Eu, totdeauna când se-ntâmplă să mă rog, atunci când îl pomenesc pe Sf Nicolae, zic: “Îţi mulţumesc Sfinte Nicolae,
aducătorule de tainice daruri!”,
sau îi zic: “Mângâie-mă, tu aducătorule de tainice daruri, Sfinte
Nicolae!!”. Chiar şi când, în drumurile mele prin oraş, întâlnesc o
Biserică ce are hramul Sfântului Nicolae, mă opresc o secundă şi-i
adresez ruga sau mulţumirea aceasta, după caz. (Sf Nicolae, e unul
dintre Sfinţii pe care-i port mai aproape de inima mea, alături de
Sfântul Antonie –al cărui nume îl port-, de Sfântuţul Spiridon –cu care
am io “taine”-, şi de alţi Sfinţi). Şi iată că azi, mi-a adus un TAINIC
dar. După Sfânta Liturghie, zic să dau o fugă până la un preot, pe la a
cărui Biserică nu mai fusesem de vreo…3 ani. Se mâhnise un pic atunci
când a constatat că nu mă mai duc la Biserica lui, dar nah, asta e!…
Azi, după Sfânta Liturghie, mi-am zis să dau o fugă să mai schimb o
vorbă cu părintele Alex, care este paroh la acea Biserica ce are hramul
Sfântului Nicolae. Ştiam că-l voi găsi, fiindcă dumnealui săvârşeşte o
Liturghie ceva mai desfăşurată, plus că ţine o Predică aşişderea
(uneori, când mă duceam acolo la Sfânta Liturghie, chiar îi ziceam:
Părinte, vorbeşti bine, dar…cam lung cuvântul! Le-au amorţît
chişioarili` bătrânelelor di` colo!! Las` c-au şi dormit ghinişor!!;
Pe-atunci dac-avea vreo cinşpe-douăzeci de enoriaşi, şi-mi părea rău
să-i piardă din pricina spiciului prea desfăşurat.). Aici unde fusesem
azi, -mai aproape de casa mea-, la ora 11,00 era gata Liturghia, cu
Predică cu tot. Scurt şi la Obiect!! Exact ce-mi place mie! Punct ochit,
punct lovit! Să nu mă ostenesc prea mult cu “ascultarea!!”. Am plecat,
aşadar, cu autobuzul, spre destinaţie. Câteva staţii bune, apoi printre
blocuri, pe nişte străzi. Nu m-am grăbit. Ştiam că îl găsesc. L-am găsit
în
câmpul muncii pe Părintele Alex. Avea musafiri de la
Protoierie. Musafirul ţinea un discurs. (Dar despre asta, alta data!).
După ce termină musafirul de vorbit, se-apucă de miruit lumea, iar eu
m-apropii de Altar sa-i dau binete părintelui Alex. Credeam că mă văzuse
când stăteam lângă uşă, mai ales că făcusem şi poze (mai făcuseră şi
alţii, dar cu telefoanele mobile, eu însă cu-n aparat foto şi cu blitzul
armat; nu puteam rata ocazia, chit că riscam să se băşice „musafirul”
şi să fiu scoasă de-o aripioară afară, căci nu cerusem permisiunea
fotografierii în Sfântul Lăcaş…), dar nu, nu mă observase. Era,
probabil, preocupat de musafir, de ce-i va pune la masă, de etc…
Văzându-mă-n uşa Altarului, se uită lung la mine (nu m-a recunoscut pe
moment; m-am tuns, evident, pe-atunci –acum 3 ani, de când nu mă mai
văzuse-, aveam părul lung), după care se dezmeticeşte şi-mi zice: -Măi,
măi…ce surpriză!! Vino să te-mbrăţişez! Ştii, chiar azi, când ţi-am
citit pomelnicul mă gândeam: ce-o mai fi făcând, oare, Antoaneta? –Ei,
na, dar ce pomelnic, Părinte Alex? Nu ţi-am călcat în bătătură 3 ani!!
–Păi..pomelnicul ăla de mi l-ai dat tu odată demult! -Când? Am 3 ani de
când n-am mai fost pe-aici! –Păi nu mai ţin minte, cam de când am venit
eu în parohie (chestie de vreo 6-7 ani) tu mi-ai dat un pomelnic
cartonat. Îl am în Altar. –Ei, na, îl mai aveţi şi-acu`, şi vreţi să vă
cred că-i pomeniţi pe cei scrişi acolo?!! –Da! Uite, vrei să vezi?,
mă-ntreabă şi dispare în Altar, şi se-ntoarce cu-n dosăroi cu pomelnice,
şi cât ai zice AMIN, a scos pomelnicul meu. Am rămas cu gură căscată la
pomelnic!! Evident că m-am şi ruşinat, fiindcă ştiu că îi păruse rău şi
că se mâhnise că nu mă mai dusesem, nici măcar în treacăt, pe la
Biserica aceea, dar să-mi pomenească pomelnicele de atâta timp şi după
atâta timp, nu m-aşteptam??!!!
N-am mai dezvoltat subiectul, nici alte cele pe care voiam să le
vorbesc cu dumnealui, fiindcă avea “musafiri”. Bucuros de revedere,
Părintele Alex, m-a invitat să rămân la masă, dar n-am rămas, aşa că am
plecat, promiţându-i că voi trece zilele următoare pe-acolo şi vom vorbi
pe-ndelete.
Mergând spre staţia de autobus cugetam în sinea mea: ia uite, domle, Mare este Dumnezeu! Mari sunt Sfinţii Lui!! Păi, cum să nu
lucreze Sfântul Nicolae?? Nu-i tot strig eu Sfântului că-i aducător de…
tainice daruri!! Ăsta da DAR, da …TAINIC DAR! Mulţumesc Sfinte Nicolae! Mulţumesc părintelui Alex! Asta da dragoste de semeni!
De ce-am scris toate astea?? Ca s-arăt că în Biserica Ortodoxă există
preoţi ai lui Dumnezeu! Există preoţi care nu-s stăpâniţi de duhul
finanţist (aşa precum le merge buhul, din pricina unora ca-ţi ia pe-un
pomelnic fără număr, fără număr…)! Ci sunt, avem preoţi plini de Duhul
Sfânt! Care Îl slujesc pe Dumnezeu şi îi slujesc pe credincioşi cu
largheţe de inimă! Iar eu, eu pot spune că mi-a făcut Dumnezeu parte de
preoţi plini de Duhul Sfânt, {începând cu părintele Nicodim Bujor, cu
Părintele Nicanor Lemne, şi lista poate continua… ajungând în zilele
nostre, amintindu-i doar pe câţiva: Pr Timotei (de la Cernica), pr
Nectarie şi pr Policarp (de la Radu-Vodă), Pr Gavriil (fratele meu de
suflet, ajuns acum pe la Cucuieţii dintre mărăcini, la smerenie
sfântă), Pr Bogdan M (actualmente in Spania), Pr Isaia şi pr Zante
George (de la Schitul Sf Gherasim), Pr Lucian Z ( Padre, cum îi zic eu,
dimpreună cu care am bătut o vreme multe Lăcaşuri de Cult şi am cunoscut
mulţi duhovnici iscusiţi), un alt preot, Bogdan, Pr Alex -despre care
am să mai scriu altă dată-, şi mulţi alţii, am o lista de întindere
mare, apoi teologul Alex Nicoară ( adjunctul meu de la
Convorbiri literar-artistice,
o bunătate de om, milos şi râvnitor în a ajuta)}, şi pentru acest
lucru, pentru această binecuvântare, pentru acest mare dar de care mi-a
facut parte Domnul, se cuvine să dau mărturie şi, totodată, să-i dau,
şi-I dau, Slavă lui Dumnezeu! Amin. (Antoaneta)
