duminică, 20 martie 2016

Bucurestiul literar si artistic; Autograf in premieră: Antoaneta Rădoi-Părintele Ilie Lăcătuşu, grabnic-ajutătorul

   

Cu mare bucurie primit-am vestea că, în sfîrşit şi în mod surprinzător-miraculos, la aproape 2 ani de la publicarea unor cărţi ale mele (care-au ajuns, cu siguranţă, şi pe masa unor critici literari despre care am auzit cum că le-ar fi şi citit şi au fost impresionaţi de scriitura mea, doi-trei, întîlnindu-mă, chiar mi-au mărturisit, dar nu au şi catadicsit să mă onoreze cu vreun Cuvînt scris, negru pe alb, vreo..recenzie pe undeva, prin vreo Revistă literară!!), un critic literar scrie două vorbe -două, dar cu greutate!!!- despre scriitoarea ...Antoaneta Rădoi! Şi asta într-o Revistă lierară şi..artistică!!, revistă tipărită, nu online!!! De fapt nu scrie despre scriitoarea Antoaneta Rădoi, ci face referire la apariţia uneia dintre cărţile mele!
 În Revista: "Bucureştiul literar şi artistic", martie 2016, la pagina 2, la Rubrica: Autografe în premiera, îmi apare coperta 1 a cărţii: "Părintele Ilie Lăcătuşu, grabnic-ajutătorul". Gestul a fost făcut de redactorul sef, criticul literar, dl Florentin Popescu, căruia îi mulţumesc pe această cale! Mă onorează, mă bucură şi mă simt binecuvîntată pentru că un om de talia dlui Florentin Popescu şi-a făcut timp să mă...citească!!, şi să constate că am ceva de spus atunci cînd iau condeiul în mînă şi mă pun pe scris!!! CEVA l-a impresionat, în lecturarea cărţii mele, pe acest MONSTRU SACRU al criticii literare româneşti!! Zic. Altfel nu-şi pierdea timpul cu..."chiştoace anonime" (în zisa unui alt GREU al Literaturii Române!! pe care-l preţuiesc cu mult mai mult după ce i-am citit una dintre cărţi...; atenţie: nu la mine se referea cînd a spus: "chiştoace anonime!!", despre mine nici măcar atît n-a catadicsit să spună!!! E drept că-i cam scump la vorbă, dar...Doamne feri să glăsuiască!!, d-aia nici nu-ndrăznesc să-i dau numele!!! Sîc! Mi-e o frică de mor!!!)
 Evident că nu aveam nevoie de osanale, dar, orice scriitor care are pană, şi nu una oarecare, are nevoie să fie apreciat, sa se vorbeasca si despre scriitura lui. Despre scriitura mea, deşi mă citiseră cîţiva critici- cu care mă şi intersectasem adesea pe la diverse lansări de carte (eu în postura de cameraman-fotoreporter, ce-i drept!!!), nu se ostenise nimeni să scrie. Nici măcar un rînd! Nici măcar de rău, dacă nu de bine!! Şi cînd cineva, care are Cuvînt cu Greutate în Literatura Română, deschide gura şi grăieşte, şi mai şi scrie negru pe alb, parcă...mai venim de-acasă!! Ne creşte şi nouă, celor mici, "chiştoacelor anonime", inima!! şi, mai apoi, ne mai dă şi ghes să semănăm mai departe, cu bucurie, cuvîntul scris şi să mai şi publicăm, chiar dacă sărăcia şi lipsurile ne-au împresurat peste măsură!!! Mulţumesc dle Florentin Popescu! Nu aţi făcut mare lucru!!, ci aţi făcut UN LUCRU EXTRAORDINAR pentru mine, prezentînd, la rubrica "Autografe în premieră" din Revista: "Bucureştiul literar şi artistic" al cărei redactor şef sînteţi, cartea scriitoarei Antoaneta Rădoi!!! Este o deosebită onoare şi o infinită bucurie pentru mine! Nu neapărat prezentarea cărţii mele acolo m-a bucurat şi onorat, ci faptul că această prezentare vine de la dumneavoastră, omul şi criticul literar: Florentin Popescu!, omul, criticul cu care m-am intersectat de foarte puţne ori -comparativ cu intersectările pe care le-am tot avut, cu mulţi alţi critici literari, tot GREI şi domniile lor în Literatura Română!! şi care chiar mă cunoşteau destul de bine şi îmi cunoşteau scriitura-, în ultimii doi ani şi jumătate de "colaborare" a mea cu Lumea Cărţilor!!! Dar ei, ceilalţi, s-au mulţumit să mă ia drept ceea  ce vedeau la suprafaţă, "fata de la camera de filmat!!", o ciudăţenie pentru mulţi, deşi sîntem în sec XXI..., şi să ignore faptul că eu, Antoaneta Rădoi, "fata de la camera de filmat", publicasem 3 cărţi în 2 ani şi că, în fapt, eram una de-a lor, eram, sînt: scriitoare! Aşadar, cu-atît mai mult şi mai mare a fost bucuria mea, cînd mi-am văzut numele şi creaţia la Rubrica: Autografe în premieră, a Revistei: Bucureştiul literar şi artistic!!! şi cînd am descoperit că cel care semnalase prezenţa mea acolo a fost criticul literar, dl Florentin Popescu, unul dintre GREII pe care eu îl întîlnisem de maxim 3 ori în doi ani şi jumătate... Domnul să vă binecuvînteze bunăvoinţa şi dragostea, dle Florentin Popescu! Mă onorează, mă bucură şi, totodată, mă motivează să-mi scot DIN SERTAR muniţia...literară!!
 De ce scriu acum, aici, aşa amănunţit? Pentru că am vrut să fie lămuritor un lucru şi pentru că am constatat că toate  Revistele care  încă mai apar în format tipărit pe hîrtie, sînt arhipline de creaţiile veşnicilor şi aceloraşi autori de...poezie (i-aş zice poezea, dar, hai, să nu fim răutăcioşi azi!!, de ziua fericirii-20 martie) sau de proză, autori despre care s-a tot vorbit şi cărora li s-au tot ridicat osanale, unora chiar gratuit!! Dar, mă rog, asta-i POLITIC CORRECT şi nu-i de ieri de azi, ci din totdeauna!! şi...ştiut este că: cine-mparte, parte-şi face! O mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul!! Şi asta în oricare domeniu! Caste şi iar Caste!! Mi s-a acrit!!
 Cumpăr o Revista, spre studiu, şi constat că, lună de lună, în paginile ei tronează aceiaşi autori glorificaţi!! Pagini întregi dedicate unora şi aceloraşi personalităţi arhicunoscute şi arhielogiate, astfel încît nu mai e loc ca altcineva să poată deveni...personalitate!!
 Intru pe site-uri de profil (literare sau, mă rog, cu pretenţii literare!!) şi constat, cu durere -da, mă doare, şi mă doare profund!!; aşa-s eu, sufăr profund cînd văd fariseismul şi linguşătoria; aş vrea să schimb lumea, dar...QUI PRODEST! Se pare că lumii îi place aşa cum este!!!-, că aceiaşi autori sînt prezenţi, irosind pagini kilometrice cu hectare de poezele sau, şi mai grav, de copy-paste la articole de prin alte Site-uri. Citesc despre o scriitoare un Curriculum ff stufos!! Mămăăă!! Apariţii cu articole în N-jde Reviste de..cultură, creaţii, poezele!!!Uau!!, mi-a zis, ce tare-i tipa asta! Ce prolifică!!! Conduce chiar un Cenaclu cu pretenţii!! Ce mai! Rupere de nori..literari, frăţicule! Mă pun pe "cercetat" şi, cînd colo, două luni mai tîrziu descopăr de unde-şi face duduiţa literaturii române copy-paste-urile!! M-a luat capul!! Bă vere, să te prezinţi mare poetesă sau mare prozatoare, să conduci un Cenaclu Literar (cu pretenţii) şi să dai la greu copy-paste, mi se pare cel mai DE FECALE (de kkt) lucru şi, totodată, un afront la demnitatea mea de neînsemnată...prozatoare!!! Şi pentru că m-am simţit lezată în demnitatea mea de prozatoare, am decis să iau atitudine, şi promit că într-o zi voi spune mai mult decît am spus/scris aici, acum! Voi da nume şi prenume! Şi nu voi face asta din răutate, ci pentru că vreau să-i văd pe unii, care-s cocoţaţi prea sus pentru statura lor (profesională, literară), aşezaţi cuminţei în bancuţa care-i întocmai pe măsura lor!!! Aşadar, vreau să devin..critic!! Literar!! şi nu numai!
Antoaneta Rădoi- de la Vrancea 
(20 martie 2016; Ziua Fericirii!! Hmm...)

2 comentarii: