Aveam in fata casei, chiar in fata usii de la intrarea principala in casa, usa care dadea catre strada, un agud ce facea agude roz. Erau foarte mari, foarte carnoase si aveau o dulceata inegalabila. Ma cocotam in el cit era ziulica de mare si mincam agude pina ma lua burta... Coboram, rapid, alergam la LOCUL cu PRICINA, scapam de "stres" si ma intorceam iar in pom. Asta faceam de cum cadea floarea agudei, cind erau verzi, crude, acre si continuam cind acestea se coceau si deveneau dulci ca mierea si aromate, si o tineam tot asa, pina se termina si ultima aguda. Acum agudele din agudul copilariei mele ramin..."neconsolate"... fiindca, nu mai are cine le minca. Si eu am uitat demult de agudul acela din fata casei copilariei mele. Doar ca astazi, trecind pe str Academiei (pe care nu mai trecusem demult, desi e la 2 pasi de casa mea), am avut placuta surpriza sa descopar, nici mai mult-nici mai putin decit un..agud!!! No fain!, mi-am zis. Hai, dara, scumpule, sa te imortalizez! Si iata-l!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu