamului?” Transformîndu-vă în cerşetori profesionişti! Aburindu-i, în fapt, pe creştini...
Cînd aveţi de gînd să nu-i mai innebuniţi de cap, pe bieţii creştini, cu nelipsita voastră „COLECTĂ?”
Ca să vă dea ei vouă, nababilor, bănuţii lor de sicriu şi de colivă, pe care să-i depuneţi voi sub formă de cărămizi în faraonicul MAUSOLEU, numit, şi el, lacrimogen - de impresie, ca mai toate
amăgitoarele voastre PROIECTE!!! -, „Catedrala Mîntuirii Neamului...!” Dar măcar de i-aţi fi depus acolo! Că tare mi-i că, vorba lui Cezar Petrescu, „gura voastră bogată, v-a adus vouă bun bănet în sipetul de fier ferecat cu tari încuietori, ale căror chei le zornăiţi mereu în lanţ ca să dezmierde auzul vostru lacom şi avid după clinchetul bine-plăcut urechilor voastre...”
Cînd vă veţi smeri şi voi în mod real şi veţi sluji celor mai mici decît voi? Aşa cum vă porunceşte Hristos, Cel Căruia pretindeţi că slujiţi!
Cînd vă veţi vinde colosalele voastre averi, aşa cum au făcut înaintaşii voştri: Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul, Vasilie cel Mare şi mulţi alţi Sfinţi Părinţi (pe care nu vă sfiiţi să-i pomeniţi în discursurile voastre), ca să daţi săracilor de sub Deal de mîncare şi să-i alinaţi cu-n acoperiş deasupra capului pe cei sărmani...?
Cînd vă vom cunoaşte după faptele voaste bune că sînteţi Apostoli ai lui Hristos, buni învăţători şi demni de urmat?
Cînd veţi merge să cereţi iertare - pînă nu apune soarele peste supărarea ce aţi făcut - semenilor? Aşa cum porunceşte Hristos, Căruia, voi sinodalilor şi voi mai-marii Bor, pretindeţi că slujiţi!
Cînd vă veţi ruşina pentru că, de mult-prea-multă-vreme, vi-L asumaţi, în voi, cu mult-prea-multă-neruşinare, pe Hristos? În timp ce nouă, muritorilor, ni-L interziceţi cu desăvîrşire!!! Îndrăznesc să vă-ntreb şi mă minunez totodată: Ce Împărtăşire-I aceasta?!!! Cînd chemarea sună aşa: „Cu
credinţă, cu dragoste şi cu frică de Dumnezeu să vă apropiaţi!” Unde vă este CREDINŢA?! Unde Dragostea?! Unde... Frica de Dumnezeu?... Unde-i Părtăşia? Cînd vom simţi în mod real că ne sînteţi păstori şi tătici iubitori? Şi cînd vom simţi, în mod real, că sîntem cu toţii fraţi ÎNTRU HRISTOS? Şi că petrecem în PĂRTĂŞIE şi în... FRÎNGEREA PÎINII!
Cînd? Cînd? Cînd?... dragii noştri...scumpi sinodali!
Cînd Învăţătorilor?!! Cînd Păstorilor?... Cînd Înalţilor şi PREA... ÎNALŢILOR?... Cînd PREASFINŢIŢILOR??? Cînd, PREAFERICITE Patriarh?
Pînă cînd mai aveţi de gînd să-L răstigniţi pe Hristos, răstignindu-i pe cei care v-au căzut la împărţeală?!! Pînă cînd vă mai bateţi joc - voi o mînă de clerici sus-puşi - de preoţii, de diaconii, de slujitorii care, cu rîvnă vor să slujească lui Hristos şi semenilor, dar nu-i lăsaţi???
Pînă cînd mai „subtilizaţi” voi,”haiduceşte”, „Biserici la cheie” - făcute cu trudă de către creştini şi parohi, din banul văduvei cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste de credinţa stră-moşească - şi pînă cînd vi le mai însuşiţi cu neruşinare, ca, mai apoi, să le împărţiţi voi, după placul vostru şi să le daţi în dar şi în stăpînire acoliţilor voştri, cu creştini cu tot? Ca şi cum şi aceştia v-ar aparţine, exclusiv, precum o marfă, ca şi cum Bisericile ar fi ale voastre, construite din sudoarea frunţii voastre!!
Acestor „doctori docenţi în Teologie”, cărora nici că le pasă de Hristos!!!...
Pînă cînd să mai plîngă poporul acesta şi din pricina aceasta?
Pînă cînd?...
Pînă cînd Îl mai RĂSTIGNIŢI, iar şi iar, pe Hristos, voi „farisei şi cărturari făţarnici???”...
Pînă cînd... sinodalilor?
Cînd mă veţi mîngîia (fără baston şi şuturi în...)?
Cînd îmi veţi reda voi mie, somnul, tihna, odihna, sănătatea, nădejdea, credinţa?
Cînd veţi veni să-mi alinaţi durerea ce doare atît de...dureros?
Cînd mă veţi întreba ce mai fac şi cum îmi e?
Cînd o veţi face, iubiţi păstori ai... Bisericii mele?
................................ ................................ ................................ ..
Dragi sinodali
Vorbiţi deseori despre Sfinţii Închisorilor comuniste şi/sau despre Martirii Neamului, vorbiţi despre
Dumnezeu şi despre Sfinţii Lui! Vorbiţi despre omenie, despre sfinţirea omului şi despre sfinţenie! Vorbiţi despre smerenie şi vorbiţi despre iubirea de semeni!
V-ascult şi eu şi... v-aud!!! Sau... v-aud şi v-ascult, uneori cu luare-aminte! Mă uit la voi, cît de bine ştiţi voi mînui cuvîntul, încît să pară autentic! Şi să pară că: vă pasă! Dar NU! Vouă nu vă pasă de NIMIC şi de NIMENI! Vouă nu vă pasă decît de voi! Şi de CONTurile voastre! Iar dacă se-ntîmplă să vorbiţi de aceşti răstigniţi, de Sfinţii Închisorilor şi de Martirii Neamului
(care şi-au vărsat sîngele lor luptînd pentru DREAPTA CREDINŢĂ şi pentru LIBERTATEA şi DEMNITATEA neamului românesc - de care voi vă bateţi joc, cu neruşinare!!!) nu o faceţi decît doar ca să vă aduceţi vouă înşivă laudă. Că, vezi Doamne, iată s-a vorbit despre... Şi „vai!!! Cît de frumos şi cursiv-elogios a vorbit arhiereul, Preasfinţitul X sau Y despre...Ori ÎnaltPREAsfinţitu’-nu-ştiu-care!” „Vai!!!, cîtă duhovnicie!!!... Vai!!, cu cîtă pioşenie a evocat Preafericitul Patriarh
amintirea, comemorarea Martirilor Neamului!!!...” Pfuiii!!! Să leşini, nu alta!... Îmi vine să sparg televizorul sau să-l arunc pe geam, cînd vă văd înzorzonaţi şi îmbăţoşaţi cum vă îmburiciţi călare pe... situaţie... cît şi pe ecranul lat al televizorului... care-mi face-n duşmănie parcă, afişîndu-vă ostentativ opulenţa costisitoarelor veşminte şi a nepreţuitelor voastre engolpioane şi pectorale trase peste burdihanele voastre neostoite de lăcomie, şi cînd văd limuzinele voastre de lux, dotate cu mulţi cai putere, prin ale căror portiere de-abia mai puteţi pătrunde (bieţii de voi! Atît de slăbiţi de atîta postire!!!...), cît or fi ele de luxoase şi de comfortabile... Cînd vă văd pelerinînd, strategic, de la un Hram la altul, îndemnîndu-ne pe noi, cei care-am venit înghesuiţi pe scara vreunui tramvai şi, poate, mulţi cu burta goală, să mai cotizăm un bănuţ pentru... UNA sau ALTA, ori să mai participăm, „frăţeşte” la vreo... COLECTĂ!...
Vorbiţi despre eroi şi martiri! Ei, DA! Vorbiţi! Şi dacă vorbiţi, ce lucru bun faceţi? O faceţi doar ca să vă aduceţi vouă înşivă sporire de capital în faţa unui auditoriu, mult-prea-obişnuit cu spusul vorbelor voastre - lipsite de conţinut autentic, conţinut lipsit de trăire, ca să zic aşa -, un auditoriu mult-prea... neatent la vorbăria voastră goală!!! Întrucît, vouă, chiar nu vă pasă! Vouă nu vă pasă de un Iustin Pîrvu, spre exemplu, de acest mare duhovnic, răstignit prin temniţele comuniste! Căci dacă vă păsa,
nu-l mai „răstigneaţi” şi voi încă o dată sau chiar de mai multe ori cu nepăsarea voatră! Şi nu vă pasă de niciunul dintre Martirii Neamului! Decît doar în ideea în care aţi putea stoarce ceva părăluţe-n cont (sau... mă rog!, la CUTIA MILEI) de pe urma poveştilor destinului lor tragic, pus în pagină de vreun scriitoraş slugarnic, dornic să vă satisfacă poftele voastre lacome de cîştig, şi de ce nu, şi un titlu în plus în palmaresul său, plus ceva bănuţi agonisiţi în punguţa sa de pe urma lacrimogenelor evocări despre... ”martirii neamului/ Sfinţii Închisorilor comuniste!!!” Deja ştiu cîţiva „sportivi de performanţă” în ale scrisului...
Vouă, sinodalilor, nu vă pasă de Hristos, nici de Biserica Lui! Nu vă pasă de preoţii parohi (decît cu arare excepţii, de cei care vă cîntă-n strună şi vă fac jocul!! Şi, mai ales de cei care, vă cîntă osanale!!!, deşi, şi ăştia, parol!!, că v-ar cînta bucuroşi o...veşnica pomenire!!!)! Nu vă pasă de credincioşii care v-au căzut la împărţeală! Nu vă pasă de săracii lumii! Săracii lumii sînt
pentru voi doar un subterfugiu. Sînt, dacă vreţi, o... ”vacă de muls”... fonduri de la Statul Roman (complicele vostru!, prin mijlocirea guvernanţilor corupţi care fac pe evlavioşii cînd nu-i cazul) şi de la... ”prostime” - în zisa voastră! Că, pe necazul, pe sărăcia şi pe jalea săracilor lumii vă întemeiaţi „Asociaţiile Filantropice” şi Asociaţiile de aşa-zisă Caritate, mult-prea-multe la număr pentru insignifiantele acte de caritate înfăptuite! Asociaţii care fac... mult-prea-mult zgomot pentru... NIMIC! Sau... mă rog, mai nimic!...
Vouă nu vă pasă de om şi de sufletul lui! Decît doar cînd acesta, sufletul omului, a părăsit trupul celui pe care, unul dintre voi, îl va duce, cu satisfacţie, în locul unde-i va cînta: „veşnica pomenire”, şi de unde, cel ce o va face, va pleca satisfăcut financiar, că... şi-a mai adăugat ÎN CONT, iată... un
ORT dat Popii... după datina din străbuni... ca să aibă bietul răposat cu ce trece „vămile”, să-şi găsească „contra-cost”, ca la Piaţă, liniştea mult dorită... şi să-l acopere... ”pacea Domnului!”, ce-a fost „administrată” cu „spirit de răspundere... frăţească” de către... ”omul lui Dumnezeu”… preotul..., fără de a cărui VĂMUIRE... ”nu putem” ajunge în Rai...
Dragi teoreticieni, scumpi sinodali, aceasta este concluzia la care am ajuns după parcurgerea multor ani în Biserica Ortodoxă - pe care voi aţi comfiscat-o şi o folosiţi după placul vostru şi nu după cele plăcute ale lui Dumnezeu! Cu mîhnire v-o spun! Şi mă doare că am fost nevoită şi că TREBUIE să v-o spun! Deoarece sînt copil creştin-ortodox, plămădit într-un neam, seminţie după seminţie, din tată-n fiu, pînă la al nouălea neam şi mai mult decăît atît, un copil al cărei mamă a slujit lui Dumnezeu şi Bisericii Sale, cu credincioşie şi dragoste, punîndu-şi la lucru - fără plată, dar cu dăruire -,
talanţii, în strana unei Biserici, pînă în ziua în care a plecat la Domnul!
E dureros şi jenat, totodată, pentru mine, să constat CĂ NU VĂ OPRIŢI ÎN A FACE RĂUL!... Şi că NU VĂ RUŞINAŢI! Şi, totodată este jenant şi dureros că, printre credincioşi, nimeni nu are demnitatea să vă tragă de mînecă! Şi, în acest context, eu vin şi îndrăznesc să vă-ntreb (retoric, evident!):
Cînd, oare, veţi înţelege voi sinodalilor (cît şi voi guvernanţii care le cîntaţi în strună „partenerilor” voştri întru năstruşnicii, emiţînd şi promulgînd aberante, „constituţionale”, legi fărădelege, ce obstrucţionează şi încalcă flagrant libertatea constituţională a cetăţeanului, care încalcă flagrant Legile lui Dumnezeu, cum ar fi Legea Iubirii şi a Dragostei, pe care voi sinodalilor o tot propovăduiţi gol, plîngăcios, tactic, de la Amvon!), cînd veţi înţelege, vă-ntreb, că poporul acesta CREŞTIN-ortodox, nu-i un popor de CRETINI? Şi vă-ntreb: De cînd are BOR drept de proprietate intelectuală asupra lui Iisus? Nu, nu vă osteniţi să-mi răspundeţi! Nu vă mai osteniţi să inventaţi
şi să emiteţi aberaţii lexicale, care să vă avantajeze şi care-s numa’ bune de ameţit „evlavioşii” care îngurgitează, fără discernămînt, tot ceea dezgurgitaţi voi, „preaiubiţilor!” Fiindcă: NU! Bor NU ARE, nici NU POATE AVEA drept de proprietate pe Iisus! Iată argumentul:
Iisus nu este o „marcă înregistrată” a vostră, „scumpilor”, oricît v-aţi dori voi să fie aşa! Pe Iisus nu-L puteţi duce voi la OSIM!, că... tare L-aţi mai fi dus!!!
Iisus nu este un CONCEPT menit să aducă fonduri pentru elitele BORului, cu precădere sinodalilor şi unui GRUP restrîns de acoliţi! Nu! Iisus este DOMNUL şi STĂPÎNUL lumii! Este CREATORUL meu şi-al tău, sinodalule! Iar după ce ne-a creat, ne-a dat: PORUNCA IUBIRII! Poruncă de care
voi sinodalilor - şi acoliţii vostri - aţi uitat cu desăvîrşire!! Şi aţi uitat că Iisus este Cel Care a creat totul şi toate spre folosul nostru, al tuturor! De la Iisus şi prin Iisus ne hrănim toţi! Atît cu cele de trebuinţă pentru viaţa ACEASTA cît şi pentru cea VIITOARE! ...
Să fim înţeleşi domnilor! Nu autenticitatea „obiectului” în sine (a Icoanei, a Crucii, a candelei, a obiectelor de cult peste care aţi pus voi labele voastre murdare, punînd Monopol Bor!) v-a interesat pe voi emitenţii şi promulgatorii LEGII FĂRĂDELEGII, a aşa-zisei Legi 103/92, cînd aţi conceput
TEXTUL neconstituţionalului MONOPOL asupra Obiectelor de Cult! Nu rîvna şi dragostea voastră pentru ca Hristos să nu fie pîngărit de mîinile trudite de muncă ale vreunui meşter oarecare, lucrător la lutul candelei, v-a animat pe voi în emiterea şi promulgarea Legii 103/92, ci EXCLUSIVITATEA
ÎNCASĂRILOR din vînzarea acestora! Ca totul să vă aparţină, în mod exclusiv, şi nimeni să nu se poată atinge de nicio firimitură - ce-ar fi putut cădea, prin absurd!!! - de la... ”masa voastră!” Şi ca să fiţi siguri că nimeni nu o va face, că NIMENI nu va avea curajul de a se atinge de vreo eventuală firimitură ce-ar fi putut să cadă de la masa voastră - bine păzită, de pittbuli bine dresaţi -, v-aţi luat drept acoperămînt: „ascultarea canonică!” Apoi v-aţi luat parteneri întru NĂSTRUŞNICII, mai întîi pe legiuitor (ca să promulge „legea”) iar mai apoi, printr-un PACT - drăcesc!; altfel nu-i pot spune!, deşi voi îl numiţi elegant, PROTOCOL!!!; păi dacă nu v-aţi pricepe voi
la cuvinte, atunci cine??? -, pe comisarii GF! Şi aşa, v-aţi luat „pogorămînt” (că, na!, voi „faceţi legea!!!”, după modelul cel de odinioară al lui Irod) şi i-aţi asmuţit asupra mea - fiindcă eu
v-am fost cea mai la îndemînă!!, şi v-am căzut la zar, cum se spune! - falimentîndu-mă spiritual şi... material!!! Nădăjdu-iesc că-s singura, deşi... mîna voastră-i destul de lungă iar pizma şi răutatea voastră, fără limite! Ştiu - pe surse - că preoţii voştri gem de durere! De-atîta asuprire! De-atîta umilire!!! Doar că ei... tac! Încă tac! Pînă cînd?...
Şi, în acest context, m-am întrebat şi mă-ntreb:
Ce fel de creştini şi, mai ales, ce fel de PĂSTORI sînt aceştia, ai căror diabolice minţi emană şi pactizează la aberaţii gen Legea 103/92? Şi ce fel de PĂSTORI CREŞTINI sînt aceia ale căror
minţi ordonă comisarilor Gărzii Financiare... ”UCIDEREA PRUNCILOR”..., emiţînd Bule Patriarhale, gen Circulara cu nr 1064/2013?
Păstorii mei...
„Grait-au împotriva mea cu limbă vicleană şi cu cuvintede ură m-au înconjurat”
Eu nu pot face nimic împotriva lor dar... Dumnezeu i-a auzit şi i-a văzut pe ei şi le va răsplăti lor, după faptele lor!... Şi eu nu mă îndoiesc de aceasta, numai că, dacă vom tăcea, la infinit, pe motiv de... evlavie - prost înţeleasă -, ei, sinodalii, ne vor încălca, la plus infinit, libertarea şi demnitatea pe care ni le conferă atît Dumnezeu cît şi Constituţia Romîniei! Plus că fac de batjocură şi Biserica! Şi-apoi, tot ei se plîng că alţii din afară o batjocoresc! Nu, nu domnilor sinodali! Faptele voastre,
aceste urîciuni despre care, doar în parte am amintit aici, fac ca cei din afară să vorbească de rău Biserica Ortodoxă.
Sînt extrem de mîhnită să constat că mai-marii Bisericii Ortodoxe, au învăţat şi pun în aplicare PRACTICI NEORTODOXE! Ruşinaţi-vă, aşadar, sinodalilor (şi voi acoliţii lor!!!) pînă mai aveţi vreme! „Luaţi-aminte la strălucirea hainei cu care aţi fost îmbrăcaţi!”...
Va urma...
