”Poate sună a vis”...de Roberto Kuzmanovic

”Poate sună a vis” (2011)

de Roberto Kuzmanovic

                    

Nu pot să țes un vers fericit, nemărginit,

în drum spre neant cu mocănița,

înconjurat de frunze uscate și cărbuni încinși

fiindcă spun tot ce simt, sunt rece, cam prea devreme

poate că toamna asta nebună care se crede iarnă

și știe că nu-mi place e de vină

apoi să-mi ceară muze ieftine să zbor cu ele spre libertate ?

m-am detaşat cu drag de-această lume, de care unii vorbesc de parcă ar ști,

sunt în veşmânt alb, dar singur, că nu-mi împart Împărăția cu nimeni

nu de alta, dar e al naibii de mediocră

iar eu un egoist notoriu

tristețea e a mea, voi o aveți pe a voastră și a urmașilor voștri.

(vor avea ei grijă de asta, să nu vă fie cu mirare)

voi dansa cu monotonia, neînţeles în niciun fel anume,

evadez din cuşca misticismului, ce lanţuri slabe!

nu vreau să-mi împart nemulțumirile nici cu el, ar fi lipsă de respect,

staționez să alimentez prin stația de vise;

pe aici am călătorit mai mereu,

m-am proiectat prin alte unde, să aflu tot adevărul

cine-s eu?,

un psihopat care nu se plânge că n-a aflat tot din nimic...

Într-o vreme veneam aici la curtat Luna de pe cer, cu praf de stele.

Habar n-ai ce strălucea apoi!

Ai privit-o? Era fericită, nu-i așa?

Ehe, acum știi că fusese mâna mea

pe dincolo, peste tot sau nicăieri! La mare într-o cabană,

uitat absurd și complet, ZILEI de ieri...

sub astre, pe sub nisip, poeme-n zare îi cântam.

Movul pur de bun augur se așterne, în depărtare creionez curcubeie,

picură litere eterne pe pergamente cerești din empireu...Plec!

dulcele cântec plutind pe un val, vânt, cum vrea, cum știe, cum poate…

îl aud, încă-l fredonează și-l adie sufletul meu.

Acum port în inimă un simbol sfânt, știind că-n serile apuse, o făceam fericită

cuvântul liber, sunt la apogeu!

“Poate sună a vis,

dar fără vise nu mai sunt eu...”