{Scrisoarea poetului cu "p" mic, de Robert Tudor }

Robert Tudor
   ...poate e un pseudonim, poate e numele lui real. Nu conteaza, ceea ce conteaza este aceea că acest tînăr (necunoscut mie, pînă mai acum vreo săptămînă) scrie într-un mare fel!! Voi reveni cu cîteva REFLECȚII Antonesciene!!! Acum vă învit, pe voi dragii mei cititori (știu că sînteți mulți, și VĂ MULȚUMESC pentru că POPOSIȚI destul de des prin HABITATUL meu!!!) să faceți cunoștință cu un REAL talent!!!... Tînărul acesta nu pierde timpul, ci face...POEZIE! CU MAJUSCULĂ!

Scrisoarea poetului cu "p" mic, de Robert Tudor

"Sunt omul din poet, nu poetul din om, în prima zi ciudată din viață mea,
Răscolit îngrop în adânc ultima mea trăire netrăita;
Plâng, scriindu-mi amănunțit, sper eu tacit, povestea gratiilor mele;
Lângă patul sărac, murdar, are așternutul prăfuit de opal,

Țin cu mâinile uscate, amărâte...o piatră.
Sunt bătrân, mă numește lumea poet Câtă blasfemie!
Poetul, spune Tu, Doamne, nu e sfânt?!
(Liniște)
Mult amar...am ridicat în slăvi un gând lipsit de adevăr.
Atunci, înseamnă că sunt cel mai păcătos dintre sfinții poeți;
Am tăiat în carne vie răul. Am pansat rănile deschise cu condeiul,
Eu n-am bisturiu, ci condei,
Surghiunit, păcălit, îmbătrânit astăzi.
Am mângâiat al vostru, oameni bune, dor. Tot de prin ogor mi-am vândut; tot pentru voi.
Să-mi puteți răsfoi inima. Să-mi puteți mirosi sufletul mânjit cu pastă neagră,
Mă priviți groaznic, straniu. Ochii vă sunt străini, atât de goi, încât mi se farmă bucata mea din piept
Eu n-am inimă, cel puțin nu mai am. Copil fiind, am ales, m-am jertfit.
Sângerie, plină de veselie a fost. O bucată de rocă, în dar am primit
Era chiar ea...după o bună bucată de vreme.
O așchie zimțată. Râuri de... de pulbere. Bucată de rocă grea. Fizionomia inimii mele.
Tot ce avea special, era acel fantastic, fantasmagoric de real miez: dureros de buretos,
A supt veninul diavolesc, a stors mirul ceresc,Totul pentru voi, văzând răul din bine, implorând durerea. Ea m-a ascultat, venind gingaș. țopăind - copil pirpiriu - spre mine;

Puternic m-am crezut. Da, am pierdut. Astăzi pun punct ultimului meu vers, o smulg!
Am lăsat-o aici, sub pernă, bucata mea de piatră. Nu-i curge sângele, nici n-are, stă împietrită și dreaptă;
Rimele trăirilor mele, au fost poate cele mai ne-nțelese...
Epitetele durerii, cu siguranță cele mai savuroase comedii, adevărate piese,
Nu de artă - nicicând - ci de domino.

În final,
În drumul meu spre vestitul neștiut, sper să mă-nclin în față unicului meu senior. (Arghezi)

Semnat,
Tudor.

Și-n zborul meu să-i port în gând pe Eminescu, Stănescu. Cu aripile să-ndrept nelegiuirea.
Îngerul din mine să șteargă praful timpuriu, așternut, pe veșnicia coroanelor lor.

Semnat,
Robert Tudor.

Ajuns lângă mormânt, la dreapta crucii, preotul să-nchidă cartea prea sfântă, slujbă spre a o abrevia. Făcându-și cruce, să spună atât: Bacovia!

Semnat,
Robert Tudor - poetul!"

Daca ai lecturat cu placere, distribuie postarea aceasta sa poata lectura si prietenii tai! Multumesc!