Şi a fost că...
( Aventuri la lansarea Cărţii mele:
„Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!” sau „Spovedania unui învins” )
...A venit Ziua Zet. Ziua lansării Cărţii. 19
decembrie 2014. Ora 16,00.
Mi-am zis că dacă tot e
„distracţie” adică ..BAL, apoi, atunci...să fie BAL!!! Şi mi-a trecut un gînd
şi anume, nimic nu mi se părea a fi mai frumos, în tot acest BAL, decît o voce
UNICĂ, INEGALABILĂ, ca cea a unuia dintre amicii mei de suflet, Petre Moise.
Aşa că l-am invitat la BAL. Invitat, e un fel de a spune. Căci, în fapt, nu a
fost o INVITAŢIE, ci o...luare cu arcanul!! Fiindcă, neipsrăvitul, nu se lăsa
nicicum. Trei zile m-a fiert în suc propriu!! Nu-mi dădea un răspuns, nici că
laie, nici bălaie!!! Îmi venea să mă duc pînă la el acasă, să sun la sonerie,
să-i aplic două directe şi să dispar...şi să nu mai aud de...Moise Petre cît îi
pămîntul pămînt şi existenţa mea pe el! Dar, n-am aplicat ideea! Mi-am zis că,
na, asta e! „PRETINU’ la nevoie se cunoaşte!” „Îl bag în mă-sa de neisprăvit!”,
dacă-şi permite GLUMA să-mi strice mie Ziua Zet!!! Asta NU SE VA ÎNTÎMPLA însă!
În pre-seara evenimentului, mă sună neisprăvitul mai înspre ora 24,00 şi mă anunţă
cu glasul lui abia şoptit (ăsta, Moise Petre, vorbeşte de parcă n-ar fi mîncat
niciodată decît lăcuste şi n-are vlagă...), că...va veni la eveniment şi punct,
tainic, închide telefonul... Slavă Ţie, Doamne!!! că m-ai scutit să săvîrşesc un Act NEBUNESC!!!
Eram chitită să-l scot de la ..PRIETENI! Prieteni??? Un non-sens! Cine cu cine
e prieten azi??? Dar..nu dezvoltăm acum. Treaba e că, naca na, pe Petre M îl
mai pot păstra încă la ...amici. Buni amici! Slăvit să fie Dumnezeul nostru!
Vine ziua mult-aşteptată. Aşteptată? Hmmm!
N-aveam NICIO emoţie! Eu doar mi-am scris, nonşalant, un spici şi mi-am trimis
„ajutoarele” [ în primul rînd pe buna mea Yle Koste ”PR-ul meu!!!”, ”Asistentul”
meu, sau mai pe româneşte spus „Secretarul”... Hahaha, o să mă omoare madam
psiholog cînd va citi!!! Nu trage dom’ Semaca, sînt eu ..Lăscărică!!!; ştiu „dom’
Semaca”, ştiu că ţi-ai tocit coatele pe la Titulescu ( era să zic, pe lîngă
Titulescu..hahah, mai pe la Pizzeria X, mai pe la PUB-ul Y...mai cu o „Focaccia”
cu nuş-ce kkturi, pe post de ingrediente, mai cu un „Shake of tofu” or „Sherry
Cobblers” musai cu curacao, sau o „Coffe Bahamas” sau mai ştiu eu ce kkt cu
prune bucate bune...cu iz orientalo-occidentalo-babuino-balcanic de ţi se
plimbă limba-n gură cu-atîtea ifose cu iz intelectualo-filfizonic...oh!, nu mă
omorî Zuzico –tu ştii că te iubesc!!; ca pe Drăgănescu!!!..; Ştiu, ştiu, draga
mea, Yle că tu ai fost studentă la ZI!!! Zi-lumină prin Pub-urile de pe
lîngă..Titulescu...Ştiu că ai avut şi colegi eminenţi..cărora le făceai
lucrările...hahap, dap, cu care împărţeai frăţeşte „Şeri Cobles-urile” şi
„Focacile” asortate cu ghimbir...Ştiu draga mea, ştiu bine că ţi-ai tocit şi
multiplele tocuri de 15-20 cm de la cizmele trecute sus, cu mult peste genunchi
şi extrem-extrem de costisitoare, şi
știu că te-ai chinuit la greu să-ţi cari ditai geamantanele de fiţe pe post de
poşetă, dar na’...trendu’ soro!!!, vai coloana ta vertebrală dar, na’...doar
urma să devii...PSI-Ho-LOG, mai mult olog decît psi!! Ori poate, mai mult
psiho...dar las’, scumpa mea, că vii la mine şi ..te vindec! Te vindec io! Te
psihologizez de numa’-numa’!!! Stai pe-aproape, că nu te mai faci bine, nici cu
toate slujbele patriarhale!! Ops!!, patriathale am zis??? Să revenim, aşadar,
la..sinodalii mei...)] să achiziționeze toate cele de trebuinţă. Zis şi făcut! Toate
bune şi frumoase, mai puţin cameramanu’ care, frustrat de
nu-mai-ştiu-ce-chestie, s-a autoafrontat şi...a căzut în blegogeală emoţională..Kkm-aş!!
Nu mă puteam filma singură, deşi dacă mă străduim niţel, găseam soluţia. Offf, acu’ s-a găsit şi NLPistu’ ăsta să-l
apuce blegogeala emotio-afectivo-psiho-Spitalu’-de-nebuni?? Hmmm, da’ cînd nu-l
apucă p-ăsta pandaliile „emoţionale”...De la NLP (programare neurolongvistică)uri i se
trage!!! Cu cît studiază mai mult, cu-atăt mai mult cade victimă..dar...sa
revenim la oile noastre...
Baby (mama Maria, căreia eu îi zic cu duioasă
deagoste: Baby) pregătește ceva de-ale gurii cum numai ea știe. Ne îmbarcăm cu
sarsanalele și plecăm spre Locaţia evenimentului căci se apropia cu paşi repezi
ora stabilită. Bagajele-s mult-prea-multe, aşa că, prin eliminare tre’ să mai
arunc şi să „mă lepăd” de unele. Dar, cum s-o faci fără regrete??? Fiecare
lucruşor îmi era de folos...Şi na’, că enervată de situaţie, îi zic lui Yle:
-Io nu-mi mai iau geanta!
Pun la tine-n geantă ce-am de pus ( adică..spiciul şi..ochelarii pentru citit;
făcusem asta de Njde ori, ea avînd, aşa cum am mai spus, pe post de geantă,
cîte un ditai geamantanu’!!!)
- Desigur, îmi răspunde
nonşalant Yle. Dar, în secunda doi, sună telefoanele amîndouă şi nu ştiam ce să
fac mai întîii, aşa că..uitat-am de spici şi de ochelarii de citit...
Am plecat spre locaţie! Am ajuns. Petre
Moise, psaltistul meu de suflet şi pretin, era la datorie. Directoarea de la Casa
de Cultură Calderon ne oferise un spaţiu mare, exact aşa cum îmi dorisem, deşi
niciunul dintre INVITAŢII mei nu dăduseră vreun semn că ar mai fi în viaţă şi
că şi-ar mai tîrî frumuseţile lor de funduleţe ca să fie prezenţi la un
eveniment f important din viaţa mea! Aş!!!...Am avut însă surpriza ca la nici 5
minute de cum am ajuns acolo, să intre pe uşă un cuplu de amici la care nu mă
aşteptam! Gina şi Marius. Nu-i mai văzuseam de-un secol! Aflaseră de eveniment
de la drăgălaşul Feisbuc şi au ţinut să-mi facă o surpriză. Păcută surpriză! Vă
mulţumesc!, dargilor.
Încep prezentările. Moderatorul şi doamna
Director de la Calderon anunţară, pe rînd, structura evenimentului. Amicul meu
Petre Moise şi amicul lui Mădălin Marian interpretează magistral cîteva
colinde. Splendid! Simţeam cum bucuria îmi inundă sufletul...
Se fac, apoi, prezentările
de carte. Inaintea mea era o dna Doctor Ad...cu „Gînduri de utrenie”. Ce
frumos? Gînduri de Utrenie!!! Şi io care venisem în această ultimă vineri din
Postul Crăciunului 2014 cu ..”Prigonitorii mei din Sinod!!!” Noroc că adăugasem
titlului, „Spovedania unui învins”... Abia acum mi-am dat seama care fusese
menirea acestui ..subtitlu...Mă salvase pe ultima sută de metri de o..JUDECATĂ
a auditoriului, „sensibil”, altfel, la cele ce urma să spună, cartea mea,
despre..mai-marii Bisericii mele şi, poate, şi a lor!!!
Întrucît mă aflam ca priponită într-un fotoliu
mult-prea-mare pentru „statura” mea, la prezidiu şi nu-mi puteam permite să mă
fîţîi, i-am făcut semn lui Yle să-mi aducă spiciul şi ochelarii, ca să fiu,
oarecum, pregătită pentru a lua cuvîntul şi a..vorbi auditoriului. Yle scotoceşte
prin geantă şi îmi face discret semn că..nu e niciun spici acolo. În fine îi
fac semn să mă caute prin buzunarele gecuţei (care rămăsese lîngă geanta şi
scaunul ei) şi să-mi aducă ochelarii de rezervă. Întotdeaun am unii, „uitaţi”
pe undeva, prin vreun buzunar. Caută Yle, cuminţică şi supusă, apoi, cum...Doamne
iartă-mă, cuminţică şi supusă o fi căutat, că-mi face semn, cu drăgăşenie de
copil inocent, arătîndu-mi discret nişte..ochelari rupţi!!! M-am relaxat total!!!
Da total!!! Îmi venea să mă duc şi să-i crăp capul ăla cretinoid!!! Dar, na’,
n-am făcut-o!! Protocolul....
Mă îmbrăcasem protocolar, la sacou cu bluză
albă-albă...Io care nici cînd fusesem secretara unui ministru nu purtasem
vreodată sacou!! A mă îmbrăca eu cu sacou este echivalentul unei ifose
inegalabile. Al naibii de inconfortabil mă simt! Dar, na’...era un EVENIMENT
important pentru mine şi, poate, şi pentru cariera mea...viitoare! Plus că na’,
acolo erau prezenţi atîţia oameni de cultură şi artă, scriitori, artişti
plastici, nuzicieni şi muzicologi, doctori în folcloristică, critici literari, medici,
etc...Nu-mi permiteam să fiu mai prejos. Aşa că „m-am pus” la sacou!!!
Hmm...Slavă Domnului că nu m-a strîns de gît ultimul nasture îmbungheat de la
bluza...albă! Fără Script, fără ochelarii de vedere (pt citit, care m-ar fi
putut ajuta, la o adică, să-mi citesc măcar un fragmenţel, relevant, din
carte!!!), în sacoul în care, deşi elegant şi chiar pe gustul meu; făcut
dintr-o catifea mov, mă sîmţeam ca-n coşciug, m-am ridicat în picioare şi fără
să utilizez microfonul, am luat cuvîntul...
Cred că nu a fost prea
rău!!! Îţi mulţumesc, Daomne!...
Va urma...
31 dec 2014, File
de jurnal; autor: Antoaneta Rădoi -de la Vrancea
https://youtu.be/rQZZeQIqL1k
PS:
Cineva a filmat Cuvîntul rostit de mine atunci la Lansarea cărții. Multă vreme nu m-am uitat pe film. Apoi, cînd m-am uitat, cînd am văzut filmul și cînd am auzit ce CUVINTE au ieșit din străfundul inimii mele, am rămas consternată! Spusesem nepremeditat acele cuvinte! Eu altceva avusesem scris pe hîrtiuța pe care o uitasem acasă! Dar..așa a fost să fie!!...
