Vin colindatorii, de Marian Ilie

Vin colindătorii

                     de Marian Ilie

Deșteptați-vă  români  în zori

Că vă vin le geam colindători

Bună dimineața să colinde

Sufletelor voastre suferinde

Ori de bucurie luminate

Vor ura belșug și sănătate

Au pornit colindători de-aseară

Să vesteasc-a două mia oară

Nașterea de Prunc dumnezeit

Ce-o vestiră magi din Răsărit

Rod ceresc din pântecele Mumii

Voievod al Mântuirii Lumii

Ascultați - așa cum vă spuneam

V-au venit colindători la geam

Au bătut nămeți și ceață deasă

Să v-aducă-nseninare-n casă 

Ascultați-le colinda gravă

Umpleți-vă sufletul de Slavă

Preamăriți-L  dar  pe Cel de Sus

Care ni-L trimise pe Iisus

În alcătuire de pământ

Și de nesfârșit binecuvânt

Să plătească în Eternitate

Cu-al Său trup lumeștile păcate

(Din volumul "Cuvintele, ah, cuvintele!...", lansat luna trecuta)

Pilda celor poftiti la cina; Predica din 13 12 2015

Predică a Pr Calistrat

Nicăieri nu găsiţi Viaţa! Toate religiile duc la un final apoteotic.
Vedeţi ce spune budismul? Reâncarnare şi Absolut!
Te faci când gândac, când ţânţar, când elefant, când cal, când gaina, când floare, când pisica.. tot ce vrei! Nu mai Dumnezeu nu te poti face!
Ce sunt sfinţii? Sfinţii, sunt casnicii lui Dumnezeu şi prietenii oamenilor. Deci, iată!
Dumnezeu nu a dat cu bagheta cum a spus cândva bătrânul Papa Francisc, că nu şi-l închipuie pe Dumnezeu ca pe un magician, vorbind de Big Bang, cum se face Lumea şi Pământul.Dar în Evanghelia lui Ioan şi în Cartea Facerii, Referatul Biblic scrie clar!
Deci nu aşa: "Nu mi-l închipui pe Dumnezeu ca pe un magician care dând din băţ că toate să se facă!" Nu!
Aşa: "TOATE CU CUVÂNTUL LE-A FĂCUT!"
Femeii gârbove cu nasul în pământ, Hristos i-a spus "Fiică eşti dezlegată!" şi s-a sculat dreaptă! Pe cel cu mâna uscată ia- spus: "Iertat este păcatul tău!" şi s-a vindecat. Slăbănogului i-a spus: "Ridică-te!" şi s-a ridicat!
Deci Dumnezeu nu face minuni la nivelul nostru, cum te uiţi tu pe scenă când scoate magicianul porumbei din mânecă! Minunile nu se pot explica!
DIMENSIUNEA DE MINUNE NU ESTE LA NIVELUL MINŢII UMANE!!!
S-a dus un filosof la un călugar în pustie şi a crezut că-l dă pe spate. Auzise el că ăştia care stau în pustie şi flămânzesc până delirează, vâd fel şi fel de lucruri. Aşa se explică ştiinţific că dacă nu mănânci, nu-ţi funcţionează creierul şi ai halucinaţii.
Alea sunt minunile spirituale în viziunea "oamenilor moderini". Şi-i spune;
- Părinte, stai aici în pustie de atât amar de vreme! Ia expliăa şi mie, cum este cu fecioria asta la Maica Domnului! Şi bătrânul îi spune:
- Hai să ne odihnim pe piatra!
Şi a luat toiagul său şi a spus:
- Frate, n-aş putea să-ţi explic, dar un sfat am să-ţi dau! Prin taină, fecioară înainte de naştere! Şi când a lovit cu toiagul, în faţa filozofului, din pământ, a ieşit un crin şi a înflorit pe loc. Filozoful s-a blocat.. Apoi.
- Fecioară în timpul naşterii! Şi iar a lovit cu toiagul. Iese alt crin din piatră şi înfloreşte la fel. Şi când mai dă o dată în piatră cu toiagul, spune:
- Fecioară după naştere! Şi a ieşit alt crin! Şi-i spune:
- Când ai sa pricepi cum au crescut ăştia, ai să pricepi şi Taina Fecioriei!
Şi l-a lăsat pe filozof şi a plecat! Deci vedeţi? Astea sunt minuni!https://youtu.be/_Clu3kWDa5w

L-am întîlnit pe... Contele Incappucciato

L-am întîlnit pe... Contele Incappucciato

Concis și la obiect, sigur pe sine și pe ”doctrina” sa, Contele Incappucciato, a reușit să-mi atraga atenția și o oarecare simpatie la o Conferință unde niciun alt vorbitor nu a făcut-o, cel puțin nu în același grad! Îi citisem cărțile, știam ce are de spus, dar..nu-l întîlnisem și, iată că a venit ziua! Nu că-mi ardeau călcîile (să-l întîlnesc) dar...nah, ca să fim în TREND, ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!!...

 Tocmai mă ridicasem să plec, plictisită de-a mai asculta atîta vorbăreală, și cînd Contele a fost anunțat, m-am reașezat pe scaun, mi-am scos, din nou, ”ustensilele” (de-abia strînse) și le-am pregătit de LUCRU ( Nikonu' și ZOOM -reportofonul, pixul și carnețelul pt notițe), am ciulit urechile și am căscat bine ochii...

 Omul acesta chiar are CEVA de transmis! Omul acesta chiar ȘTIE cîte CEVA!! Cu mult mai mult decît alții care pretind că știu...și care, în genere, bat cîmpii, bine de tot, pe aceeași TEMĂ!!

Pe la CONFERINȚE, de regulă, vorbitorii cam BAT CÎMPII cu grație ( Îi ascult cu stoicism!Ce să faci? Nu-i ușor lucru să fii fotoreporter!! Obrazu' subțire, cu cheltuială -energetică- se ține!!)! Ei, bine, NU! Contele nu mi-a ucis neuronii definitiv! Chiar m-am relaxat! Căci ”Contele” (o juma'de buletin) a fost foarte la..OBIECT! A vorbit despre: Karmă. Destinul, dacă vreți!

Cazul prezentat? Un individ născut sub ZODIA Capricornului, cu ascendent în nuș-care Zodie și cu NODURI pe nuș-unde... Ahh..Capricornii ăștia!!

M-a făcut mama ”vrîncean”... pardon, Capricorn!!

Habar n-am unde mi-e ASCENDENTU' (că nu mai țin minte ceasu-n care am venit pe lumea asta; eram prea... mică!!; un cocoloș de carne, fără minte! De-aveam minte, nici bătută nu veneam!!), dar știu că Dumnezeu dispune...

Doamne, TATĂ CERESC, binecuvîntează-l ACUM pe un copil al Tău cu ROUA Harului Duhului Sfînt, întru Iisus Hristos Mîntuitorul, întru CARE ne dai nădejde!
 

Nu sînt un sfînt, de Nicolae-Nicoară-Horia

Nicolae Nicoară-Horia

 

 Arad ·

Nu sunt un sfânt...
Duminică, 13 Decembrie 2015
Nu sunt un sfânt venit dintre stele,
M-au născut părinții, devreme, târziu?
Am și eu păcatele mele,
Multe, puține, nu le mai știu...

V-am spus deseori că îmi place cuvântul
Să-l rostesc și să-l scriu pân' la durere,
Cât de-albastru și de simplu-i veșmântul!
Iar sufletul meu e mereu la vedere.
Nimic din mine nu-i din import,
Și lutul acesta e atât de fierbinte!
Nu sunt un sfânt, chiar dacă port
Din numele lui silabele sfinte;
În lumea aceasta și eu am un rost,
Până când obosit de aici mă voi duce,
Nu sunt un sfânt, Unul Singur a fost,
Răstignindu-I păgânii Iubirea pe cruce...
Nicolae Nicoară-Horia

Rugăciune; de Mihail Eminescu

Rugăciune

Știați că Eminescu a scris o...frumoasă rugăciune ?

Noi ce din mila Sfântului
Facem umbrã pãmântului,
Rugãndu-ne'ndurãrilor,
Luceafãrului mãrilor.
Ascultã-a nostre plângeri,
Regina peste îngeri;
Din neguri te aratã,
Luminã dulce, clarã,
O, Maicã Preacuratã
Si pururea Fecioarã, Marie!
Crãiasã alegându-te,
Îngenunchem rugându-te:
Înaltã-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întãrire
Si zid de mântuire.
Privirea-ti adoratã
Asuprã-ne coboarã,
O, Maicã Preacuratã
Si pururea fecioarã, Marie!

Mihai Eminescu a
scris aceasta Rugaciune, care a fost recitata in limba
romana de catre Papa Ioan Paul al II-lea la Vatican

Viață visată, de Vasile Tudorache

Vasile Tudorache

24 Mai · editat

~ Viața visată ~
Am plecat într-o toamnă din sat
Visând la o viață plină de bani
Treceam bucuros frontiera de stat
Cu pașaportul în mână și tânăr de ani

M-am despărțit tare greu de părinți
Și doi copii în brațe țineam
Soția plângea cu lacrimi fierbinți
Căci tineri pe atunci ce mult ne iubeam
Bunica mi-a adus o mână de mere
Bunicul săracul mă strânse cu foc
Și am plecat plin de durere
Într-o țară străină nu știu când mă-ntorc
Și de atunci trecură mulți ani
Bunica s-a stins bunicul și el
Pentru o viață visată în bani
Sunt tot mai străin de casă și fel
Și mi s-a dus din viață un sfert
Mi-e părul cărunt duc lipsă de ani
Azi inima-mi bate obosită în piept
Pentu o viață visată în bani
Îmi plouă-n priviri și-n gând laolaltă
Nu am făcut nici bani nici averi
Doar un străin am fost viața toată
S-au dus 15 ani parcă au fost ieri
~ Vasile Tudorache~

Sf Varvara, Protectoarea minerilor; Barbu Costică

Barbu Costica

14 ore · editat

Sfânta Varvara
(în amintirea minerilor-tata, fratele, cumnatul)
Azi, frumos cântă fanfara
Tânguindu-se în cânt
Prinos dăm,Sfintei Varvara
Noi, lucrătorii sub pamânt!

Cu lumina de lămpaş
Deasupra de cozoroc
Lucrăm şi venim acas'
Dacă o fi să avem noroc!
Vagoneţi şi minereu
Târnăcop, topor, lopată
Şi un gând ce e mereu
-Mai vedem soarele odată?
Asta e, aşa ni-i viaţa
Ăsta e al nostru ţel
Iubim luminiţa(viaţa)
De la capăt de tunel...
Chiar iubim această viaţă
Mai intens, căci ne e greu
Să fi jos...(şi) la suprafaţă
Gândul să-ţi fie mereu!

Vine MOȘU! Care MOȘ??... Moșu' cu ORDONANȚA DE URGENȚĂ!!! Desființarea Buticurilor in favoarea Maga Image-urilor!!!

Mai sînt două zile pînă la Sf Nicolae...
Cobor la Butic să-mi cumpăr o sticlă cu Apă PLATĂ. Apa de la robinetul meu e cam ca frunza tîrzie a toamnei. Ruginie!! Foarte...
Cobor în papuci de casă. La ce bun să-mi mai încalț pantofi de stradă, din moment ce am la scara blocului un Mic Butic. E el aproape falimentar de cînd cu KFCiul răsărit peste noapte vis-a-vis și de cînd cu ANGSTurile, SHOP and GOurile de primprejur și cu ditai MALLurile de prin plin centrul Capitalei, cu MEGA IMAGEurile cîtă frunză și iarbă, peste tot, dar încă rezistă!!
 Așadar, constatînd că am rămas fără apă de băut, cobor în garbă scările. Ajung la Butic: ÎNCHIS! Ce-o fi cu Vali, de-a închis?, mă gîndeam. oi fi încurcat eu zilele. Poate o fi duminică, zi cînd are închis. Mă uit înăuntru, pe geam: GOL!! Opsss! Căutînd cu privirea o zăbrea mai largă, ca să pot vedea mai bine în interior, îmi sare în ochi un afiș:

Oameni buni, în ce lume trăim??
Păi, dacă-i pe-așa, ar trbui închise toate Buticurile din București!
Da, la noi Blocul este ”expertizat tehnic” (de la nouăsute-toamna; ba a fost pe Listă la poziția Nr 1, multă vreme! Apoi, după ce unu-altu' a făcut PERMUTĂRI de consolidare cu prioritate prin București, blocul meu nu mai era cap de listă, number one!!; deci, nu mai prezenta un pericol atît de mare ca acum 26 de ani!! Hmm...) și i s-a atașat o BULINĂ ROȘIE: ”risc seismic grad 1”, și..GATA!! Sîntem salvați!!! Mi-a mai trimis acu' vreo doi ani, primarele de la 5, Vanghelică Almanahe, o gentuță, un gen Trusă Anticutremur, așa că...MĂ SIMT ÎN SIGURANȚĂ acum!!
Mă duc la un alt Magazinaș, ceva mai încolo. Acolo trona același afiș, însoțit de un alt afiș. O copie după țidula de întîmpinare, o Contestație, pe care patronul Magazinașului o făcuse la Organele în Drept -DREPTU' MAMII LOR!!!, vorba lui Ioan Săracu a lui Cezar Petrescu...
Oameni buni, dragi românași, părerea mea este aceea că, cu aceste ”Ordonanțe de Urgență”, emanate din mințile unor cretinoizi care dețin în Ro puterea, nu se urmărește altceva decît falimentare tuturor românilor de bun-simț, care mai dețineau încă mici Mgazinașe pe la parterele blocurilor de locuințe, în favoarea MALLurilor, a acestor  mastodonti, a ANGROurilor care s-au ridicat INTEMPESTIV, a MEGAIMAGEurilor rasarite la fiecare colț de stradă (patronate de cine???) și în toate marile orașe ale Românicii noatre!! Păi nu? Păi dacă ne-am lua după ”gradul ridicat de risc seismic”, atunci aproape 95% din locuitorii Bucureștiului ar trebui evacuați, nu doar închiderea, în Regim de Urgență a unor Buticuri în care omul întră pt cîteva secunde/minute... Dacă aici la noi, în Centru, la blocurile vechi, se-ntîmplă să se aplice mizeria asta de ORDONANȚĂ de URGENȚĂ prin care se ordonă  închiderea/desființarea Magazinașelor, atunci cu Buticurile și chiar cu locuitorii din blocurile mai noi (acele ”cutii de chibrituri!” -cum, mai în glumă-mai în serios, le numim noi cei care locuim în blocuri vechi zidite cu spirit de răspundere, din cărămidă pe cărămidă-, din Cartierele Militari, Balta Albă, Pantelimon, etc), ce-ar trebui să se-ntîmple??
Mă-ntreb retoric: CE se-ntîmplă cu noi românii?? Ce se urmărește, de fapt, prin desființarea acestor mici Magazinase??

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Despre IPOCRIZIE și SOFISME...ENTANGLEMENT și poet post-textualist

  Un text ceva mai vechi al meu de pe Wordpress, dar ff actual. Vă invit la lectură!

Despre IPOCRIZIE și SOFISME….ENTANGLEMENT si..poet post-textualist

Posted februarie 6, 2015 by ivanacristescu in Ipocrizie și sofisme.

 

 

 

 

 

 

Intru pe Feisbuc și găsesc o invitatie la o..Seară de poezie. Io, după cum deja mulți știu, nu mă topesc după poezie, decît dacă ea, poezia, este ca cea a lui Coșbuc: ”Noi vrem pămînt!” sau cum e ”Moartea căprioarei” a lui N Labiș (după mine, cea mai faină poezie de pe mapamond!!)! Lirismele mă bagă-n Spital, subito!!! Și cum mi-e frică de injecții, îmi iau măsuri de protecție.., mai ales că, în ultimul timp mi s-a-ntîmplat să aud și să văd..”cai verzi pe pereți” și să-mi audă urechile multeeeee ”cuvinte goale”…
Sumedenie de ”poeți și ..poetese!!!”, mă asasinează, zilnic, fără milă, pe situri cu pretenții literare, astfel încît, cînd mai dau peste un verset acatării (apropos, îmi place f tare Luminița Zaharia; Felicitări doamnă! Ești UNICĂ! Asemenea lui Petre Moise în muzica psaltica! Felicitări și ție, Petre Moise! Și-mi place Constantin Cristescu, Lupul Alb; Felicitări! Sînteți buni! Și-mi mai plac cîțiva al căror nume îmi scapă acum. Vorbesc de cei din ”poezia română actuală”, la care se referea criticul de la Ed Po…, vol.I, după cum veti vedea mai jos) care să-mi mai mîngîie auzul cu simfonia versului, a rimei și a iambului, plec de la computer și bat mătănii Domnului pentru Harul divin pe care l-a pus în creatura sa, omul, poetul!
Am mai spus, dar o voi repeta, eu sînt pentru ca, fiecare individ să se individualizeze prin Har, nu prin ipocrizie, și să facă fiecare după TALANTUL primit: cel căruia i-a fost harazit dansul, să danseze, cel căruia i-a fost dată mînuirea tîrnăcopului, să-l mînuiască, celui care tre` să conducă tractorul în brazdă să o facă, cel căruia i-a pus Dumnezeu o MUZĂ în destin, să creeze, dar, versuri și așa mai departe…

Care va să zică întru pe Feisbuc. Găsesc o Invitație la o Serată literară. Intru să văd locația! Hmmm! Locul în care nu am fost NICIODATĂ dar…nici nu tînjeam să merg! Dau să văd despre ce EVENIMENT este vorba și găsesc.
 Citesc ceva, un fel de recenzie-recomandare: {”În poezia Adxxxx GRxxxxxx textul e locul în care realitatea și imaginea ei apar într-un continuu ENTANGLEMENT” și “viața îți oferă tot felul de surprize. Imaginația lucrurilor, surori gemene cu amintirea lor, e eliberată de litera rostită la momentul oportun, și rădăcinile lor se împletesc ca o strângere de mâini sub spărtura făcută de ea în zidul incomunicabilității. Atrase în crăpătura timpului, prezența și absența constituie prin alternanța și reflexiile lor cromatismul unei melodii gestuale ce alcătuiește sinestezic, în rotirea sa, vederea recuperatoare a lumii chiar în acest proces de instituire spontană a realului în literă”, după cum observa criticul Mxxxx Mxxxx. Acesta din urmă o consideră pe autoare, în volumul „poezia română actuală” (ed. po…, 1998, vol. I), “cel mai tânăr poet post-textualist” } Uffffff, mă ia capu`! I-auzi frate, ce zice domnia sa Fl  C aici: ” ..realitatea și imaginea ei apar într-un continuu ENTANGLEMENT”. I-auzi bre!!! Au uitatără rumânașii noștri (deveniți poeti, prozatori, critici literari, unii ..formatori de opinie ) limba română! Autentica noastră…limbă română plînge și se tînguiește, cu amar, sub presiunea franțuzismelor, a englezismelor, a neologismelor în general!!! Fiindcă unii dintre semenii noștri au un apetit neostoit pt noutate -neofili i-as numi-, asa incit aceasta însușire devine un fel de maladie a sistemului lor digestiv, căreia, linistiti i-am putea zice neofagie!! Ei reliefeaza adevăruri vechi în cuvinte, nu neaparat noi, ci..sofisticate!!!, cuvinte care pot avea un efect cvasi magic asupra psihicului oamenilor (sau, poate ca chiar aceasta se și urrmărește!!), mizînd pe un efect… placebo… Și, în atare situație, noi, auditoriu, trebuie sa apelăm la memorie și să practicăm  o sporită GIMNASTICĂ MENTALĂ, ca să nu fim acaparați de capcana cuvintelor (fără noimă, a acestor NEOFILI ), ca să nu  cădem de-a dreptul în hipnoza cuvintelor, a vorbelor fără conținut!! și să ni le însușim, mai apoi, ca pe ceva normal, majoritar acceptat; Am observat, de altfel, de multe ori, mai ales în poezie -toți scriu acum poezie, e un trend!!!-, deși nici proza nu stă prea rău la capitolul sofisme de doi bani!!!, la…”cuvinte goale ce din coadă au să sune”…-, că dacă cineva foloseste limbajul traditional e socotit drept un papagal, un incult ori unul care ”se plimba prin literatură cu nasul pe sus, fără a întelege ceva!” -așa m-a descris pe mine dl Fl. C într-un commentariu de pe pagina sa pesonală de Facebook- și, dimpotrivă, dacă unul folosește cuvinte ciudate (cum ar fi ENTANGLEMENT si POET POST-TEXTUALIST si cîte alte kkturi de gen, cuvinte pe cît posibil neuzitate, necunoscute auditoriului, cuvinte care bruiază capacitatea de înțelegere imediată a mesajului transmis celor care audiază discursul, a celor care ar citi..poezia -ce este poezia?, întreb. Și aș răspunde cam așa: Poezia e ceva ce trebuie să curgă, ceva care să te facă să vibrezi cu poetul, cu versul, să empatizezi, nu ceva care să te ducă mai întîi, după citirea unui singur verset, să trebuiască să te duci mai întîi la DEX, ca să te ajute să deslușești cuvinte precum ”entanglement” și alte kkturi sofiste...-), este aclamat ca un OM  MARE ori, poate, chiar un…geniu!!!.-pustiu, aș zice!!! Se face azi prea mult caz de smiorcăite sofisme de doi bani!!  Deh`, sîntem ”oameni de litere”, publicăm cărți, scriem texte, sîntem, așadar…”poeti-textualisti!!!” și/sau mai sîntem moderatori de Cenacluri literare, așadar, formatori de..opinie!!, tre` MUSAI să ne dăm oleacă în stambă, că deh' sîntem docți!!!, măcar așa ca să arătăm că… ”am cu ce măh', am cu ce!!!” Da` ia auzi ceea ce niciodată nu ai mai auzit pînă acum, neicușorule: ”cel mai tînăr poet post-textualist!!”, ne-o descrie criticul M M pe domnișoara poetesa. Iar dl Fl C (moderatorul/coordonatorul Cenaclului Literar din POVESTEA noastră), ne prezintă următoarele: ”În poezia Adxxxx GRxxxxxx textul e locul în care realitatea și imaginea ei apar într-un continuu ENTANGLEMENT și viața îți oferă tot felul de surprize. Imaginația lucrurilor, surori gemene cu amintirea lor, e eliberată de litera rostită la momentul oportun, și rădăcinile lor se împletesc ca o strângere de mâini sub spărtura făcută de ea în zidul incomunicabilității. Atrase în crăpătura timpului, prezența și absența constituie prin alternanța și reflexiile lor cromatismul unei melodii gestuale ce alcătuiește sinestezic, în rotirea sa, vederea recuperatoare a lumii…chiar în acest proces de instituire…”.  Pfuiiiiiii, cîtă imaginație!!, ca să creezi asemenea sofisme!!…Mă-ntreb: cui folosește? La ce ajută? Limbii și literaturii ROMÂNE, în nici un caz! Părerea mea! dar..e doar o..PĂRERE!!!
Apoi, dragii mei, n-am făcut corp comun cu ENTANGLEMENTu` ăsta și nu-s deloc curioasă să ajung la Seara de Poezie la care cineva, necunoscut mie (din pricina nickname-ului pe care și l-a ales!!!; a anonimatului), m-a invitat pe Feisb! Mă tem că poemele fătucuții ăleia, a poetesei, ar putea fi asemenea prezentării făcute de dl Fl C -moderatorul Cenaclului, a Serii de Literatura/de poezie- în introducerea din pagina de Facebook (ca invitatie la Seara de CULTURA românească!!) și anume, mult zgomot pentru…prea puțin și mergînd acolo să am parte de o pleiadă de sofisme deșănțate, care să mă scoată din uz în loc să-mi creeze o stare de comfort spiritual. Deși…s-ar putea să mă-nșel! Și poetesa ori poetul să fie deasupra  …sofismelor exprimate ca-n prezentarea de mai sus de dl F C, cel care ne recomnadă Seara Literară și pe poet/ă! Dea Domnul să fie așa, deși, pe mine, intuiția nu m-a înșelat NICIODATĂ! Așa că..n-am chef să risc! Mai ales că afară plouăă, plouăăă, plouăăăăăăă…
Te salut, VOIOS, generație de..”tineri poeti-textualiști! la care realitatea și imaginea ei sînt într-un continuu ENTANGLEMENT”. Ce să-i faci? ”Viața îți oferă tot felul de surprize”. Surpriză, și încă una mare, a fost și pentru mine să descopăr că n-am putut avea ENTANGLEMENT cu…povestea dlui FC!! Cu domnia sa nici atît, că descoperind commentul meu, pe care i l-am postat FIX pe pagina cu pricina, acolo unde făcea prezentarea exemplificată de mine mai sus, mi-a blocat, fara drept de apel, accesul pe pagina domniei sale!! (Pagubă-n ciuperci!) Plus că, tot făcînd eu exerciții de implementare în memoria mea a neuzitatului ENTANGLEMENT, mi-am stîlcit destul limba! Tre` să fac exerciții serioase cu EN-TAN-GLE-MENT-ul  acesta!!!…Poate anul acesta pot concura și eu la un premiu de…”poet/scriitor post-textualist”, nu??? Nu se știe niciodata ce ENTANGLEMENT se poate produce!! Tre` să rog ASTRELE să se-alinieze pt ENTANGLEMENT!!! Pe cine pot însă să ATINGĂ cuvintele mele?? Simplele mele cuvinte…

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Cît de idiot să fii, să arzi o Carte??!!!...

  Oameni buni! Mă-ntreb de-a surda: cît de idiot, cît de îndoctrinat, cît de..IMPLEMENTAT să fii ca să te rabde inima să arzi o CARTE???, preot fiind.

 Am petrecut azi, o parte din zi, minunat! Am fost cu o ardeleancă de numa-numa, și am căutat să sărbătorim, și noi, ca tot românașul, și să ne bucurăm, ÎNCĂ, de LIBERTATEA oferită de conjunctura geografică, să ne bucurăm de ZIUA NAȚIONALĂ și de LIBERTATEA..cuvîntului, și am avut, oarecum, o zi altfel, cam ca o sărbătoare, dacă vreți, așa încît mi-e greu acum să pun pe hîrtie gîndurile ce-mi fac ZDROABĂ pe nepusă-masă! Toți cei care mă cunosc (și chiar și mulți alții, care nu m-au văzut în viața lor) știu deja că am scris DORĂ CĂRȚI ( una mai dură decît alta, la adresa Sinodalilor BOR). 
Cam 1200 persoane au intrat GRATUIT în posesia acestor cărți. Din totalul de aprox 1200 (poate au fost chiar mai mult de-atît), am primit 2 (două) commenturi NEGATIVE (ăștia au fost habotnicii într-ale una-alata... sau pupi-n sutanele celor din DEAL!!) /criticiste la adresa mea, a faptului că: AM SCRIS și că, Vaiii, nu trebuia!! Că nu se cădea!! Că bla..bla...(Că nah', oameni dragi și buni, adevărul supără!! Oamenilor nu le place să le spui ADEVĂRUL despre ei!! Și io, le-am cam spus-o! Negru pe ALB! De ce? ”Nevoia s-arăta, s-o spun; ca să mă răcoresc și, poate, să răcoresc și pe alții” -zice Cezar Petrescu-, pe preoții subjugați de-o mînă de arghierei hulpavi, lipsiți de..frica de Dumnezeu!) Unii au au păstrat TĂCEREA, 2-3, iar 2 nu mi-au zis mie, personal, NIMIC, dar au zis către alții despre...uitînd, în schimb, să mulțumească pt că au primit GRATIS, cartea!! Ăștia sînt din categoria LAȘILOR! (Rușiniiicăă!!) Restul au fost entuziasmați maxim pt că, în sfîrșit, cineva i-a răzbunat! Mă refer la preoții subjugați!! 

Astă-seară, primesc un telefon de la un cîntăreț de strană pe care nu-l mai văzusem și nu ne mai auzisem de ceva vreme, eu mergînd, în ultimul timp, la Liturghie, la o altă Biserică decît mergeam mai acum 3-4 ani.
 Mă sună omul și-mi zice cum că părintele X a ars CĂRȚILE mele...  Îi dădusem acestui preot Cărțile mele, anul trecut înainte de Paște, la cîteva săptămîni după ce l-am întîlnit. Mai treceam pe la Biserica unde slujește și mă tot cerceta! Voia el să știe la cine mă spovedesc, cine-i duhovnicul meu, cam care-i rostul meu prin lumea asta. I-am zis franc:
-Pr , eu sînt o carte deschisă. Nu am nimic de-ascuns! Uite, daca vrei să știi TOTUL despre mine, ia și citește! Și i-am vîrît sub nasul lui fin de COPOI,  3 exemplare, cîte unul din fiecare carte.

La vreo două luni, cînd mai trec pe la Biserica lui, mă-ntreabă iar nuș-ce-chestie. Io-i zic:
 - Părinte, se vede treaba că nu ați citit cărțile pe care vi le-am dat! 
 - De unde știi?, mă-ntreabă mirat. 
 -Păiii (inteligent -SERVICE-ule, îmi venea să-i zic, dar..m-am abținut!!; arar o fac!!), dacă le citeați, nu-mi mai puneați acum întrebările astea stupide!!, îi zic cu tupeu (Păi nu? La tupeu, cu tupeu se răspunde!!)

Roșește tot și-și pune, tăcut, mironosit, ochii în pămînt! Nu-mi plac fariseii! Aș putea zice chiar că ÎI URĂSC! Dar, hai, că sîntem creștini..Să fim toleranți, totuși! Deși cu fățărnicia, Antoaneta, nu prea face casă!!  Discutam cu el, adesea, și nu-i prea plăcea să spună lucrurilor pe nume, iar dacă atingeam cumva SUBIECTE sensibile, gen SINODALII BOR/COLECTELE/ CATEDRALA MÎNTUIRII (cui??), schimba brusc subiectul sau îmi băga ”doxologia” cu ascultarea/supunerea, ȘERBETURI de gen...  Odată, după o Liturghie, insistă să rămîn la o Ședință Parohială (în care urma să se discute despre TREBI GOSPODĂREȘTI, iar eu îi spun că nu rămân întrucît ”nu-s din Staulul acesta!” Nu i-a prea plăcut răspunsul meu, dar n-am stat prea mult pe gînduri și..am tăiat-o, înainte să mă ademenească în Colegiul DIRECTOR... Oricum nu prezentam niciun interes financiar, că-s săracă lipită. Am și declarat, acum vreo 3 ani. Numele meu nu mai e Antoaneta Rădoi, ci..LEFTERICA POPESCU!!! M-au lefterit TĂTUCII mei din DEAL, dîndu-mă, repetat, pe mîna comisarilor GF, pt că îmi permisesem tupeul -gîndeau ei- să deschid sub nasul SINODALILOR BOR un Mic (fff mic!!) Magazin cu Ob de Cult Ortodox, și nah', asta era FELIA lor, era, de fapt, TORTUL lor, așa că eu urma să fiu..TORTURATĂ!!! KILLĂRITĂ! Și..au făcut-o! Cu vîrf și-ndesat!! Dar nu de Sinodali, ci ALIAȚII lor, comisarii GF. (NU mai dezvolt acum, am scris kilometri despre SUBIECTUl care m-a ars la rarunchi și m-a adus în sapă de lemn, plus că m-a afectat fizic, psiho-emoțional și spiritual!!) În ultimul timp am cam rărit prezența mea în Biserica aceea. DE fapt am cam rărit-o și de prin alte..BISERICI! Așa am simțit! Am, în Bucuresti cîteva sute de locuri unde aș putea merge... 

Acum primesc acest telefon: ”Anto, știi că Părintele X, a ars cărțile tale. Nu le-a citit! Și-a aruncat doar o privire peste ele, răsfoindu-le superficial!”

 Care va să zică, ghicisem! Care va să zică, un preot -pe care-l credeam un om cult-, a mers pînă-ntr-acolo cu ”doxologia”, încît mi-a băgat pe foc CĂRȚILE!!!  Cît de imbecil să fii să faci una ca asta??
Păcat! Dacă le-ar fi citit, ar fi avut ce-nvăța din ele!! 
Voie bună, preote!

PS: Și unuia ca acesta îi duceam eu daruri la ALTAR!!

 Antoaneta Rădoi -de la Vrancea
 

 

NINGE, de Elena Moisei

Elena Moisei

(”culeasa” de ep facebook)

NINGE...
Ninge...ninge clătinat,
în covor de platină,
lumea mea se clatină
delicat!

Iarna vine-n pas dansant...
fulgii neaua mătură
învârtiți în pătură,
fascinant!
Glob de sticlă ce s-a spart...
ninge fără pauză,
nu știu din ce cauză,
m-am distrat!
Lumea s-a cutremurat...
pun tristeții cratimă
și iubesc cu patimă
delirant!

Autor Elena Moisei

Recenzii de Vasilica Ilie, la cartea Antoanetei Rădoi: ”Progonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!”

Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!...(Spovedania unui învins!) de Antoaneta Rădoi  

                           scriitoarea Vasilica Ilie (autoarea Articolului din ”Confluiențe.ro”

 

 

Pe Antoaneta Rădoi am cunoscut-o cu ocazia lansărilor de carte de la Clubul Calderon. Ea filmează aproape toate lansările care se desfăşoară în acest lăcaş. De curând am întâlnit-o la Târgul de carte „Gaudeamus” unde a filmat la prezentările de carte ale Editurii Betta, şi, când am plecat spre casă, am avut acelaşi traseu, până la Universitate, unde a coborât iar eu mi-am continuat drumul. În acest interval mi-a oferit două cărţi de proză şi mi-a povestit un crâmpei din viaţa ei. O admir pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume. Este o tânără simpatică, generoasă, cu un zâmbet larg deschis, cu ochii vioi ca de veveriţă, o femeie, care, oricând are ceva de spus, deşi, la început ţi se pare timidă. În ciuda acestui fapt, o percep ca pe o fiinţă destul de puternică şi optimistă, ţinând piept cu stoicism vicisitudinilor prin care a trecut, o adevărată creştină care crede în Dumnezeu, dar, care, trecând printr-o experienţă neplăcută tocmai din partea celor care au ales să-L slujească pe Dumnezeu, a făcut-o să scrie despre nedreptăţile prin care a trecut. 

Dintre cele două cărţi oferite cu generozitate, am citit-o pe nerăsuflate (dar cu indignare şi revoltă, simţiri pe care le-am „împrumutat” de la autoare), pe cea care se numeşte „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!...(Spovedania unui învins!)”. Am promis că o să scriu despre această carte, şi, iată că o fac acum.  

Trăim vremuri grele în care educaţia spirituală a dispărut, omul nu mai este credincios în religia lui, respectiv, în cea ordodoxă. Democraţia prost înţeleasă (după aşa zisa „revoluţie” din decembrie 1989) a făcut ca oamenii să se urască unii pe alţii, să se omoare fraţii între ei, părinţii să nu se mai înţeleagă cu copiii, iubirea de aproape să dispară iar răul să fie atât de evident încât eşti îngenuncheat, pur şi simplu. Numai credinţa în Dumnezeu te poate ridica de jos împreună cu voinţa de a trăi mai departe, şi, bineînţeles, puterea de-a ierta.  

Cartea de faţă este un strigăt de durere, o spovedanie a autoarei, a nedreptăţilor pe care le-a întâmpinat chiar de la oamenii de la care nu se aştepta. Citind cartea, am avut în faţa mea un „meşterul Manole” care construia în zadar. Numai că, autoarea nu a găsit o „Ană” s-o sacrifice ca să termine lucrarea şi să poată să se bucure de ea toată viaţa: a fost ea, însăşi, sacrificată de alţii care nu au lăsat-o în pace până nu a fost învinsă.  

Această carte este, cum am spus mai sus, o spovedanie a autoarei, un fel de jurnal, sau, dacă mă gândesc mai bine, o alătur de memorialistică, scrisă la persoana a-I-a, presărată, ici-colo, cu pasaje ironice sau autoironice, îmbrăcând forma unui pamflet. Este bine că autoarea nu şi-a pierdut simţul umorului!  

Eu, ca cititor, nu pot s-o judec că a scris pe un ton critic la adresa bisericii, căci tocmai oamenii acesteia i-au adus necazuri şi nici adevărul absolut nu-l pot cunoaşte. Ştiu doar că autoarea, prin această carte a dat frâu liber sufletului frământat de atâtea suferinţe, exact ca a unui stăvilar. La un moment dat se întreabă: „Ce este mai bine: să spui ceva şi apoi să-ţi pară rău că ai spus, sau să nu spui ceva şi, mai apoi, să-ţi pară rău că n-ai spus?” Până şi în motto-ul epilogului am simţit un pic de ironie: „ Cuvintele nespuse, sunt oase de peşte pentru mine. Mă înec cu ele”. Şi, iată, Antoaneta Rădoi n-a

tăcut, a avut ceva de spus în această carte, fără oprelişti, fără să se autocenzureze.  

Cartea are două prefeţe: una scrisă de prof. Floarea Necşoiu şi cealaltă, de criticul istoric şi literar Aureliu Goci. De asemenea, autoarea are şi un cuvânt către cititori unde vorbeşte desprea persoana ei, cu un motto: „Dacă stai în genunchi înaintea lui Dumnezeu, te poţi ridica în picioare în faţa lumii, şi o poţi înfrunta.” În câteva capitole îşi pune pe tapet frământările şi durerile pricinuite atât de loviturile primite de la viaţă: moartea părinţilor, a partenerului care a ajutat-o până a proiectat o afacere, muncind apoi singură până a văzut-o pe picioare, cât şi loviturile primite de la slujitorii bisericii până au adus-o la sapă de lemn.  

Talentată în arta vestimentară- având la bază Şcoala de Artă- Antoaneta Rădoi şi-a deschis la început un atelier de îmbrăcăminte. Între timp se îmbolnăveşte şi rămâne paralizată între anii 2004-2005. Credincioasă din naştere, educată în religia ortodoxă, îşi revine ca prin miracol, şi, după un an de convalescenţă a ajuns să meargă pe picioarele ei, fără cârje sau baston. Îşi revenise complet dar nu mai avea din ce trăi. În afară de arta vestimentară, autoarea a mai primit de la Dumnezeu un dar: de a picta icoane. În timpul covalescenţei, împreună cu partenerul ei, Erm, au pictat icoane şi au lucrat multe obiecte artizanale. Ca atare, s-au gândit să-şi deschidă un magazin unde să-şi valorifice munca, undeva, în Voluntari, împrumutându-se de mulţi bani pentru închirierea spaţiului. Au avut numai ghinioane: li s-a furat maşina din parcare cu marfă cu tot, o altă maşină le-a luat foc în faţa Poliţiei. S-au împrumutat de alţi bani pentru a cumpăra altă maşină şi au găsit un nou spaţiu pentru a valorifica obiectele de cult pe care le pictaseră: partenerul ei, fiind la rândul lui, artist plastic. Dar, tocmai când lucrurile căpătau contur, şi, cum un necaz nu vine singur, partenerul ei a părăsit-o definitiv. Toată grija, munca, alergarea, stresul, s-au strâns pe umerii ei. Magazinul cu obiecte bisericeşti le-a stat în gât celor de la BOR.  

„(...) Aveam în Deal „tătici iubitori” care nu conteneau cu „binecuvântările”. Cu pizmă, cu ură nedreaptă şi cu VICLENIE mă

înconjurau. Nu mai aveam vânzare, nu mai aveam clienţi în schimb aveam...Garda Financiară şi OPC!!! Fain!!! Cum nu se putea mai bine! „Bucuria nebunilor”, cum se zice... (...)”  

„(...) Şi uite aşa, prin Ermant Art „mi-a fost dat” să văd, să trăiesc „ortodoxia sfântului sinod”, până-n străfundul sufletului meu... Mă pătrunsese dincolo de rinichi, dincolo de fiecare mădular şi neuron!!!O otodoxie pe care n-o recunoşteam! Nu era acea Ortodoxie pe care-o preluasem, în mers, de la bunii mei străbunici, de la bunicii şi părinţii mei! Nu văzusem la ei ura! Nu văzusem pizma! Nu văzusem trădarea! Ci văzusem şi practicasem iubirea, milostivirea, întrajutorarea, frica de Dumnezeu. Acum vedeam lucruri urâte, străine mie şi neamului meu ortodox. Şi, nu mai ştiam ce să cred! Nu mai ştiam ce să fac!... (...)”  

Nu s-a lăsat dărâmată de greutăţi, intimidată de prigonitorii bisericii, a continuat să-şi ducă crucea destinului, fiind o bună creştină, gândindu-se că Iisus Hristos a fost sacrificat pe cruce, luând cu el toate păcatele lumeşti. Şi-a mutat magazinul în alt cartier, crezând că îşi va găsi liniştea acolo. Nici acolo nu a scăpat de urmărirea feţelor bisericeşti, a reclamaţiilor către Garda Financiară, fiind reclamată chiar de preotul care i-a făcut sfeştanie la inaugurarea magazinului. Datoriile, amenzile usturătoare au îngenuncheat-o şi a renunţat la magazin definitiv. Antoaneta Rădoi a pierdut războiul cu feţele bisericeşti dar nu cu viaţa. Ea le spune în încheiere: „(...) Şi... fiţi iertaţi! Voi...prigonitorii mei! ”  

Acum, autoarea se dedică scrisului şi filmărilor la diverse activităţi literare. Viaţa ei de până acum a fost ca a unui personaj de film. Ce se va întâmpla de acum încolo? Aşteptăm o nouă carte cu mărturisiri din viaţa ei. Eu îi urez mult succes!  

 

Vasilica Ilie  

25 noiembrie 2015 

Confluenţe Literare : O Ană a lui Manole sacrificată pe altarul nedreptăţii

Confluenţe Literare : O Ană a lui Manole sacrificată pe altarul nedreptăţii: O Ană a lui Manole sacrificată pe altarul nedreptăţii

Polaritati

Dovan Grepici

23 noiembrie la 18:05

Polaritati
Cand sarpelui de pe toiag ce va sopteste intelepciune
Voi ii spuneti in cor, drac si il numiti insusi legiune
Cand astrele sunt rezumate in cateva randuri in ziare
Iar virtutea e prostie, cand placere'ai delasare
Cand ne inchinam la forme si sacrificam sperante
Pe altare materiale, egoiste si profane
Cand ne folosim puterea sa distrugem ce primim
Si Naturii noastre Mama mii de rani pricinuim,
Zile intregi robotizati consumam ce ni se da
Chit ca este otravit si noi stim , e-nregula
Frica este folosita sa manipuleze mase
Se invart la zar guverne pe zeci de cadavre arse
Lupii deghizati in oi zambesc din televizoare
Oamenii se sting de mici, caci se vrea sa'ajunga mare
Doar o cifra de statistici, un produs cu cod de bare
Cineva care e-in stare sa voteze la comanda
Apel la naivitatea ce i-a fost inoculata, de mic
Sa puna botul la circ si propaganda .
Devenim consumatori, paraziti impaunati
Personalizand cacaturi sa putem sta Updatati
Strangem bani ca pentru o viata sa ne ingropam cu ei
Si ramanem in anale, irositi fara apus
O luam iarasi de la capat cu un nou bagaj in plus.

Fiecare fapta, forma, de actiune sau de gand
Chit ca e soptita'n minte sau strigata din rarunchi
Constient esti tu, mai frate, ca e energie, viata ?
Ca vorbind de viitor, tu ii esti fauritor ?
Stii tu oare ce-i secunda, calmul, din tot universul ?
Linistea inimii tale cu sublimu-i nerostit
Fiecare bucurie si curajul neclintit
Inocenta si iubire, mai poti tu oare sa simti ?
Si acuma cand esti mare si intunecat de griji
Cand vezi atata teroare , suferinta si suspin ,
Mame ce isi plang copii bombardati de sus cu gaze
Si inalta catre Domnul mii de rugaciuni oftate
Poti tu si in acest iad sa mai crezi in omeni(r)e ?Sa zambesti , sa razi, sa speri sa visezi cu bucurie ?
Cum de a ajuns oare, viata, doar un drum spre apatie ?
La asta trebuie sa-ti raspunzi tu, tie !
Defineste cine esti nu cine pretinzi sa fii
Si urmeaza sfatul dat de adancul inimii
Intuitie si instinct, interpreteaza-le prin semne
Pe care le primesti necontenit dar mintea nu le vede
Observa ce nu-i evident, mergand in sus spre sursa
Si defineste calea ta, in pace si virtute
Ai grija de ce e fragil, de vorba inteleapta
Ce a ramas de mii de ani in suflet neschimbata
Asculta de batrani parinti, ia-le in seama gandul
Si la reincarnare asteapta-ti voios randul
Dar nu te astepta sa pleci din nou fara de pata
Ramai in spirit cu ce ai facut, bagaj spre noua viata !
Orice actiune intreprinzi , de la gand la fapta
Paveaza drumul tau divin spre lumea cea mai dreapta.
Unde nu-i sete, nici suspin, nici ura si nici teroare
Unde si tu, si eu suntem ca laptele din sfarc de soare .
De'acolo am plecat candva si de-atunci umblam orbeste
Calare pe praf de stele ce intr-una se-nvarteste
Am trecut prin foc si para, dar constant ne-am ridicat
Ne putem unii , se vede , daca vrem cu'adevarat
Cine nu se'aseamana nu se aduna si nu se'ncheaga
Suntem cu totii oameni , ce altceva ne leaga ?
de Dovan G.

Colțul Anticarului la..Gaudeamus 2015 (Anticarul cu Joben)

Antoaneta Radoi

Chiar acum ·

Colțul Anticarului
Bîntuind prin TÎRG (cu treburi), la Gaudeamus 2015, am dat peste ANTICARUL cu Joben. Un stand micuț, ascuns sus la ultimul etaj după interminabilii stîlpi de rezistență ai Complexului Expozițional: Romexpo, loc în care ajung să expună cei mai mici. Mici nu de statură, nici la spirit! Ci la.. portofel! Deh', după buget, coane Iancule!!...
M-am oprit din treaba mea cîteva secunde, băgîndu-mi nasul în treaba..altuia! A ANTICARULUi cu Joben. Wau!! Îmi ridic privirea din cărți și îl văd pe omul al cărui Mic Magazinaș de Cărți, antice și de demult, îi trecusem pragul cu vreun an în urmă și care mă primise cu larghețe de inimă! -Salut, omule bun! Stai să te imortalizez! Ai vîndut ceva? -Neah!!!...-Offf!! Nu vînduse mare lucru, deși avea și are omul cărți extrem de valoroase, pe care astăzi nu le mai găsești. Nu vînduse, așadar, mai nimic.Dar, era și el, Anticarul cu Joben! Era acolo! Era...in cărți! Era la Gaudeamus! La TÎRGUL de Carte! O, da! Dar cu ce preț? Dragostea pentru ceea ce facem, este mare! Ea ne dă forța să mergem mai departe, așa săraci cum sîntem! Săraci, săraci! Dar nu cu spiritul! Citește, omule! Din orice carte vei avea ceva de învățat!

Realitatea lumii de azi, văzută prin ochii/sufletul și mintea mea, o completă... falsitate

Antoaneta Radoi

 

4 minute ·

 (sau BÎLBÎITUL/ții de la Gaudeamus 2015)

Realitatea lumii de azi, văzută prin ochii,sufletul și mintea mea, AR, o completă..falsitate
Imprejurările mă poartă de ceva vreme (cîțiva ani) prin LUMI care nu-mi aparțin. Deja mă sufoc de fariseismul din jur! Nu, nu am ajuns ÎNCĂ la saturație, la momentul în care să spun: NU MAI VREAU! Ba mai vreau! Vreau SĂ VĂD! Vreau să văd FARISEISMUL despre care vorbea HRISTOS! Să-l văd în toată SPLENDOAREA lui, astăzi!! Căci astăzi, mai mult ca oricînd, e VREMEA lui!! Și..m-am dus SĂ VĂD! Unde? În lumea celor care..CUVÎNTĂ! Și, m-am dus la Gaudeamus! TĂRÎMUL INTELECTUALITĂȚII!!
4 zile m-am tot dus! În primele două a fost mai ușor, dar sîmbătă și duminică a fost CRIMĂ și PEDEAPSĂ!! Ei bine, eram obstrucționată în înaintarea mea, oarecum, și în harnașamentele care mă însoțesc: camera de luat vederi, trepiedul, rucsacul cu cărți, etc...M-am strecurat (cu greu) prin mulțimea adunată puhoi și m-am oprit, fără a avea vreun criteriu prefereanțial, la multe STANDURI. M-am oprit la CELE MARI, la BRANDURI (de top), cît și la cele mai mici, neînsemnate de nicio siglă, de niciun banner mare cît cupola Romexpo-ului!! Am văzut rafturi cu CĂRȚI și rafturi cu..maculatură! Am întîlnit și am vorbit cu oameni de nimic ridicați de alți oameni, de decidenți, pe piedestale și am întîlnit și vorbit cu oameni de spirit, valoroși, aruncați la tomberon de alți oameni, de decidenți! Am văzut oameni de nimic care nu-și mai încap în piele de-ngîmfați/infatuați și, am văzut oameni de mare, mare valoare, dar de-o modestie dumnezeiască! Ba mai mult, într-una din zile, spre ora închiderii, în fața unui mare STAND (închiriat cam pe porțiunea a 4 standuri; deh, cine poate, are cu ce bă!! sau invers: cine are cu ce, poate, bă!!), încercînd să ajund la ușa pe care scria EXIT, nu-mi mai puteam trage nici aer în piept de mulțimea respirațiilor din jur! Populație cît să nu mai ai unde s-arunci un ac! Ce PUII MEI îi aici, frățicule?, mă-ntrebam în barbă. Nu mai puteam înainta nicicum! Simțeam că mă suforc și că-mi voi da obștescul sfîrșit în aglomerația aceea! Cu chiu-cu avi am ajuns sus pe scari spre..EXIT. Am prins un GOL în mulțime și m-am răsucit! M-am uitat în josul scării să văd cine guiță la microfonul din care auzeam cu intermitențe ONOMATOPEE și ce FIRMĂ putea fi în spatele meu, ce BRAND care dă de pomană la atîta gură-cască! Și, ce să vezi? Un BÎLBÎIT (cu nume mare în literatura Ro), un-metru-jumate-de om, instalat în fața standului de BRAND cu ȘTAIF, scotea pe gură, prin microfonul statiei (dată la maxim, fără ca BOSSului să-i pesesă că alături mai erau FIRME care achitaseră și ele, ca și el, o taxă de participare la Gaudeamus), nu cuvinte, ci..frînturi de cuvinte! Cît fusesem cu spatele încercînd să înaintez, am înjurat în gînd rahatul lor de microfon, crezînd ca are o defecțiune și nu are cine să-l regleze. Chiar mă gîndisem că, dacă voi găsi un locșor unde să poposesc, să-mi rog asistentul (de la tehnic), pe Dragos Ghiță care mă înoțea în acest peripluu, să le faca un hatîr și să le remedieze problema! Dar nu! Nu era cazul! Căci nu microfonul era DEFECT! Ci omul! Omul care croncănea în microfon! Acum, nu că omul nu ar fi avut nimic de spus, că...poate avea! Și are, din cîte știu. Dar credeam să omul acesta se va mulțumi cu faptul de a scrie! Iar vorbirea s-o lase altora care sînt făcuți pentru..vorbire! Fiecare să are în TARLAUA care-i este destinată! Zic. Dar, uite că lumea, populația aceea, mulțimea aceea, adunată puhoi, ședea pe scari, înghesuită, și asculta! Îl asculta pe BÎLBÎIT! N-am mai plecat! Am rămas, m-am plecat pe genunchi, ușor, m-am așezat pe scară și am stat să ascult ca să-mi dau seama la ce cască-gura atîta mulțime. Am încercat să prind și leg între ele onomatopeele scoase de BÎLBÎIT, căci mi-am zis: poate și celalți din mulțime fac la fel! Și dacă atîta mulțime înțelege ce spune ONOMATOPEICUL, atunci, cu siguranță, am să înțeleg și eu. Și-am înțeles. Ce? NIMIC! Nimic din ce voia să transmită ONOMATOPEICUL! Dar, am înțeles ceva. Am înțeles că toată treaba consta în...a da din COATE! A da din coate spre a-ți atinge TARGETUL. Apoi, odată atins, odată ce te-ai pus sub cupola unui BRAND, microfonul nu mai e decît o chestiune de propagare a onomatopeelor tale în urechile unui auditoriu căruia, nici măcar nu-i pasă ce spui! Pentru auditoriu, important este să fie în preajma ta! A celui care vorbești la microfon! Daca cei din mulțime își mai și fac o poză cu tine, e ca și cum fiecare dintre ei ar fi cîștigat la Bingo și nu oricum, ci pe cel mai ieftin bilet cu putință!!
Am rezistat în înghesuiala aia preț de 10 minute, încercînd să prind din zbor și să adun onomatopee, sperînd să le leg între ele și să construiesc fraze sau măcar propoziții. Nimic! Șuierau pe lîngă mine, încăpățînate! M-am ridicat de pe scara unde mă așezasem (în rînd cu celalți din mulțime), mi-am luat catrafusele și am plecat tîrînd în plus povara onomatopeelor adunate! Speram ca măcar afara, ieșită la aer, să încropesc din ele fraze!...Nu mai despachetasem camera de luat vederi ca să imortalizez momentul, deși ar fi meritat. măcar pentru INEDITUL situației! Nu oricînd îți este dat să vezi o mare de oameni care ascultă cu gura-căscată un BÎLBÎIT!!, care nu are sa le spună mai NIMIC! Dar ea, marea de oameni, stă acolo doar pentru că BÎLBÎITUL acela face parte dintr-un BRAND de calibru! Și un tupeu infinit pe capul organizatorilor caau dat la maxim sonorul, zău că merita inmortalizat! S-au comportat ca și cum ei ar fi fost singuri pe PLANETA Rompexpo! Nici că le-a păsat de cei de la standurile din jur! Așa tupeu nici că mi-a fost dat să văd! Lasă că și expozanții învecinați cu GĂLĂGIOSUL BÎLBÎIT tăceau chitic, acoperiți de zgomotul asurzitor al onomatopeelor ieșite prin microfonul dat la maxim...Obediența e încă în floare! Și cine-i mai tare de gură și de tupeu cîștigă teren Am văzut la Gaudeamus atîtea lucruri false puse în cărți și decernate cu PREMII, încît, la finele TÎRGULUI, am ajuns întrebînd: -Doamne, unde este REALITATEA? - N-o vezi?, zice Dumnezeu. Uite-o! E aici! Prezentă peste tot și în toate!! REALITATEA într-o..COMPLETĂ falsitate! Falsitate pe care unii mi-o impun, insistînd, prin NLPuri... să mi-o asum și eu! Și de ce mă opun s-o accept, de ce ea se vîră și mai abitir, subsidiar...luînd forme și chipuri care mai de care mai..ademenitoare!! Va urma...


