Multam Vasilica Ilie!
P.S. Şi pentru că nu se vede textul, îl reproduc aici:
O Ană a lui Manole sacrificată pe altarul nedreptăţii
Dintre cele două cărţi oferite cu generozitate de Antoaneta Radoi, am citit-o pe nerăsuflate (dar cu o oarecare indignare şi revoltă, simţiri pe care le-am „împrumutat” de la autoare), pe cea care se numeşte „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!...(Spovedania unui învins!)”, ce reprezintă un episod amplu din viaţa ei, presărat ici-colo, cu pasaje ironice sau autoironice, îmbrăcând, astfel, forma unui pamflet. Este bine că autoarea nu şi-a pierdut simţul umorului!
O admir pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume şi o percep ca pe o fiinţă destul de puternică şi optimistă, ţinând piept cu stoicism vicisitudinilor prin care a trecut, fiind o adevărată creştină care crede în Dumnezeu.
Cartea de faţă este un strigăt de durere, o spovedanie a autoarei, a nedreptăţilor pe care le-a întâmpinat chiar de la oamenii de la care nu se aştepta. Citind cartea, am avut în faţa mea un fel de „meşterul Manole” care construia în zadar. Numai că, autoarea nu a găsit terenul propice pentru zidire, să poată să se bucure de lucrare pentru toată viaţa: a fost ea, însăşi, sacrificată de alţii care nu au lăsat-o în pace până nu au învins-o.
Eu, ca cititor, nu pot s-o judec pentru tonul critic din carte, la adresa bisericii, căci tocmai oamenii acestei instituţii i-au adus necazuri, şi nici adevărul absolut nu-l pot cunoaşte. Ştiu doar că, autoarea, prin această carte a dat frâu liber sufletului frământat de atâtea suferinţe, exact ca a unui stăvilar. La un moment dat se întreabă: „Ce este mai bine: să spui ceva şi apoi să-ţi pară rău că ai spus, sau să nu spui ceva şi, mai apoi, să-ţi pară rău că n-ai spus?” Până şi în motto-ul epilogului am simţit un pic de ironie: „ Cuvintele nespuse, sunt oase de peşte pentru mine. Mă înec cu ele”.
Şi, iată, Antoaneta Rădoi n-a tăcut, a avut ceva de spus în această carte, fără oprelişti, fără să se autocenzureze. În câteva capitole îşi pune pe tapet frământările şi durerile pricinuite atât de loviturile primite de la viaţă: moartea părinţilor, a partenerului care a ajutat-o să pună pe picioare o afacere, cât şi loviturile primite de la slujitorii bisericii până au adus-o la sapă de lemn. Antoaneta Rădoi a pierdut războiul cu feţele bisericeşti dar nu cu lupta pentru supravieţuire într-un sistem corupt. Ea le spune în încheiere: „(...) Şi... fiţi iertaţi! Voi...prigonitorii mei!”
Viaţa ei de până acum a fost aidoma unui personaj de film. Ce se va întâmpla de acum încolo? Aşteptăm o nouă carte cu mărturisiri din viaţa ei. Mult succes!
Vasilica Ilie
Ţie, Luminitei Zaharia, lui Liviu Dan, lui Carmen Tania şi altor 7 vă place asta.
Comentarii
Teodor Meşină La mulţi ani binecuvântaţi! Sănătate, bucurii şi multe realizări.
Antoaneta Radoi Felicitări
dragă Vasi! Dragostea ți-a fost răsplătită, așa cum L-am rugat pe
Dumnezeu!! La mulți și binecuvîntați ani cu mulțe, multe..ÎMPLINIRI!
Anto
Antoaneta Radoi Hah,
și...fiindcă ai pornit cu dreptul în noul an...literar, și OGLINDA
LITERARĂ ți-a adus bucurie -și mie , de asemeni!!; îi mulțumesc și iți
multumesc și tie, Vasi Ilie!!-, îți amintesc că mai am CĂRȚI de luat în
seamă!! ”Toată darea cea bună și tot darul cel desăvîrșit de la
Părintele Luminilor!” să se pogoare asupra ta și a casei tale în toată
vremea vieții tale!
Vasilica Ilie Şi
eu îţi mulţumesc, dragă Antoaneta, pentru cuvintele tale! Îţi doresc
multă sănătate şi să ai izbânzi în tot ceea ce ţi-ai propus!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu