Luni 14 sept 2015, în jurul orei 14,00 tocmai intrasem într-un Han la ieșirea din Rm-Vîlcea, unde mersesem cu-n amic să mîncăm o Ciorbiță și-apoi să ne vedem de drum spre București! Pretinu` ăsta al meu, mă rugase să-l însoțesc! Știe că-mi place să fac colecție de instantanee (INEDITE) și, adesea, mă mai invită pe coclaurii pe care umblă. Avea o treaba importantă el acolo și m-a sunat să mă întrebe dc îl însoțesc! Of course!!!, my dear...
Așadar, cu Nikonu la braț și..p-aci ți-e călătoria... Feerie!! Cu..ȘOFER la scară!!! Hmmm, cine n-ar vrea să aibă ca driver un..milionar!!! Doar că eu..nu știam asta!! Am aflat!...
Poposirăm să îngurgităm ceva! Amicul meu era cam cătrănit (din cauza unor VAPOARE impotmolite la mal!!!), așa că l-am lăsat gîndurilor lui și mi-am văzut de-ale mele, prin împrejurimile Hanului pînă a comandat el mîncarea și pînă a mai dat vreo 444 de mii de telefoane, mailuri și SMSuri..
Cînd m-am reîntors în Han, în restaurant, un crainic dintr-o plasmă cît juma` de perete anunța internarea de urgență a lui Vadim Tudor în Spital...Opsss!!!, mi-am zis. Nu-i a bună!! Vadim nu se mai întorce viu la casa lui!...
Demult aveam io o presimțire sumbră legată de plecarea lui Vadim Tudor în lumea celor..drepți. Doar că nu știam cînd anume va fi acea plecare! Și iat-o!!...
I-am atras atenția amicului meu ( care, supărat, ședea cu spatele la ecranul ce ocupa jumate din peretele din spatele lui) la știrea ce se derula și pe skroll-ul TiVi-ului, dar fiindcă amicul meu era f cătrănit, am schimbat subiectul și mi-am scos gîndul morții lui Vadim Tudor din minte... Mi-am băgat nasu-n apetisanta Ciorbiță cu ciolan afumat (pasiunea mea!!) și dus-am fost... O nebunie de ciorbiță țărănească, preparată la foc de lemne!!..Nici n-aveam chef să mă mai gîndesc la morți într-o atare situație!!..
Aajunsă la București, seara, văd și aud la TiVi știrea decesului lui... Apoi, mai tîrziu, în noapte, am văzut o Masă-Rotundă pe un canal TiVi. Păreri și păreri!! Unii, adversarii lui Vadim T, și mort, îl făceau..muci! Mă iertați! Nu-i momentul să mă exprim așa, dar exact asta făceau confrații marelui Vadim Tudor! Îl făceau..MUCI!!
Bă` vere, mi-am zis auzindu-i, cît de mult să-l urăști pe un om ca să poți spune CUVINTE GRELE despre el, chiar și mort fiind acela??? ...
Orice s-ar spune, Corneliu Vadim Tudor a fost un mare român, un patriot autentic și un îndrăgostit de..Limba Română!! Așadar, înainte de toate se cuvine să zicem: Condoleanțe Limbii Române! Abia după aceea, sau deodată, condoleanțe familiei și prietenilor!
Încet-încet, una cîte una, se duc pe rînd VOCILE..Limbii românești!! Noi, restul, ne-am englezit de parcă sîntem turbați!! Gîndim, mîncăm, ne îmbrăcăm, ne purtăm, într-un cuvînt, acționăm..străinește!! Dar despre asta altă dată!!...
Dumnezeu să te odihnească-n pace pe tine marele patriot, politician si scriitor român: Corneliu Vadim Tudor! Să-ți fie ușoară țărîna!
Condoleanțe familiei!
Condoleanțe..Limbii Române!
de Antoaneta Rădoi

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu