Interviu cu preotul George Zante, de la Schitul Sf Gherasim Kefalonitul

 

Interviu publicat în Convorbiri literar-artistice nr 10:



SPIRITUALITATE (INTERVIU part. I)

PREOTUL GEORGE ZANTE,  salvamarul de la Schit

Antoneta Rădoi: -Bine aţi venit!, părinte George Zante.    
George Zante (preot): -Bine v-am găsit!
A.R.: -Am avut emoţii că nu ne-am putea întâlni nici azi…data trecută v-a pus Vrăjmaşul pietre de poticneală pe Autostradă…
G.Z.: -Acum a rânduit Maica Domnului…
A.R.: -Aş vrea să public interviul în revista Convorbiri literar-artistice nr.10, dacă sunteţi de acord!
G.Z.: -Cu toată dragostea!
A.R.: -Pentru început să spunem cititorilor unde slujiţi?
G.Z.: -În satul Negreşti, jud. Constanţa, la Schitul Sfântul Gherasim Kefalonitul.
A.R.: -Vreau să fac un mic intro, să spun cititorilor că eu am ajuns întâmplător (dar ce e întâmplător în lumea aceasta, când totul e aşezat şi rânduit de Dumnezeu…) la Schit, invitată fiind de stareţul Schitului, pr. ierodiacon Isaia (cu care mă cunoşteam de mai demult, care a construit şi Schitul de la Horia, şi care şi de-aici înainte, şi de-ar mai construi 10 schituri, cred că tot aşa îi va rămâne renumele: „Pr Isaia de la Horia”). Habar n-aveam că există în România un schit cu hramul Sfântul Gherasim Kefalonitul, iar de părintele Isaia nu mai ştiam, de 4 ani, nimic, căci nu mai vorbisem. Şi, la finalul anului 2018, nitam-nisam, mă sună părintele şi-mi zice c-ar vrea să ajung la dumnealui, iar eu m-am cam codit, şi nu am acceptat din prima invitaţia, tot argumentând, ba distanţa până la Negreşti, ba starea mea de…neputinţe, (fără număr), dar, până la urmă am ajuns, şi bine am făcut! Fiindcă, printre alte bucurii, am avut-o şi pe aceea de a vă întâlni. Deşi n-am schimbat atunci cu dvs. niciun cuvânt, am simţit că nu sunteţi un preot oarecare, ci unul hăruit, şi mi-am zis: „Doamne, mi-aş dori să-l cunosc mai îndeaproape şi să stau de vorbă cu acest preot al Tău”! Şi Dumnezeu, iată, a rânduit! Iar lucrul acesta  s-a întâmplat.nesperat de rapid! Chiar dacă nici Vrăjmaşul n-a stat prea în banca lui, încurcându-ne lucrurile de nu ne-am putut întâlni la prima programare. Ştiu că aveţi o poveste de viaţă…
G.Z.: -Ca fiecare..
A.R.: -Ca fiecare, dar nu oricine din salvamar ajunge preot. Vă rog să începeţi povestirea cu ce doriţi dvs., însă ţineţi cont că pe mine m-ar interesa, cu precădere, pentru cititorii revistei, cum aţi ajuns din salvamar preot. Povestiţi-ne! Unde v-aţi născut, unde-aţi copilărit, ce vă doreaţi să fiţi când veţi fi mare… Oricum, salvamar nu v-a ieşit!!…
G.Z.: -Sunt altfel de…salvamar, acum!! Sunt născut la Brăila, în 1977, în noiembrie, după cutremur. Se spune că generaţia de-atunci a rămas un pic zgâlţâită...să sperăm că a ieşit la suprafaţă partea pozitivă…Am terminat Liceul Sportiv. După terminarea Liceului, părinţii mei s-au despărţit. din pricina unor neînţelegeri, şi-atunci au început s-apară şi alte probleme la mine, nu se lega nimic, plus că m-am îmbolnăvit şi-am ajuns la spital. M-au găsit c-o mare absorbţie de mercur în organism. Argint-viu, zis popular. Mi-au făcut analize, apoi am mers şi la alţi medici, trei internări în 6 luni, îmi făceau perfuzii în fiecare dimineaţă. Mercurul a lucrat mult şi foarte rapid pe interior, am fost operat de ulcer, am făcut, apoi, şi hepatită. Doctorii nu dădeau de cap bolilor şi starea mea se înrăutăţea. O doamnă asistentă mi-a zis într-o zi: „mercurul ăsta nu-i intrat în organism dintr-un mediu în care lucrezi, ci…pe altă cale, ţi-a fost trimis, dacă vrei să te faci bine, trebuie să te duci la alt doctor să-ţi cauţi rezolvarea”. La-nceput n-am priceput ce-a vrut să zică, dar femeia a insistat şi mi-a spus mai pe îndelete cum stă treaba cu…mercurul din organismul meu. Mai clar, mi-a spsu să caut vreun preot, să merg la Biserică…
A.R.: -Am înţeles, asistenta-i asistentă, dar…doctorul, el ce-a zis?
G.Z.: -La un moment dat, şi medicul mi-a spus acelaşi lucru, cu alte cuvinte, dar…evident, el nu avea atâta credinţă cât avea dna asistentă. Însă era nedumerit, căci nu ştia de unde vine aşa o mare cantitate de mercur.
A.R.: -N-aţi urmat un tratament?
G.Z.: -Ba da. Şi eliminam o cantitate destul de mare, dar în corp nu scădea cantitatea, iar starea mea de sănătate se înrăutăţea. Am mai mers şi la alt medic, am făcut alte rânduri de analize, am urmat tartament, dar n-am rezolvat nimic. Şi-atunci şi medicul mi-a zis c-ar trebui să încerc şi pe la preoţi, la Sfântul Maslu…
Plecând din spital, oarecum dezamăgit, mă simţeam rău. Eram dezorientat. Am rătăcit foarte mult. Am anjuns pe la preoţi diverşi, unii mai înduhovniciţi, mai trăitori, mai…Dar am fost şi la dat în cărţi, la ghicit în cărţi, în cafele, la… hai să ne-apucăm de reiki, de yoga, lucruri care, la-nceput, au părut interesante, fiindcă, majoritatea conţineau informaţii din cele creştineşti, dar aveau adăugate de orientali de-ale lor, şi nu corespundeau structurii mele. Am simţit că e un drum greşit! Am rătăcit aşa vreo 4-6 ani buni…
A.R.: -Mulţi ani! Mulţi ani, părinte, mulţi, nu buni!!
G.Z.: -Da, mulţi ani!!
A.R.: -În tot acest timp vă simţeaţi şi rău?
G.Z.: -Da, mă simţeam rău!
A.R.: -Dar ce simptome aveaţi??
G.Z.:-Eram apatic, n-aveam putere, eram ca o legumă, eram foarte nervos. Aveam o stare de stres permanentă, dar nu manifesatm aceasta faţă de celelalte persoane, ci în interiorul meu mă agitam şi mă frământam foarte mult.. Mă mânca pielea foarte tare, că-mi ieşiseră pe tot corpul nişte bubiţe şi-mi curgea mereu, din senin, sânge din nas. Şi-atunci am zis că trebuie să caut mai serios un preot cu har. Şi-aşa am ajuns la Părintele Papacioc (Dumnezeu să-l ierte!, c-a trecut la Domnul.). Când am ajuns însă la părintele, a ieşit o maică şi-a zis că părintele nu primeşte, fiindcă-i foarte bolnav.
A.R.: -Upss!!
G.Z.: -Dar eu mi-am zis, nu plec de-aici, mai stau, stau până diseară, şi-abia atunci, dacă nu iese părintele să vorbească cu mine, o să-mi pun capul pe clanţa uşii, şi-am să-mi imaginez c-am luat binecuvântare de la părintele Papacioc, şi-apoi am să plec!! Simţeam că acolo mi-e salvarea!
A.R.: -Dar ce vă determina să gândiţi aşa?
G.Z.:-Păii…cât am stat acolo, la rând (era lume multă, nimeni n-a plecat când a ieşit măicuţa aceea şi-a zis că părintele nu va primi lume), mi-era rău, aveam fel de fel de stări, mi-era greaţă, îmi venea să vomit, tremuram, n-aveam putere. Şi, mi-am dat seama că ceva e-n neregulă şi că cuiva nu-i venea bine deloc că mă aflu acolo, fiindcă nu aveam starea să rămân, dar m-am împotrivit şi n-am plecat. Simţeam că mă aflu în locul potrivit. Şi nu m-am înşelat. Am intrat totuşi la părintele.
A.R.: -V-a primit?!
G.Z.: -Da.
A.R.: -Păi, de ce acea măicuţă ieşise şi vă spusese că părintele nu vă va primi?
G.Z.: -Păi, mi-a spus părintele, când am intrat la dumnealui, mai spre seară, că fusese bolnav şi 3 zile nu primise pe nimeni.
A.R.: -Aha. Ce-aţi simţit când aţi dat ochii cu părintele Papacioc?? Era un mare duhovnic!! Un preot cu mult har. Citea în om ca-ntr-o carte deschisă.
G.Z.: -Când am intrat la dânsul, n-am mai avut niciuna din acele stări pe care le avusesem mai înainte. Mi-au dispărut ca printr-o minune. Mi-a dispărut agitaţia, şi o stare de linişte m-a cuprins. Aveam o stare de bine, cum nu mai avusesem. Aveam o listă-ntreagă. Îmi făcusem de-acasă o ditai lista cu-ntrebări, cu puncte şi subpuncte. Dar n-apuc să-i pun părintelui prima-nrtebare, că-mi zice: „Eşti preot??”; „Nuuu!!! N-am nicio treabă cu preoţia…”; Probabil că părintele ştia ce-avea să urmeze… A-ntins mâna, mi-a luat hârtiuţa cu-ntrebări, a mototolit-o, a aruncat-o la coş şi-a zis: „Acum hai să discutăm despre probleme!”. Şi-a-nceput să-mi spună lucruri din viaţa mea. Eu stăteam şi, uimit, ascultam…poveşti…din viaţa mea, derulate de un preot despre care auzisem, evident, şi eu, dar pe care nu-l mai întâlnisem până atunci. Nu mă cunoştea, dar…ştia aproape totul despre mine!
A.R.: -Taree!!…
G.Z.: -Da, tare! Şi mi-a spus unde sunt problemele, de unde-au pornit şi…care-i tratamentul.
A.R.: -Da??
G.Z.: -Da. Am stat la dânsu-n chilie vreo două ore şi ceva, şi-am vorbit mult cu părintele, mult.
A.R.: -Şi cei care-aşteptau la uşă ce-au zis când aţi ieşit? Cum au reacţioant?  Nu v-au laut la zor?? Ştiu că venea multă lume la pr. Papacioc. Iar când aştepţi afară, şi-altcineva îl ţine de vorbă prea mult pe duhovnicul îmbunătăţit, îţi cam trece alba prin ham, cum se zice. Aşa am păţit noi, odată, la pr. Isaia, dar ne-am dus, i-am bătut în geam, i-am zis că s-a făcut dimineaţă şi că deja cântă cocoşii, n-a avut niciun stres, şi-a văzut de vorba lui cu pacientul…
G.Z.: -Nu m-a interesat despre ce fac sau ce zic cei de la uşă. Ştiţi cum e, când ajungi pe masa de operaţie, nu pleci până nu se termină operaţia!!
A.R.: -Exact!!
G.Z.: -Părintele ştia că are foarte mult de lucru cu mine şi că eu trebuia să plec lămurit. Am plecat lămurit, dar nu încrezător. S-a aprins un beculeţ în mine, de prima dată, dar…am ieşit cam bulversat de la părintele.
A.R.: -Păi de ce?? Ce v-a bulversat?? Că doar auziserăţi de sfinţia sa. Cine n-auzise?? Presupun că ştiaţi că nu bate câmpii şi că are darul înaintevederii.
G.Z.: -Ba da, auzisem dar…nu m-aşteptam ca cineva să ştie problemele din viaţa mea, probleme aşa de personale, chiar aşa în detaliu…
A.R.: -Da, da! Ştia. Şi…ce-aţi făcut mai departe?
G.Z.: -Mai departe, puţin sceptic, am zis că nu-i destul şi că trebuie să mai cercetez. Şi-am aflat de părintele Iustin Pârvu. Şi-n acea zi, primind informaţii despre pr. Iustin (de la Petru-vodă), de pe la creştinii care erau în aşteptare ca să intre la pr. Papacioc,  am plecat şi am şi ajuns la dumnealui, chiar în acea seară, nopatea târziu, de fapt. Şi pr. Iustin mi-a spus 80% din informaţiile pe care mi le spusese şi pr. Papacioc, plus altele. Evident, am plecat bulversat şi de-acolo, şi m-am dus la pr. Puiu, la Caraiman.
A.R.: -Upss!! Aşa în cuircuit?!
G.Z.: -Da, am zis să iau informaţia din 3 surse, ca la S.R.I…(glumeşte; de altfel, pr Zante e cam şotios, îmi place că nu-i „cu luminile stinse”, nu-i un încruntat şi cred că pe mulţi îi câştigă cu firea dumnealui. Este extrem de inteligent, foarte…spiritual), ca să fiu sigur.
A.R.: -Ca să fiţi sigur că informaţia e cea corectă, ori să vă testaţi pe dvs. sau pe preoţii aceştia despre care toată lumea ştia că sunt preoţi cu har?
G.Z.: -Nu ştiu. Eram bulversat. Cam aceleaşi lucruri le auzisem despre mine la toţi trei. Nu toate lucrurile erau atunci frumoase în viaţa mea. Primisem aceleaşi informaţii  şi, invariabil, aceleaşi îndrumări, mi s-au aprins beculeţele şi mi-am zis că nu fusesem pe drumul bun, dar simţeam că acesta-i drumul corct, dacă fiecare părinte mi-a spus: să ţin post, să mă spovedesc, să…!
A.R.: -Şi-aţi făcut ce v-au spus ei?
G.Z.: -Da, dar prima dată am făcut de capul meu, fără să-mi caut un duhovnic. Am făcut pe pielea mea, cum se zice, fără binecuvântare de la vreun preot, am ţinut post de 3 zile, de 40 de zile, m-am înfometat, am ajuns la 50 de kilograme, citeam Molitve noaptea, fără să am habar ce sunt şi ce efect pot avea, şi-am avut multe bubuieli. Am început să citesc multe cărţi, dar am început să merg la preoţi şi-ntrebam ce cărţi să citesc, spunându-le că citesc, dar fac multe lucruri greşite şi nu prea ştiu de capul meu. Eram însetat de informaţie, ştiam că-i drumul pe care tre` să merg, dar nu ştiam de unde să-ncep, până mi-am găsit un duhovnic iscusit şi lucrurile au început să se-aşeze. Am început să merg la Mănăstire la Frăsinei, unde-am stat mult, foarte mult, apoi am venit la Mrea Cernica, unde-am stat aproape 4 luni de zile. Stând la Mrea Cernica, am început să merg prin cimitir, am  descoperit mormântul părintelui Stăniloaie, am aflat cine a fost el, ce-a făcut, ce-a scris, am aflat despre pr. Nicodim Bujor, cel care a scris Acatistul Sfântului Calinic…la Mănăstire se vorbea despre el…
A.R.: -Da?, Ce tare!! O s-aveţi o surpriză, nu ştiu dacă ştiţi că eu am scris o carte despre părintele Nicodim Bujor!!
G.Z.: -Nu, nu ştiam!
A.R.: -Păi… logic! De unde să ştiţi, dacă noi abia ne-am cunoscut…dar sunt foarte bucuroasă să descopăr că aţi fost interesat de viaţa părntelui Nicodim Bujor. O să vă ofer cartea. Eu l-am cunoscut. Este una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii mele…dar, sunt curioasă, cine mai amintea de părintele Nicodim Bujor prin Cernica, fiindcă dânsul nu mai vieţuia la mănăstire atunci, era la Ploieşti, urma un tratament…
G.Z.: -Păi…un ucenic de-al dânsului, părintele Georgescu Ioan mi-a povestit multe…
A.R.: -Aha, interesant! Dar, mai departe, despre drumul dumneavaostră!
G.Z.: -Păi, am început să adun diverse informaţii, citeam mult, mă rugam, mă spovedeam, s-au aşezat şi multe lucruri în viaţă şi…toată lumea mă-ndruma către Facultatea de Teologie. Dar eu credeam că nu e cazul şi le ziceam: staţi puţin că…nu-i de mine! Eu dusesem, oarecum, o viaţă aşa…a…mai dezordonată, mai neechilibrată şi înţelegeam totuşi responsabilitatea preoţiei. Ei bine, nu ca acum…
A.R.: -Nici cum o so-nţelegeţi de-aici încolo…
G.Z.: -Da, da, şi cât o s-o-nţeleg mai târziu…fiindcă, pe zi ce trece înţeleg că, da, e frumoasă, dar e foarte grea, trebuie să fii mereu cu garda sus, ca-n sport, că altfel…îţi iei bătăiţă. Totuşi am decis să dau la Teologie. Voiam să mă-nscriu la Bucureşti, dar n-aveam mutaţie, am rezolvat cu mutaţia, dar trebuia să iau binecuvântare de la Episcopul de Constanţa, preasfinţitul Teodosie. Mergând să iau binecuvântare, dânsul a zis: „Păi de ce să dai la Bucureşti, că tu eşti de-aici, eu te ştiu de când lucrai la Salvamar, şi când eu aruncam crucea de Bobotează, şi voi v-aruncaţi în apele îngheţate să scoateţi crucea! De ce să dai examen la Bucureşti, dă aici la Constanţa, că eşti copilul nostru”…I-am zis c-aş dori să fac o spovedanie generală, ca să afle tot ce trebuie să ştie despre mine, gândind că spunându-i tot ce făcusem până atunci, tot traseul vieţii mele, dânsul ar fi fost în măsură să-mi spună dacă era cazul să urmez drumul acesta al preoţiei, şi-a fost de acord. A fost încântat să afle că mergeam la muntele Athos…
Acolo am cunoscut un părinte, pr. Caliopie, care ne ducea în zona de pustie, pe la Sf. Ana, că el avea grijă de foarte mulţi pustnici. De la el am luat foarte mult Cuvânt de Învăţătură…, dormeam între chiparoşi, făceam Liturghiile noaptea, era foarte frumos…
A.R.: -Dar atunci nu eraţi preot…
G.Z.: -Nu, nu eram, dar mergeam cu nişte preoţi, dânşii săvârşeau Sfânta Liturghie. Şi-acum mergem. Merg împreună cu nişte prieteni, de 4-5 ori pe an, de câte ori putem…Acum merg şi fac eu Liturghie.
A.R.: -Aţi venit de curând din Muntele Athos, cât aţi stat acolo?
G.Z.: -O săptămână.
A.R.: -Oho…superrr!!
G.Z.: -Da, suntem mai mulţi care ne-adunăm aşa..a.. ca o familie, mai strângem alimente, haine, una-alta, şi ducem la părinţii din Athos, mai ajutăm, că au şi dânşii nevoie, e un ajutor mare şi pentru ei. Trebuie să ne-ajutăm reciproc. Din Muntele Athos am luat foarte multă învăţătură de la pr. Iulian, de la Prodromu. El ne-nvăţa cam ce-avem de făcut, încotro s-apucăm, cum să respirăm pe rugăciunea lui Iisus…
A.R.: -Ştiu despre sfinţia sa. Am o poveste interesantă, o dezbatem altă dată. Cam câţi ani are acum pr. Iulian?
G.Z.: -Vreo …97.
A.R.: -Ştiu c-a fost bolnăvior acum mai vreun an în urmă…
G.Z.: -Da, a fost. Chiar când am ajuns noi era la aparate, şi-am intrat doar un pic, fiindcă n-am vrut să deranjăm, am luat doar aşa o …mică binecuvântare, dar am stat altă dată mult de vorbă cu sfinţia sa, stătea afară cu noi şi ne-a vorbit şi câte două orea, avem înregistrări, c-am înregistrat cu telefoanele.
A.R.: -Interesant!
G.Z.: -Da, şi au început să mi se deschidă multe drumuri, şi cu locul de munacă, am început şi facultatea, dar după primul an am renunţat.
A.R.: -Dar ce lucraţi?
G.Z.: -Lucram în construcţii şi, în sezon, ca salvamar, şi-mi ziceam: gata cu teologia!!, dar un părinte mi-a zis: „Ei, nu-i chiar cum crezi tu, tot la preoţie ai s-ajungi”! Iar eu credeam că face glume cu mine, că şi eu mai fac glume…
A.R.: -Dar nu v-a certat preasfinţitul Teodosie când aţi renunţat la Facultate?
G.Z.: -Ba daaa!!! M-a chemat şi m-a certat, dar i-am spus că trebuie să muncesc, să cumpăr casă, că n-am unde locui cu soţia…
A.R.: -Vă căsătoriserăţi între timp?
G.Z.: -Da. Şi n-aveam casă. Trebuia să muncesc să fac rost de bani, ca să ne cumpărăm casă. Lucram şi în construcţii şi în sezom lucram şi ca salvamar. Dar preasfinţitul Teodosie a fost înţelept şi înţelegător şi mi-a zis: „Uite, lucrezi, dar vii şi la examene!! Nu face pe plac vrăjmaşului! Tu vino la Facultate şi las-o pe Maica Domnului să te-ajute, şi-om mai vedea..”. Şi-am terminat Teologia. Am făcut şi Masterul. După Master, preasfinţitul m-a chemat la dumnealui, vrând să mă preoţească, dar eu i-am zis că…nu-s pregătit şi-am tot fugit de preoţie,  6 luni…
A.R.: -Ca sfântul Grigorie Teologul…
G.Z.: -Da…da, dar m-a prins la spovedanie şi…n-am mai săpat. Îmi tot zicea că are nevoie de mine, că a văzut în mine un copil…io însă ştiam că înainte de preoţie ar fi trebuit să-mi dea nişte canoane mai aspre, şi i-am cerut, ca să ştiu c-am intrat în preoţie aşa cum ar trebui, şi-am ţinut vreo doi ani …Mi-a dat şi două canoane foarte frumoase, pe care trebuie să le ţin, care mi-au adus şi-mi aduc bucurie, apoi m-a chemat cu soţia şi m-a preoţit.
A.R.: -Pentru unde v-a preoţit, pentru care Biserică?
G.Z.: -Am fost hirotonit pentru Catedrala din Constanţa…urmând să mai vedem pe urmă ce se ivea.
A.R.:-Părinte, e foarte interesantă povestea dvs, dar aş vrea s-o scurtăm, fiindcă vreau să aflu cum aţi ajuns să slujiţi cu părintele Isaia, la Negreşti, la Schitul Sfântului Gherasim Kefalonitul?? De unde până unde??
G.Z.: -Simplu. Anul trecut am ajuns în spital, că oboseam, nu mai puteam să respir, şi-am făcut o operaţie de deviaţie de sept. Acolo m-am trezit cu-n telefon de la pr diacon Isaia, spunându-mi că are nevoie de mine. I-am promis că imediat ce mă externez mă duc la dumnealui şi-l ajut, cu toată dragostea, cu ce pot.
A.R.: -Dar vă cunoşteaţi cu pr Isaia?
G.Z.: -Da, ne ştiam de vreo 6 ani.
A.R.: -Şi nu v-aţi pus mâinile-n cap când aţi văzut noroaiele de la Negreşti??
G.Z.: -Ei nu, că-s obişnuit cu…construcţiile. Chiar şi-n muntele Athos când am fost am mai făcut câte ceva, iar când am văzut ce era la Schit şi-am văzut numai betoane, nici acoperişul…am zis: Doamne-ajută!! Trebuia, odată cu construirea, să facem şi 40 de Sfinte Liturghii, că părinte Isaia fusese diaconit şi ar fi trebuit s-anjungă la Caterdrală să împlinească acest canon, aşa că i-am cerut preasfinţitului Teodosie binecuvântare să facem Liturghiile la Schit, dar dânsul, ştiind că Schitul n-avea nici acoperiş, ne zice: „Păi eu vă dau binecuvântare să faceţi, dar n-o să vă plouă?” „N-o să ne plouă, preasfinţite, că ne-acoperă Maica Domnului, cât săvârşim Sfânta Liturghie”. Şi ne-am pus pe treabă. Asta era prin noiembrie 2018. A dat şi zăpada peste noi, nu erau geamuri, am stat şi cu bocanci şi cu şosete groase, cu căciuli, mănuşi şi haine groase, încotoşmănaţi precum eschimoşii…
A.R.: -Când se-ntâmpa asta?? Eu am ajuns la Schit în 29 dec 2018.
G.Z.: -Când aţi ajuns dvs.  aveam fix 60 de Sfinte Liturghii.
A.R.: -Dar..preasfinţitul dăduse binecuvântare pentru Schitul acesta??
G.Z.: -Da, da, dăduse binecuvântare, numai că era nevoie de un preot slujitor acolo, şi mi-a zis: „Dacă vrei tu să faci jerfa asta, să stai să slujeşti în frig şi-n condiţiile de-acolo..”, iar eu i-am zis: „Păi, cu toată dragostea, cum să nu”. Avem şi un program de rugăciune foarte frumos: Acatistul Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul, apoi Sfânta Liturghie şi după aceea facem Paraclisele. A sfântului Gherasim Kefalonitul şi Maica Domnului (Portăriţa), şi …
A.R.: -Dar pe tânărul acela de la strană, Bogdan  şi mai cum îl cheamă…
G.Z.: -Bogdan Iorgulescu.
A.R.: -Pe el cum l-aţi convins să vină acolo-n pustietatea aceea??
G.Z.: -Păi e un fiu de-al meu duhovnicesc, i-am propus, a acceptat, şi plecăm amândoi dimineaţa, ne-ntoarcem amândoi.
A.R.: -Îmi place cum duce slujba. Se descurcă, pentru vârsta lui. El este la Facultate?
G.Z.: -Da, e la Facultate, anul II.
A.R.: -Dar cum vă descurcaţi totuşi cu benzina, că e ceva drum, 120 km, cel puţin, dus-întors, nu mai zic de alte cele…
G.Z.: -Asta nu e treaba noastră. Pr. stareţ Isaia are grija aceasta, noi avem grijă să fim prezenţi la Sfintele Slujbe.
A.R.: -Dar, ştiţi, aş vrea să vă-ntreb, şi mă iertaţi de-ntrebare, dar nu-mi prea vine mie la socoteală, dvs. sunteţi preot de mir, aveţi familie, ori pentru rânduiala de-acolo, presupun c-ar trebui un preot de Mănăstire, un călugăr…
G.Z.: -Da, da, ar trebui, dar încă nu e rânduiala de mănăstire, ar trebui să fie totuşi un preot de mănăstire, şi doi cântăreţi, dar până se va organiza obştea, mergem înainte…Eu sunt foarte bucuros că sunt acolo…
A.R.: -Spuneţi-mi, părinte Zante, când am ajuns eu la Schit era ceva lume, toţi veniţi însă pentru părintele Isaia, cunoscuţi de-ai lui, oameni care-au ţinut şi ţin aproape de dânsul de ani şi ani, pentru că e un preot cu har, şi-un om bun, care-i mângâie pe cei îndureraţi. Vin oameni, aşadar, de prin marile oraşe, nu sătenii de-acolo, aţi avut cumva vreun moment când aţi slujit cu Biserica goală, doar dvs, pr. Isaia şi cântăreţul de la strană??
G.Z.: -Ohoo… daa!! păi… ucenicii părintelui Isaia veneau numai sâmbăta şi duminica. Şi era aşa frig…
A.R.: -Era foarte frig, dar a durat ceva până s-a re-adunat turma părintelui Isaia, până l-au re-descoperit, că s-a tot mutat de colo-colo. Ştiind c-am scris câte ceva despre dumnealui pe internet, tot primeam mesaje şi toată lumea mă-ntreaba unde e de găsit, dar eu nu ştiam ce să le răspund, fiindcă nu mai vorbisem cu dumnealui de prin 2014, îi pierdusem urma, ca să zic aşa… Şi-aţi slujit aşa, în condiţii vitrege, cu intemperiile vremii deasupra capului, fără acoperiş…
G.Z.: -Da, da. Până acum două săptămâni când am plecat pentru câteva zile  în Athos, am săvârşit 123 de Sfinte Liturghii şi sunt foarte bucuros. La-nceput ziceam: „Doamne, s-ajungem măcar să le facem pe cele 40, de canon!”, că nu e uşor să faci 40 de Litughii…
A.R.: -Staţi aşa, să lămurim un lucru: la-nceput n-aţi avut apă, n-aţi avut gaz, n-aţi avut lumină!
G.Z.: -Dar staţi, că nici acum n-avem!
A.R.: -Dar, încă ceva, dvs. plecaţi acasă după slujbă, dar pr. Isaia unde dormea?
G.Z.: -Sunt două căsuţe tip butoi, dacă le-aţi văzut…
A.R.: -Da, le-am văzut, le-am văzut!! Şi am spus la toată lumea că pr. Isaia doarme-ntr-un butoi, şi oamenii mă-ntrebau: „ei cum aşa??”. Dar nu aveam cum să le-arăt, că, fiind foarte mare noroiul nu m-am băgat prea adânc să-l iau în picioare, că şi-aşa l-am păgubit pe părintele de câteva kile bune, şi n-am făcut o poză, poate-mi trimiteţi dvs. una… O, Doamne, şi părintele a dormit acolo, în butoi, pe frigăraia aia??…


G.Z.: -Da, da…
A.R.: -Păi şi…n-a murit?…
G.Z.: -N-a murit, c-a făcut metanie!! (râde).
A.R.: -??!!!…
G.Z.: -Căsuţa aceea sub formă de butoi are un culuar foarte mic, doar cât să poţi face metania…Dânsul, ca monah, are nişte ascultări, doarme foarte puţin noaptea, face rugăciuni de nopate şi metanii…multe. Dar doarme un picuţ la prânz.
A.R.: -Care prânz, părinte George, că de câte ori am fost eu la dânsul, nu am văzut să dispară la somn. Stă de vorbă cu lumea non-stop. Ultima oară, am plecat eu de-acolo la ora 23,00, dar mai rămăseseră cel puţin 6 persoane cu care urma să stea de vorbă. Având în vedere că vorbeşte mult cu fiecare, sigur l-a apucat dimineaţa următoare nedormit. În fine..
G.Z.: -Eu nu ştiu, eu plec după Sfânta Liturghie. Dânsul zice că se va odihni olecuţă după prânz…
A.R.: -Vă zic eu că nu doarme. Dar să lăsăm! Dumnezeu are cu dumnealui o socoteală, şi-i dă putere şi-i înmulţeşte harul!!
Părinte George, e o bucurie să vorbesc cu dvs, nici nu ştiu când s-a scurs timpul, multe aş mai avea să vă-ntreb, dar poate ne mai întâlnim şi mai vorbim! Vă mulţumesc mult! Aş fi vrut să vă-ntreb pentru cititori despre spovedanie, despre post, despre credinţă, despre milostenie, sper să-mi răspundeţi data viitoare la aceste întrebări şi la multe altele.
Până atunci, le spun cititorilor că la Negreşti, în judeţul Cinstaţa, îi aşteaptă Sfântul Gherasim Kefalonitul, împreună cu pr. Isaia şi pr. George Zante şi că nimeni nu va pleca dezamăgit de la Schit. Dumneavoastră, părinte George Zante, vă mulţumesc pentru bunăvioinţa de a-mi da interviul şi pentru dragostea cu care aţi răpuns întrebărilor!  Sunteţi un om minunat! Alăturarea de părintele Isaia, nu este întâplătoare! Este un om deosebit, îndumnezeit prin har. Sunt foarte bucuroasă c-am avut acestă binecuvântare de la Dumnezeu de a vă fi întâlnit pe amândoi! Vă dorim sănătate, spor duhovnicesc şi să crească mare schitul Sfântului Gherasim Kefalinitul! Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate!
G.Z.: -Da, mulţumim! Dar vreau să spun, totuşi, acum, oamenilor, să fie credincioşi lui Dumnezeu, să ierte şi să ceară iertare, să facă binele fiecare şi să facă milostenie, pe cât este cu putinţă, ca să se împuţineze săracii şi să se înmulţească bucuria, pacea şi prosperitatea în ţara noastră! Amin.
A.R.: -Amin. 


Nota: INTERVIU necenzurat, nepregatit dinainte (Semnat: Anto R).

Parintele Nicanor Lemne, de la Silistea Snagovului, un sfint printre oamenii secolului XXI...

  Are 99 de ani. Nu-l mai văzusem de anul trecut. Îi făcusem o vizită pe 4 ianuarie 2014. Apoi, deși mi-am dorit să mai merg la sfinția sa, nu am mai putut, avînd și eu fel de fel de probleme care mi-au ocupat timpul și mi-au consumat banii, nervii și dragostea de Dumnezeu și de semeni... L-am revăzut, cu binecuvîntarea lui Dumnezeu, azi 6 iunie 2015. Slavă Domnului!
 L-am găsit, ca mai mereu -fie iarna sau vara-, pe veranda casei. Stătea la ORA de SFAT cu unul dintre fiii săi -profesor și director la Școala din sat-, care, la inoportuna noastră apariție, s-a ridicat de pe scaun, discret, și a dispărut...undeva (reapărînd, mai apoi, la fel de discret, cu niște cafele și cu ”ceva dulce” pe o tavă ), lăsîndu-ne singuri cu BĂTRÎNUL Nicanor Lemne. Lucru de care ne-am bucurat. Caci...asta ne și doream (mai ales eu!!!). Să fim singuri cu el! Să ne împărtășim, ÎNTREG, de prezența sfinției sale! Eu și Marius Dorobăț (Am mers la pr Nicanor Lemne însoțită de Marius. Îl rugasem să mă ducă el cu mașina, eu neavînd ITP-ul la mașina mea. Marius își luase mai dăunăzi permisul și începător fiind, soția sa Gabriela nu prea avea încredere să-i încredinteze mașina, temîndu-se, evident,  că el nu s-ar descurca în infernalul trafic bucureștean și în zonele limitrofe. Ea avea niște preobleme de rezolvat și nu putuse să mearga. Pînă la urmă, Marius a convins-o și m-am trezit cu el la ușa mea! Bucuros, nevoie mare!! Gabriela cedase, probabil, rugăminților lui! Marius a condus lin, atent, responsabil, excelent pentru un...începător! Bravo Marius! Ai crescut în ochii mei de șoferiță cu experiență! M-am simțit în siguranță cu tine la volan! Așa să te țină Dumnezeu și să te ferească de toate capcanele traficului acestui disperat Secol al Vitezei XXI...). Ne-am bucurat din plin de privilegiul acesta! Am tăifăsuit după plac cu părintele Nicanor Lemne, cu care, daca nu ne-ar fi zorit trebile (ale noastre) am fi stat așa, la o vorbă, pînă la sfîrșitul veacurilor!!!
Este o dulceață omul acesta! Un om smerit, care nu pregetă, însă, să spună RĂULUI, RĂU, dacă îl descoperă! Doar că il spune subtil, imperceptibil pentru o neageră...minte!
  Mă dusesem la dumnealui cu scop precis. Aveam o DATORIE de împlinit! În urma cu vreo 2-3 ani, la una dintre vizitele mele, îi spusesem că scriu o carte despre un preot, un preot înduhovnicit, un prieten și leat de-al lui, pr Nicodim Bujor -cel care este Autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica-, iar sfinția sa, Pr Nicanor Lemne s-a bucurat mult și îmi dăduse binecuvîntare zicîndu-mi, printre altele, ca ”mă așteaptă să vin să-i aduc cartea!!”, iar eu gîndindu-mă, în prostia mea, că părintele e foarte în vîrstă și că, datorită neputințelor mele, s-ar putea să-și ia ZBORUL și să nu mai apuce să vadă cartea mea, mi-am zis și cred ca i-am zis si dumnealui că..”are de așteptat!!!” Hmm... Mare-I Dumnezeu! Și minunate sînt LUCRURILE mîinilor LUI!
Iată-mă pe mine, neiprăvita, acum în brațele iubitoare ale părintelui Nicanor Lemne! Au trecut de la acea binecuvîntare a lui pentru mine, 3 ani! Cine mai credea acum 3 ani că va mai apuca ziua aceasta SFÎNTĂ? Eu nu! Părintele fusese supus în acel an la N operații și-și făcuse veacul mai mult la Spitalul de Urgență decît acasă. Semnele ”Zborului” erau vizibile. Dar, iata ca Dumnezeu avea un ALT PLAN cu BĂTRÎNUL! E nevoie acută de prezența acestor OSTAȘI ai lui Hristos printre noi, așa că Dumnezeu ne pune în prezența lor, păstrîndu-i printre noi, pentru noi! Eu sînt una dintre cei privilegiați, care m-am bucurat de multe ori de binecuvîntările sfinției sale! Desi sînt foarte foarte mica, deloc smerită, deloc ”evlavioasa”... Dar, poate că tocmai din astă pricină mă gratulează Dumnezeu cu ..iubirea Sa și, binecuvîntîndu-mă cu Harul Său, prin Duhul Său Cel Sfînt, mă pune în prezența (sau în cîrca!!!) unor preoti induhovniciți, care corespund structurii mele! Slavă, Ție, Doamne! Îți mulțumesc, Dumnezeul mîntuirii mele! ”Mare ești, Doamne, și minunate sînt lucrurile mîinilor Tale, și niciun cuvînt nu este îndeajuns spre slava măreției minunilor mînilor Tale! Amin” (Asta am învățat-o de la cel atît de drag inimii mele, dragul, scumpul și sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, un bun prieten și leat al părintelui Nicanor Lemne! Eu sînt uan dintre rasfățatele brațelor lor sfințite de Dumnezeu! Și mă bucur de această Sfîntă Binecuvîntare cu care Dumnezeu m-a răsfățat!
  I-am mărturist (sincer), părintelui Nicanor Lemne, ”scopul vizitei”. Ne-am amuzat împreună de ideea în sine! Aceea că eu nu credeam, în prostia mea, ca părintele va mai apuca ziua aceasta, cînd să țină în mîinile sale cartea pentru care mă binecuvîntase și-mi PROMISESE că ”mă așteaptă să i-o aduc”... Publicasem, în sfîrsit, cartea, pe 8 aprilie 2015 -la 3 ani distanta de la acea binecuvîntare- (am vrut sa fie gata pt 11 aprilie, zi în care este prăznuit cu mare cinste Sf Calinic, sfînt căruia părintele meu drag, scump și sfînt, Nicodim Bujor, îi dedicase, cu multă dragoste, Acatistul, Acatist după care astăzi se slujeste în Mănăstirea Cernica!, chair daca părintele Nicodim Bujor este pentru mai-toți slujitorii de acolo -cît și din Bis Ortodoxă- un...”ilustru necunoscut!”, și prinsă fiind cu necazurile vieții, n-am putut merge la părintele Nicanor Lemne să-i duc cartea. Mă frănînta, desigur, lucrul acesta dar...aveam ”neputințe” multiple! Astazi, 6 iunie 2015, Dumnezeu a deschis drumul și, iata-mă în brațele iubitoare ale părintelui Nicanor! Cîtă bucurie a revederii!!!
  Un om, un preot, un învățător minunat! Prin trăirea, prin FAPTELE lui, prin dragostea cu care te întîmpină oricînd, părintele Nicanor Lemne este PILDA tuturor! Parcă nici n-ar avea ani..100!!!
  M-a pus să-i citesc! (Ce-or avea duhovnicii acestia iscusiți, acești MONȘTRI SACRI ai Artei Credinței în Dumnezeu, de le place să mă pună să le citesc?? Și părintelui, dragului, scumpului și sfîntului meu părinte, Nicodim Bujor, îi plăcea să mă pună și să mă audă citindu-i! Dar, de el eram mai aproape. El mă cunoștea mai bine! Eram mai prezentă în viața, în inintimitatea lui! Pe părintele Nicanor Lemne l-am vizitat mai rar. În fine! Voi gasi, probabil, răspunsul...cîndva!)
Scrisesem în cartea dedicată părintelui Nicodim Bujor și o frază legată de sfinția sa și, mărturisindu-i acest lucru părintelui Nicanor Lemne, m-a pus să-i citesc ce-am scris, fiindcă dumnealui nu prea mai vede. Mai ales scrisul acesta mic din carte! I-am citit! Deși îl știu f f smerit și știu că nu a vrut să-mi permită să scriu despre sfinția sa, acum, cînd îi citeam ceea ce scrisesem -fără consimțămîntul lui- despre el, desi nu am scris mai mult de 2-3 propozitii -încălcînd, evident, ”porunca”; ehei, cîte PORUNCI n-am încălcat eu!!!-, îi simteam inima bătîndu-i în piept. S-a bucurat și chiar a exclamat: ”Ce frumos!” M-am bucurat și eu că, în sfîrșit, făcusem o bucurie pe ziua respectivă, cuiva ( Fiindcă mai devreme, încurcasem niște lucruri și, fără să vreau, mîhnisem cîteva persoane!! Ierte-mă Domnul!... Unora dintre ei, inutil le-aș cere lucrul acesta! Căci lor, cu anevoie le va fi să făcă aceasta!!! O știu din propria-mi stare!!! Căci și eu, cu anevie fac aceasta! Cu anevoie iert! Doar că, la mine, chiar nu a venit nimeni, dintre cei care mi-au facut cu bună-știință supărare, să-și ceră scuze!!! Încă îi mai aștept!!!...)! Mi-a adus, apoi, din casă, niște alte cărți în care și altii -scriitori și poeți, mai iuți de mînă și de picior decît mine!!!- depuseseră în scris mărturie despre dragostea părintelui pentru Dumnezeu  și despre iubirea lui pentru semeni. I-am citit la paginile indicate de dînsul! Radia smerit!...Apoi mi-a mărturisit că primarul comunei a decis să-i acorde, acum la 100 de ani, Diploma de..CETĂȚEAN de Onoare și, m-a invitat la acest minunat eveniment din viata sa! Ohh, cum, dară, să nu fiu prezentă? Doamne ajută-ne! Amin. Felicitări dom` Primar! Doar că puteați face acest lucru, demult!!! Căci, Da, acest om, acest preot face cinste Bisericii lui Dumnezeu și face cinste Cetății!! Pr Nicanor Lemne ca, de altfel, și părintele Nicodim Bujor sînt niște OSTAȘI demni de urmat! Buni, bravi, solemni, exemple demne de urmat si PILDA Vie!
 Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru binecuvîntata bucurie cu care mi-a umplut inima, permițîndu-mi să ajung la părintele Nicanor Lemne, să-l revăd (și să am bucuria de a-l găsi brav, semeț, în putere, încrezător, bun, blînd ) și să mă bucur vazîndu-i bucuria cu care a primit micul meu gest de mărturisire a iubirii lui fată de mine și față de cei care i-au călcat pragul smeritei sale case!
 Voi reveni...
 Iată și cîteva imagini:

Parintele Nicanor Lemne de la Silistea Snagovului

Azi, 6 iunie 2015, am avut bucuria de a-l revedea, dupa mai mult de un an, pe pr Nicanor Lemne de la Silistea Snagovului.
In anul 2012, la una dintre vizitele mele la sfintia sa, i-am marturisit ca scriu o carte despre un prieten si leat de-al dumnealui, Pr Nicodim Bujor -Autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica, parintele Nicanor Lemne s-a bucurat f mult si mi-a dat binecuvintare sa scriu (si sa scriu cartea asa, in structura mea, sa nu schimb nimic din stilul de scris; ceea ce a fost pentru mine o reala bucurie, fiindca eu chiar nu voiam sa scriu o carte EVLAVIOASA, lacrimogena, nu voiam sa inventez nimic, ci sa povestesc lucrurile, exact asa cum s-au intimplat, cu pitorescul lor...fara evlavie inscenata..fara ascunzisuri.) si sa public cartea, ca dumnealui am va astepta sa-i aduc si lui...cartea!! Si, nah, publicasem, in sfirsit cartea, prin aprilie, pe 8, mai exact -caci vrusesem sa fie un omagiu adus celui care atit de mult il iubise parintele meu drag, scump si sfint, Nicodim Bujor, incit ii dedicase Acatistul, Acatistul Sf Calinic!, iar Sf calinic era comemorat si praznuit pe 11 aprilie. Publicasem cartea dar nu ajunsesem la pr Nicanor Lemne sa-i duc un exemplar. Azi insa a rinduit Dumnezeu pentru mine bucuria aceasta! Oh, dar cita bucurie!!!...
  Parintele Nicanor Lemne, la cei aproape 100 de ani (in curind), a ramas acelasi OSTAS al lui Hristos, drept, bun, blind, primitor de oaspeti!
  Era pe prispa casei cu unul dintre baietii dumnealui (Profesor si director la Scoala din sat). Ne-a primit cu larghete sufleteasca! Am baut o cafeluta de numa-numa, am mincat citeva feliute de cozonacel si am taifasuit in voie. I-am citit din cartea mea cele citeva riduri pe care i le dedicasem, Apoi parintele Nicanor m-a pus sa-i citesc dintr-o carte, o Antologie de Poezii, citeva versuri dedicate lui de poetul Nicolae Danciu si dintr-o alta carte...
 Parintele Nicanor Lemne a slujit cu credinciosie 70 de ani la Biserica din Silistea Snagovului, iar acum la aproape 100 de ani, va fi incununat cu medalia: ”Cetatean de Onoare”. Il felicit, cu aceasta ocazie, pe primar! Cu amendamentul ca putea sa faca lucrul acesta mai demult!!! Dar...Slava Domnului!
  Parintele Nicanor Lemne este unul dintre cei mai smeriti om si preot cu putinta. Vietuieste f f modest, intr-o casuta la fel de modesta. Niciun lux nu si-a gasit locul in casa sa! Toata viata si-a dedicat-o iubirii de Dumnezeu si de semeni! Odata, la una dintre vizite, vrind sa-i daruiesc un banut, parintele mi-a spus ca ii ajunge ce-i dusesem cu citeva luni in urma!!!... Ca el nu are nevoie sa cistige bani, ci..suflete pentru Dumnezeu! Ce frumos! Unde mai auzi, azi, asa ceva??...
  M-am bucurat ca a binecuvintat Dumnezeu sa mai pot ajunge, azi, la Parintele Nicanor! Mi-a zis: ” Ei vezi! Ti-am spus ca te-astept sa vii cu cartea, si..te-am asteptat! De-acum pot sa plec!”... Doamne!!!, chiar imi zisesem, in gind, atunci in 2012, cind dumnealui a zis ca ”ma asteapta sa-i aduc cartea tiparita”: aveti de asteptat Parinte!!!, dar, ma tem ca nu mai apucati ”minunea” asta!!!. Era atunci f f bolnav, isi petrecuse mai toata vara la Spitalul de Urgenta, fusese operat de N ori... Dar uite ca acum, cind am cartea publicata, dumnealui este bine, si chiar mai bine, mi s-a parut a fi acum decit atunci in 2012, Doar ca nu mai are vederea asa buna ca sa mai citeasca asa cum citea atunci. La 100 de ani!!!...
 Imi pare rau ca ma cam grabeam, altfel as fi stat sa-i mai citesc...
Ca un facut, si parintelui meu drag, scump si sfint Nicodim Bujor (prieten si leat al Pr Nicanor Lemne) ii placea sa-i citesc! Cum ma prindea prin batatura, ma si punea la citire. Iar eu o faceam cu revarsare de bucurie.
Binecuvintat fie Domnul Dumnezeu Care m-a binecuvintat pe mine -ingrata- cu bucuria de a ma bucura de binecuvintarile acestor MONSTRI SACRI ai Ortodoxiei, bravi SOLDATI ai LUI! Putini da..BUNI!
Voi reveni...