Despre TAINICELE DARURI ale lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, dar şi despre iubirea de semeni , sau…MIRAREA de AZI!!

Eu, totdeauna când se-ntâmplă să mă rog, atunci când îl pomenesc pe Sf Nicolae, zic: “Îţi mulţumesc Sfinte Nicolae, aducătorule de tainice daruri!”, sau îi zic: “Mângâie-mă, tu aducătorule de tainice daruri, Sfinte Nicolae!!”. Chiar şi când, în drumurile mele prin oraş, întâlnesc o Biserică ce are hramul Sfântului Nicolae, mă opresc o secundă şi-i adresez ruga sau mulţumirea aceasta, după caz. (Sf Nicolae, e unul dintre Sfinţii pe care-i port mai aproape de inima mea, alături de Sfântul Antonie –al cărui nume îl port-, de Sfântuţul Spiridon –cu care am io “taine”-, şi de alţi Sfinţi). Şi iată că azi, mi-a adus un TAINIC dar. După Sfânta Liturghie, zic să dau o fugă până la  un preot, pe la a cărui Biserică nu mai fusesem de vreo…3 ani. Se mâhnise un pic atunci când a constatat că nu mă mai duc la Biserica lui, dar nah, asta e!…  Azi, după Sfânta Liturghie, mi-am zis să dau o fugă să mai schimb o vorbă cu părintele Alex, care este paroh la acea Biserica ce are hramul Sfântului Nicolae. Ştiam că-l voi găsi, fiindcă dumnealui săvârşeşte o Liturghie ceva mai desfăşurată, plus că ţine o Predică aşişderea (uneori, când mă duceam acolo la Sfânta Liturghie, chiar îi ziceam: Părinte, vorbeşti bine, dar…cam lung cuvântul! Le-au amorţît chişioarili` bătrânelelor di` colo!! Las` c-au şi dormit ghinişor!!; Pe-atunci dac-avea  vreo cinşpe-douăzeci de enoriaşi, şi-mi părea rău să-i piardă din pricina spiciului prea desfăşurat.). Aici unde fusesem azi, -mai aproape de casa mea-, la ora 11,00 era gata Liturghia, cu Predică cu tot. Scurt şi la Obiect!! Exact ce-mi place mie! Punct ochit, punct lovit! Să nu mă ostenesc prea mult cu “ascultarea!!”. Am plecat, aşadar, cu autobuzul, spre destinaţie. Câteva staţii bune, apoi printre blocuri, pe nişte străzi. Nu m-am grăbit. Ştiam că îl găsesc. L-am găsit în câmpul muncii pe Părintele Alex. Avea musafiri de la Protoierie. Musafirul ţinea un discurs. (Dar despre asta, alta data!). După ce termină musafirul de vorbit, se-apucă de miruit lumea, iar eu m-apropii de Altar sa-i dau binete părintelui Alex. Credeam că mă văzuse când stăteam lângă uşă, mai ales că făcusem şi poze (mai făcuseră şi alţii, dar cu telefoanele mobile, eu însă cu-n aparat foto şi cu blitzul armat; nu puteam rata ocazia, chit că  riscam să se băşice „musafirul” şi să fiu scoasă de-o aripioară afară, căci nu cerusem permisiunea fotografierii în Sfântul Lăcaş…), dar nu, nu mă observase. Era, probabil, preocupat de musafir, de ce-i va pune la masă, de etc… Văzându-mă-n uşa Altarului, se uită lung la mine (nu m-a recunoscut pe moment; m-am tuns, evident, pe-atunci –acum 3 ani, de când nu mă mai văzuse-, aveam părul lung), după care se dezmeticeşte şi-mi zice: -Măi, măi…ce surpriză!! Vino să te-mbrăţişez! Ştii, chiar azi, când ţi-am citit pomelnicul mă gândeam:  ce-o mai fi făcând, oare, Antoaneta? –Ei, na, dar ce pomelnic, Părinte Alex? Nu ţi-am călcat în bătătură 3 ani!! –Păi..pomelnicul ăla de mi l-ai dat tu odată demult! -Când?  Am 3 ani de când n-am mai fost pe-aici! –Păi nu mai ţin minte, cam de când am venit eu în parohie (chestie de vreo 6-7 ani) tu mi-ai dat un pomelnic cartonat. Îl am în Altar. –Ei, na, îl mai aveţi şi-acu`, şi vreţi să vă cred că-i pomeniţi pe cei scrişi acolo?!! –Da! Uite, vrei să vezi?, mă-ntreabă şi dispare în Altar, şi se-ntoarce cu-n dosăroi cu pomelnice, şi cât ai zice AMIN, a scos pomelnicul meu. Am rămas cu gură căscată la pomelnic!! Evident că m-am şi ruşinat, fiindcă ştiu că îi păruse rău şi că se mâhnise că nu mă mai dusesem, nici măcar în treacăt,  pe la Biserica aceea, dar să-mi pomenească pomelnicele de atâta timp şi după atâta timp, nu m-aşteptam??!!!
N-am mai dezvoltat subiectul, nici alte cele pe care voiam să le vorbesc cu dumnealui, fiindcă avea “musafiri”. Bucuros de revedere, Părintele Alex, m-a invitat să rămân la masă, dar n-am rămas, aşa că am plecat, promiţându-i că voi trece zilele următoare pe-acolo şi vom vorbi pe-ndelete.
Mergând spre staţia de autobus cugetam în sinea mea: ia uite, domle, Mare este Dumnezeu! Mari sunt Sfinţii Lui!! Păi, cum să nu lucreze Sfântul Nicolae?? Nu-i tot strig eu Sfântului că-i aducător de…tainice daruri!! Ăsta da DAR, da …TAINIC DAR! Mulţumesc Sfinte Nicolae! Mulţumesc părintelui Alex! Asta da dragoste de semeni!
De ce-am scris toate astea?? Ca s-arăt că în Biserica Ortodoxă există preoţi ai lui Dumnezeu! Există preoţi care nu-s stăpâniţi de duhul finanţist (aşa precum le merge buhul, din pricina unora ca-ţi ia pe-un pomelnic fără număr, fără număr…)! Ci sunt, avem preoţi plini de Duhul Sfânt! Care Îl slujesc pe Dumnezeu şi îi slujesc pe credincioşi cu largheţe de inimă! Iar eu, eu pot spune că mi-a făcut Dumnezeu parte de preoţi plini de Duhul Sfânt, {începând cu părintele Nicodim Bujor, cu Părintele Nicanor Lemne,  şi lista poate continua… ajungând în zilele nostre, amintindu-i doar pe câţiva: Pr Timotei (de la Cernica), pr Nectarie şi pr Policarp (de la Radu-Vodă), Pr Gavriil (fratele meu de suflet, ajuns acum pe la Cucuieţii dintre mărăcini, la smerenie sfântă),  Pr Bogdan M (actualmente in Spania), Pr Isaia şi pr Zante George (de la Schitul Sf Gherasim), Pr Lucian Z ( Padre, cum îi zic eu, dimpreună cu care am bătut o vreme multe Lăcaşuri de Cult şi am cunoscut mulţi duhovnici iscusiţi),  un alt preot, Bogdan, Pr Alex -despre care am să mai scriu altă dată-, şi mulţi alţii, am o lista de întindere mare, apoi teologul Alex Nicoară ( adjunctul meu de la Convorbiri literar-artistice, o bunătate de om, milos şi râvnitor în a ajuta)}, şi pentru acest lucru, pentru această binecuvântare, pentru acest mare dar de care mi-a facut parte Domnul, se cuvine să dau mărturie şi, totodată, să-i dau, şi-I dau, Slavă lui Dumnezeu! Amin. (Antoaneta)

Și a fost că...

 

  Şi a fost că...

 ( Aventuri la lansarea Cărţii mele: „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!” sau „Spovedania unui învins” )

 ...A venit Ziua Zet. Ziua lansării Cărţii. 19 decembrie 2014. Ora 16,00.

Mi-am zis că dacă tot e „distracţie” adică ..BAL, apoi, atunci...să fie BAL!!! Şi mi-a trecut un gînd şi anume, nimic nu mi se părea a fi mai frumos, în tot acest BAL, decît o voce UNICĂ, INEGALABILĂ, ca cea a unuia dintre amicii mei de suflet, Petre Moise. Aşa că l-am invitat la BAL. Invitat, e un fel de a spune. Căci, în fapt, nu a fost o INVITAŢIE, ci o...luare cu arcanul!! Fiindcă, neipsrăvitul, nu se lăsa nicicum. Trei zile m-a fiert în suc propriu!! Nu-mi dădea un răspuns, nici că laie, nici bălaie!!! Îmi venea să mă duc pînă la el acasă, să sun la sonerie, să-i aplic două directe şi să dispar...şi să nu mai aud de...Moise Petre cît îi pămîntul pămînt şi existenţa mea pe el! Dar, n-am aplicat ideea! Mi-am zis că, na, asta e! „PRETINU’ la nevoie se cunoaşte!” „Îl bag în mă-sa de neisprăvit!”, dacă-şi permite GLUMA să-mi strice mie Ziua Zet!!! Asta NU SE VA ÎNTÎMPLA însă! În pre-seara evenimentului, mă sună neisprăvitul mai înspre ora 24,00 şi mă anunţă cu glasul lui abia şoptit (ăsta, Moise Petre, vorbeşte de parcă n-ar fi mîncat niciodată decît lăcuste şi n-are vlagă...), că...va veni la eveniment şi punct, tainic, închide telefonul... Slavă Ţie, Doamne!!!  că m-ai scutit să săvîrşesc un Act NEBUNESC!!! Eram chitită să-l scot de la ..PRIETENI! Prieteni??? Un non-sens! Cine cu cine e prieten azi??? Dar..nu dezvoltăm acum. Treaba e că, naca na, pe Petre M îl mai pot păstra încă la ...amici. Buni amici! Slăvit să fie Dumnezeul nostru!

  Vine ziua mult-aşteptată. Aşteptată? Hmmm! N-aveam NICIO emoţie! Eu doar mi-am scris, nonşalant, un spici şi mi-am trimis „ajutoarele” [ în primul rînd pe buna mea Yle Koste ”PR-ul meu!!!”, ”Asistentul” meu, sau mai pe româneşte spus „Secretarul”... Hahaha, o să mă omoare madam psiholog cînd va citi!!! Nu trage dom’ Semaca, sînt eu ..Lăscărică!!!; ştiu „dom’ Semaca”, ştiu că ţi-ai tocit coatele pe la Titulescu ( era să zic, pe lîngă Titulescu..hahah, mai pe la Pizzeria X, mai pe la PUB-ul Y...mai cu o „Focaccia” cu nuş-ce kkturi, pe post de ingrediente, mai cu un „Shake of tofu” or „Sherry Cobblers” musai cu curacao, sau o „Coffe Bahamas” sau mai ştiu eu ce kkt cu prune bucate bune...cu iz orientalo-occidentalo-babuino-balcanic de ţi se plimbă limba-n gură cu-atîtea ifose cu iz intelectualo-filfizonic...oh!, nu mă omorî Zuzico –tu ştii că te iubesc!!; ca pe Drăgănescu!!!..; Ştiu, ştiu, draga mea, Yle că tu ai fost studentă la ZI!!! Zi-lumină prin Pub-urile de pe lîngă..Titulescu...Ştiu că ai avut şi colegi eminenţi..cărora le făceai lucrările...hahap, dap, cu care împărţeai frăţeşte „Şeri Cobles-urile” şi „Focacile” asortate cu ghimbir...Ştiu draga mea, ştiu bine că ţi-ai tocit şi multiplele tocuri de 15-20 cm de la cizmele trecute sus, cu mult peste genunchi  şi extrem-extrem de costisitoare, şi știu că te-ai chinuit la greu să-ţi cari ditai geamantanele de fiţe pe post de poşetă, dar na’...trendu’ soro!!!, vai coloana ta vertebrală dar, na’...doar urma să devii...PSI-Ho-LOG, mai mult olog decît psi!! Ori poate, mai mult psiho...dar las’, scumpa mea, că vii la mine şi ..te vindec! Te vindec io! Te psihologizez de numa’-numa’!!! Stai pe-aproape, că nu te mai faci bine, nici cu toate slujbele patriarhale!! Ops!!, patriathale am zis??? Să revenim, aşadar, la..sinodalii mei...)] să achiziționeze toate cele de trebuinţă. Zis şi făcut! Toate bune şi frumoase, mai puţin cameramanu’ care, frustrat de nu-mai-ştiu-ce-chestie, s-a autoafrontat şi...a căzut în blegogeală emoţională..Kkm-aş!! Nu mă puteam filma singură, deşi dacă mă străduim niţel, găseam soluţia.  Offf, acu’ s-a găsit şi NLPistu’ ăsta să-l apuce blegogeala emotio-afectivo-psiho-Spitalu’-de-nebuni?? Hmmm, da’ cînd nu-l apucă p-ăsta pandaliile „emoţionale”...De la  NLP (programare neurolongvistică)uri i se trage!!! Cu cît studiază mai mult, cu-atăt mai mult cade victimă..dar...sa revenim la oile noastre...

 Baby (mama Maria, căreia eu îi zic cu duioasă deagoste: Baby) pregătește ceva de-ale gurii cum numai ea știe. Ne îmbarcăm cu sarsanalele și plecăm spre Locaţia evenimentului căci se apropia cu paşi repezi ora stabilită. Bagajele-s mult-prea-multe, aşa că, prin eliminare tre’ să mai arunc şi să „mă lepăd” de unele. Dar, cum s-o faci fără regrete??? Fiecare lucruşor îmi era de folos...Şi na’, că enervată de situaţie, îi zic lui Yle:

-Io nu-mi mai iau geanta! Pun la tine-n geantă ce-am de pus ( adică..spiciul şi..ochelarii pentru citit; făcusem asta de Njde ori, ea avînd, aşa cum am mai spus, pe post de geantă, cîte un ditai geamantanu’!!!)

- Desigur, îmi răspunde nonşalant Yle. Dar, în secunda doi, sună telefoanele amîndouă şi nu ştiam ce să fac mai întîii, aşa că..uitat-am de spici şi de ochelarii de citit...

  Am plecat spre locaţie! Am ajuns. Petre Moise, psaltistul meu de suflet şi pretin, era la datorie. Directoarea de la Casa de Cultură Calderon ne oferise un spaţiu mare, exact aşa cum îmi dorisem, deşi niciunul dintre INVITAŢII mei nu dăduseră vreun semn că ar mai fi în viaţă şi că şi-ar mai tîrî frumuseţile lor de funduleţe ca să fie prezenţi la un eveniment f important din viaţa mea! Aş!!!...Am avut însă surpriza ca la nici 5 minute de cum am ajuns acolo, să intre pe uşă un cuplu de amici la care nu mă aşteptam! Gina şi Marius. Nu-i mai văzuseam de-un secol! Aflaseră de eveniment de la drăgălaşul Feisbuc şi au ţinut să-mi facă o surpriză. Păcută surpriză! Vă mulţumesc!, dargilor.

  Încep prezentările. Moderatorul şi doamna Director de la Calderon anunţară, pe rînd, structura evenimentului. Amicul meu Petre Moise şi amicul lui Mădălin Marian interpretează magistral cîteva colinde. Splendid! Simţeam cum bucuria îmi inundă sufletul...

Se fac, apoi, prezentările de carte. Inaintea mea era o dna Doctor Ad...cu „Gînduri de utrenie”. Ce frumos? Gînduri de Utrenie!!! Şi io care venisem în această ultimă vineri din Postul Crăciunului 2014 cu ..”Prigonitorii mei din Sinod!!!” Noroc că adăugasem titlului, „Spovedania unui învins”... Abia acum mi-am dat seama care fusese menirea acestui ..subtitlu...Mă salvase pe ultima sută de metri de o..JUDECATĂ a auditoriului, „sensibil”, altfel, la cele ce urma să spună, cartea mea, despre..mai-marii Bisericii mele şi, poate, şi a lor!!!

 Întrucît mă aflam ca priponită într-un fotoliu mult-prea-mare pentru „statura” mea, la prezidiu şi nu-mi puteam permite să mă fîţîi, i-am făcut semn lui Yle să-mi aducă spiciul şi ochelarii, ca să fiu, oarecum, pregătită pentru a lua cuvîntul şi a..vorbi auditoriului. Yle scotoceşte prin geantă şi îmi face discret semn că..nu e niciun spici acolo. În fine îi fac semn să mă caute prin buzunarele gecuţei (care rămăsese lîngă geanta şi scaunul ei) şi să-mi aducă ochelarii de rezervă. Întotdeaun am unii, „uitaţi” pe undeva, prin vreun buzunar. Caută Yle, cuminţică şi supusă, apoi, cum...Doamne iartă-mă, cuminţică şi supusă o fi căutat, că-mi face semn, cu drăgăşenie de copil inocent, arătîndu-mi discret nişte..ochelari rupţi!!! M-am relaxat total!!! Da total!!! Îmi venea să mă duc şi să-i crăp capul ăla cretinoid!!! Dar, na’, n-am făcut-o!! Protocolul....

 Mă îmbrăcasem protocolar, la sacou cu bluză albă-albă...Io care nici cînd fusesem secretara unui ministru nu purtasem vreodată sacou!! A mă îmbrăca eu cu sacou este echivalentul unei ifose inegalabile. Al naibii de inconfortabil mă simt! Dar, na’...era un EVENIMENT important pentru mine şi, poate, şi pentru cariera mea...viitoare! Plus că na’, acolo erau prezenţi atîţia oameni de cultură şi artă, scriitori, artişti plastici, nuzicieni şi muzicologi, doctori în folcloristică, critici literari, medici, etc...Nu-mi permiteam să fiu mai prejos. Aşa că „m-am pus” la sacou!!! Hmm...Slavă Domnului că nu m-a strîns de gît ultimul nasture îmbungheat de la bluza...albă! Fără Script, fără ochelarii de vedere (pt citit, care m-ar fi putut ajuta, la o adică, să-mi citesc măcar un fragmenţel, relevant, din carte!!!), în sacoul în care, deşi elegant şi chiar pe gustul meu; făcut dintr-o catifea mov, mă sîmţeam ca-n coşciug, m-am ridicat în picioare şi fără să utilizez microfonul, am luat cuvîntul...

Cred că nu a fost prea rău!!! Îţi mulţumesc, Daomne!...

Va urma...

                             31 dec 2014, File de jurnal; autor: Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 https://youtu.be/rQZZeQIqL1k

 PS:

Cineva a filmat Cuvîntul rostit de mine atunci la Lansarea cărții.  Multă vreme nu m-am uitat pe film. Apoi, cînd m-am uitat, cînd am văzut filmul și cînd am auzit ce CUVINTE au ieșit din străfundul inimii mele, am rămas consternată! Spusesem nepremeditat acele cuvinte! Eu altceva avusesem scris pe hîrtiuța pe care o uitasem acasă! Dar..așa a fost să fie!!...

Gînduri de mulțumire!, pentru dna prof. Floarea Necșoiu...

                           

  Într-o binecuvîntată zi a anului 2014 am avut privilegiu, bucuria și binecuvîntarea ca, la Cenaclul Literar, ”Octavian Goga”, la Centrul Cultural Calderon -care aparține de Primăria Sectorului 2 București, să întîlnesc o distinsă doamnă a cuvîntului scris și rostit!
  Nă dusesem acolo la invitația unei scriitoare. Avea o Lansare de Carte. Eu trebuia să filmez evenimentul. M-am dus, așadar, mi-am instalat ustensilele de filmat și m-am pus pe treabă. Au luat cuvîntul pe rînd mai mulți scriitori, epigramiști, poeți (daca e să-i separăm, un pic, pe poeți  de..scriitori!!). Au luat cuvîntul critici literari. Au vorbit despre Cartea lansată în acea zi multe personalități, unii dintre GREII Literaturii Române. Dintre toți cei cîți au luat cuvîntul la eveniment, mi-a atras atenția a distinsă doamnă. Mi-a plăcut felul aproape șoptit cu care rostea cuvintele, atentă fiind la fiecare accent, la fiecare respirație, ca nu cumva să împieteze cu vreun sunet mai articulat, mai apăsat vreun cuvînt care n-ar fi suportat asemenea  articulare! Parcă valsa printre cuvinte!! Am văzut-o rostind cuvintele distins, cu gingășia cu care strîngi o orhidee proaspătă la piept! A înaintat și a venit în fața noastră cu grația cu care o balerină își face apariția pe scenă în virful picioarelor! Cînd și-a început expunerea, deși extrem de șoptite, cuvintele rostite gingaș, m-au pătruns precum razele soarelui în diminețile senine, cînd tu încă mai vrei să dormi sau să mai lenevești răsfățat în pătuc. Dintr-o dată ceva magic, un HOCUS-POCUS transformase realitatea în vis. Doar că ...nu era VIS, ci REALITATE! Femeia vorbea! O, dar ce? Nu mai vorbiseră și alții? Nu vorbiseră atîția alții înaintea dumneaei?? Ba da! Numai că abia acum..mă trezisem!! Acum sințeam, cu adevărat, fiorul..poveștii!! Acum..am ciulit bine urechile!! Și de n-aș fi vrut, tot s-ar fi întîmplat!! Căci, deși șoptit, aproape nerostit, cuvîntul îmi pătrundea prin urechi, suav, poposea o clipă mîngîindu-mi auzul și pleca apoi, grăbit, făcîndu-și traseu prin CREIER cu finețea laserului, spre direcția..INIMĂ!! unde s-așeza...rămînînd! Mînuiam camera de filmat, parcă, cu mai multă ușurință, deși eram după cam două ceasuri de filmare! Am luat-o de pe trepied și..m-am apropiat. N-aveam căștile instalate și nici nu-mi erau la-ndemînă, așa că neputînd controla sunetul din camera de filmat, m-am temut că o să pierd cumva vreun cuvînt și..era păcat! Așa că m-am apropiat ff tare, poate chiar agresiv, de  distinsa doamnă care vorbea. Zic vorbea?? Ei, bine, nu! Ceea ce se întîmpla acolo nu era o rostire propriu-zisă a cuvintelor, ci era...muzică! Era o simfonie a cuvintelor! Era.. MAGIE!  Magia CUVINTELOR! Iar cea care le rostea cu-atîta delicatețe era: dna prof Floarea Necșoiu...
 M-am straduit să înregistrez totul, să nu-mi scape nimic. Apoi, cînd totul a luat sfîrșit, mi-am strîns catrafusele {a se citi camera de luat vederi, trepiedul, aparatul foto (de care nu mă pot lipsi la Evenimente, mai ales dc lucrez cu camera de pe trepied, mai pot opera cîte putin și cu Nikonu` -ca să nu putrezească și mai și, că și așa e vechi de cînd lupul cățel și-i vai existența lui; mai ales c-a-ncăput pe neispăvitele mele mîini, total paralele cu..tehnica!!!)}, mi-am recuperat din mulțime una bucată amică, pe Ylenia Koste, psihologul de..serviciu {ei, nu vă grăbiți cu opinatul, nu psihologizarea mea -că la capitolul PSIHOLOGIZARE treaba stă taman invers, adică io o psi pe dumneaei Y K...psiholoaga!!! ( dar despre asta pe altă dat`)-, ci a diverselor OBIECTE necesare activității mele cum ar fi: instalarea trepiedului așa cum trebuie, cum cere REGULAMENTU`, cu bula pe TREABA ei!!, dezinstalarea și strîngerea acestuia, căratul gentoiului și a sculelor aferente filmării, discuții privind eventuale Contracte de filmare, etc} și dau să plec. Amica mea însă îmi zice: -Stai să bem și NOI (care NOI?) un pahar cu vin ( Yle știe că eu NU BAT la PACE cu paharu`...), că au adus ăștia un vin de numa-numa!! (Se vede treaba că avusese timp să dea o raită și să-i facă un TEST!! Îmi scăpase asta!!!) M-ai muncit pînă acum și acum cînd să mănînc și eu un pișcot și să beau un pahar de vin ”de țară!!”, mă iei pe sus de parcă ai scăpa INTERCITY-ul!! Ho!!, că nu mă mișc de-aici pînă nu beau măcar cît într-un degetar! Ai idee ce LICOARE grozavă au adus ăștia?? 
-Ok, ok!! Hai, du-te, dară, în Sala de Mese și saltă două pahare și vino cu ele aici!! Dar vezi să le asortezi și cu ceva pișcoturi și, poate, cu ceva sărățele, dacă sînt?, și cu..alune!! (Moartea mea alunele!!), îi zic, conciliant, Ylei. Dar n-apuc să termin fraza că o zăresc pe doamna care vorbise și care mă fermecase! Nu-i reținusem numele. Dar, pe loc m-a străfulgerat un gînd: MANUSCRISUL meu!! Ăsta-i omul pe care-l vreau, căruia îi pot încredința MANUSCRISUL meu (Cel pe care de mai bine de 3 ani îl țineam în sertar!!!)! Și-i zic Ylei ( agățînd-o de-un colț de bluză și trăgînd-o, aproape s-o dezbrac, căci ea tocmai își lause zborul după paharul cu vin!!): Fii atentă Zuzi (așa o ”alint” eu cîteodată!!) la ce-ți spun!!  O vreau ACUM, AICI, lîngă mine (eu NU PUTEAM pleca de lîngă aparatură) pe doamna aceea!! 
-Care doamnă!, întreabă Ylonka, încercînd să-și dea seama pe care dintre multele doamne prezente acolo, în înghesuiala de la Dineul de după Lansarea Cărții, o preferam lîngă mine. 
-Doamna care a ținut spiciul acela inegalabil!, îi zic răstit. 
-Aaaa, da!!! Desigur! Ți-a plăcut? Ai văzut ce spici MARFĂ a avut?? Eram sigură că ți-a păcut și ție!!, îmi zice Yle. 
-Dacă mi-a plăcut??!!! E MARFĂ ”Rău!!”M-a fascinat!, îi zic Ylei. 
-Și!!! Ce ai de gînd să faci??
-Tu ce crezi?, psiholoagooo!!! 
-MDAAA, știu!! Hai c-am plecat și-ți viu cu ea în dinți!! Dar întîi să aduc paharele cu vin, pișcoturile, alunele!!! 
-Lasă, naibii paharele!!, că te crăppp!! De pahare-mi arde mie acum??!!! 
-Ție nu!, dar mie..DAAA!!! Așa că așteaptă! Să le luăm pe rînd!!! Nu te teme, deocamdată NU PLEACĂ NICĂIERI!! Ce naiba, Anto, e DINEU!!, îmi zice Yle, văzîndu-mi grimasa și, totodată, nevrînd să renunțe la NIMIC!! Știam însă că n-am încotro, decît s-o aștept, cumințică, pe Ylonka să-și facă mendrele cu paharele, piscoturile, alunele!! Eu eram legată DE GLIE printr-un cordon ombilical..camera de luat vederi dimpreună cu toate harnașamentele aferente, pe care nu le puteam abandona, așa că ..eram la mîna Ylei. De data asta a avut MÎNĂ BUNĂ!! Vine cu paharele, cu piscoturile, cu alunele și cu...dna prof Floarea Necșoiu!!!...
Ei, bine!, contasem pe Yle de multe ori! Asta a făcut ca amiciția noastră să dureze ani și să se transforme chiar într-o prietenie! Am ajuns să ne înțelegem din priviri pe teme nediscutate dinainte. Acum însă Ylonka mea se depășise pe sine. Nu vorbisem niciodată cu ea despre Manuscrisele mele, nu dezbătusem niciodată grija pentru publicare, pentru corectură sau pentru alte chestiuni care privesc scriitura mea. Cum, Doamne iartă-mă, de pricepuse ea acum EXACT ce voiam eu de la dna aceasta care mă fascinase cu spiciul expus? Yle făcuse fotografii pe tot parcursul expozeului și eu filmasem. Nu schimbasem nici măcar vreo privire între noi pe parcursul întregului Eveniment, iar acum ea știuse EXACT ce voiam să-i cer dnei profesor Necșoiu Floarea, așa că de cum ajunge cu dumneaei lîngă mine, i se adresează SEC, înaintea mea: 
-Dna, mi-a plăcut foarte tare prezentarea dumneavoastră de astă seară! Știți și prietena mea scrie!!, îi zicea Yle arătînd spre mine. Ne-am dori să vă încredințăm Manuscrisul, și ne-am dori să acceptați  să-l citiți și să ne spuneți un cuvînt despre....
- Cu drag!, răspunde dna prof. Floarea Necșoiu. Uitați numărul meu de telefon....

 Scurt, la obiect!! Fără fasoane!!!
 Am trimis-o, mai apoi, după o oarecare vreme, tot pe Yle să-i ducă dnei prof Floarea Necșoiu Manuscrisul, undeva într-o stație de troleibus. Apoi tot ea s-a dus, după un timp, să mi-l aducă. Doamnei profesor îi plăcuse scriitura mea. Mi-a făcut corectura fără nicio pretenție financiară. Apoi a scris și un Cuvînt despre...
Așa m-am ales eu, în mod miraculos, pe negîndite, pe necalculate, pe neprogramate, cu un..CUVÎNT ÎNAINTE la două dintre cărțile mele...
 Vă mulțumesc distinsă doamnă profesor Floarea Necșoiu! Sînteți un om minunat! Sînteți MINUNEA care mi s-a-ntîmplat, EXACT în momentul în care pămîntul se scufundase sub mine!!! ”Părintele Ilie Lăcătușu, grabnic ajutătorul” s-a grăbit s-o ia înaintea dragului, scumpului și sfîntului meu Părinte, Nicodim Bujor și..v-a scos în calea mea! Spre Slava lui Dumnezeu!! Binecuvîntată fie ziua aceea! Binecuvîntată să fiți ACUM și ÎN VECI, stimată și distinsă doamnă profesor Floarea Necșoiu! Vă mulțumesc!
  Antoaneta Rădoi

Notă: Ei,eiii!! Desigur că îți mulțumesc și ție, Ylonko! Parcă te văd cum bombăni (dc vei citi cumva ce-am scris aici! Norocul meu e, ca nu te prea omori cu citeala!!pe Bloguri!!!) că nu am și pentru tine un cuvînt!!  Dar, cum să-ți mai spun încă și încă o dată ceea ce NU VREI să pricepi, cum nu pricepea nici fratele Fiului Risipitor din Evanghelie?? Tu ești cu mine în fiecare zi!!...(Anto)