 Adriana Pavel Am citit tot. Like! emoticon wink

Adriana Pavel Am citit tot. Like! emoticon wink

Îmi place · Răspunde · 1 oră

Antoaneta Radoi a răspuns · 1 răspuns

Marioara Bujoreanu

Nu-mi mai place · Răspunde · 1 · 1 oră

Vasilica Ilie Bravo, Antoaneta Radoi! Toate acestea să le aduni într-o carte şi s-o intitulezi simplu: "Infatuare". emoticon smile

Îmi place · Răspunde · 26 de minute

Antoaneta Radoi ”Toate astea” si MULTEEEE altele...VAsilica I. Dar ți-e clar că o voi publica IARĂȘI și IARĂȘI pe banii mei!! Că, nah', cine-i EDITORUL acela care să-și pună banii la bătaie (pt CARTEA mea) și să se bată la cur cu propriile-i..arme??? emoticon sunglasses

Îmi place · Răspunde · 5 minut · Editat

Antoaneta Radoi Oamenilor nu le place să li se spună ADEVĂRUL despre ei! Nici mie nu mi-ar plăcea!! Hah!! Dar m-am uitat în oglindă, întro BUNĂ și BINECUVÎNTATĂ zi și..m-am rușinat de ceea ce am văzut! Atunci am decis SĂ NU MAI FIU NICIODATĂ MINCINOASĂ/FARISEE, nici cu mine, nici cu cei din jur! Cel mult mă abțin, dar ARAR o fac! Fiindcă, oamnei buni, tare mă mai mănîncă deștili... emoticon sunglasses

Luminita Zaharia și poeziile ei...

fluctuat nec mergitur
înarmată, -narmurată
c-un stilou la purtător
amazoană deşirată
pistolar şi ciung şi chior
viaţa mea un guantanamo
inima bombă cu ceas
faţa mea crepon albastru
gîndul cîine de pripas
ceaiul zilei – betadina
hrană – gaura-n covrig
dau un leu pentru didina
cînd terente crapă-n frig
poezia – Poeziiiia!
oooo, ce stare de nestat
îmi scot splina harta ia
duc fiori la epilat
ei îmi spun hopa mitică
eu aş zice don Quijot’
ung genunchii cu arnică
şi cu ştir mă frec în cot
material de vivisecţii
fost-am zău de cînd mă ştiu
şi flegmon pentru injecţii
caracteriu fistichiu
şapte dintr-o lovitură
încrustat-am ieri în poartă
(versuri fără corectură)
megieş – o mîţă moartă
mă menţin cu semeţie
în aspic, în top cincizeci
cîrcotesc fără simbrie
şi-s şaradă pentru greci
nu mor caii cînd vor mînjii
nici eu cînd m-au programat
hrăpăreaţă foc, iubirea
m-a gătit în zori stufat

epilogul? n-are mama
că vi l-ar servi, vă jur!
mai văzut-aţi bardă moartă?!
fluctuat nec mergitur!
din volumul:

Andrei Păunescu la Gaudeamus 2015; Iobagii; Filmare de Antoaneta Rădoi

Gelozie, de Licia Barbu

Lucia Barbu

 

2 ore · București

GELOZIE
Lucia Barbu
Ţi-am scris un maldăr de poeme Gică,
Ba de iubire, ba de supărare,
Când mă lovise, drept la lingurică,
Indiferenţa ta nesimţitoare.
La cinema, când te vedeam cu Tanţa,
Încolăcit ca şarpele la soare,
Aş fi dorit să-i mut la ceafă clanţa,
Şi ţie să-ţi rup falca din dotare.
Eram geloasă şi pe o furnică,
De o vedeam stationand pe tine,
Iar ăleia cu cap de bibilică,
I-aş scoate-un ochi,să nu mai vadă bine !
O uscătură, blondă, cu bidoane,
Ce cară-n ele lapte covăsit,
Cu craci subţiri,ca două macaroane,
Pe cap,trei fire-având, de păr vopsit.
Străpunsă printre coaste de un gând,
Precum că viaţa asta, nu e dreaptă,
Eu lacrimi în batistă inodand,
Am luat o hotărâre înţeleaptă:
Am să te las! Rămâi acum cu Tanţa,
Cu Veta, cu Gherghina sau cu Miţa,
Eu nu mai merg pe plajă la Constanţa,
Mă duc să-mi cat norocul,la Ibiza !

Desteapta-te române, de Anonim Anonim

Anonim Anonim

15 ore ·

Balada fetelor de alta dată, de Anonim Anonim

Anonim Anonim

17 noiembrie la 20:57 ·

BALADA FETELOR DE ALTADATA
Multe s-au schimbat cu timpul. Unele doar “in mai prost”,
Chiar şi fetele sunt altfel, nu mai sunt deloc ce-au fost.
Inainte erau tandre, mai cuminţi, mergeau la şcoală
Acum au ca singur scop, să bage bărbaţii-n boală
In trecut te-ar fi iubit de veneai c-o floare-n dar,
Astăzi nu au timp de flori, stau prin mall sau la solar.
Dădeai gata orice fată c-o cutie de bomboane,
Acum unele iţi cer să le pui chiar silicoane.
In trecut ieşeau prin parcuri, la plimbare, dar acu’,
Ele nu mai vor pe bancă, ci pe boxe in Bamboo.
Te rugai intens de vre-una ca s-o plimbi prin parc in noapte
Acum vin şi câte zece, dacă au ai tăi Q7.
In trecut de te plăcea, iţi scria destul de des
Bileţele de amor, nu-ţi lăsa “offline” pe mess.
Nu aveai poze cu ea, o puteai vedea doar “live”.
Acum poţi s-o studiezi şi pe “Facebook” şi “Hi5″
Atunci de-o scoteai la film, aşteptaţi la braţ troleul
Azi stă la telenovele dacă n-o scoţi cu BMW-ul.
Seara, la prima-ntalnire, i-arătai ceru-nstelat
Acum ii arăţi tavanul, că deja ai dus-o-n pat.
Pe-atunci nu ştia ce-i “shopping”, nu işi lua haine din mall
N-avea firme preferate… se ducea la croitor.
Atunci nu aveam mobile, aşteptai in frig o fată.
Acum ii dai SMS :”Am ajuns. Cobori odată?!?”
Ce frumos era-n trecut, când vorbeam de viitor
La un suc la o terasă, nu direct in dormitor.
Ne doream c-acele vremuri să nu treacă niciodată,
Unde sunt?, unde s-au dus?… fetele de altădată.

Distribuie

Anonim Anonim

14 ore ·

Cum merg toate azi în ţară
Ca la balamuc, pe roate
Strâmbe, şui, cu scârţ, pătrate,
Mă gândeam aşa,-ntr-o doară:
Dacă au partid şi foştii,
Lăutarii, papagalii,
Verzii, rromii, panglicarii,
S-aibe un partid şi proştii,
Fi’ndcă, pe bună dreptate,
Câţi suntem făcuţi grămadă,
Plus, câţi dau în gropi pe stradă,
Am fi în majoritate,
Şi-n mod cert, şi prin urmare,
Vom schimba fără excepţii,
Tot ce au promis destepţii,
De când sunt la guvernare,
De-am pornit, ca om cu minte,
Imediat, fără poveţe,
Să cat membrii prin judeţe,
Evident, ca…preşedinte,
Pas cu pas, din capitală,
Prin Moldova sat cu sat,
Tot Ardealul, prin Banat
…chestie electorală,
Întrebând pe fiecare,
Dacă-i prost şi, pe-o hârtie,
Doar c-un deşt să se-nscrie
În partidul ăl mai tare,
Ca s-ajung c-un gust amar:
Din tot natul, cât e glia,
Cât de mare-i România,
N-am găsit un prost măcar,
Rămânând fără cuvinte
De-al partidului succes,
Şi să pierd eu, mai ales,
Foncţia de preşedinte...
Să-mi pierd timp, şi bani, şi rostul,
Pentru ţară, pentru nat,
Când toţi azi s-au deşteptat,
Să mă zbat singur ca prostul!
Valeriu Cercel