L-am întîlnit într-un Cimitir din București. Un exemplar super! Nu numai că arată bine, fizic, acest ”animal”, dar am descoperit la el că este cu mult mai..UMAN decît mulți dintre semenii mei!!
Am participat la o înmormîntare a cuiva apropiat mie. Pînă să vină cortegiul familiei respective, a venit un alt cortegiu funerar. Gropa celui plecat la Domnul se afla lîngă gropa celui la care urma să particip la înhumare. Ambele gropi erau proaspăt făcute și în niciuna nu se făcuse lucrare din ciment, ci erau doar gropile din pămînt cu mușuroiul de pămînt lînă fiecare gropă.
Cum vă ziceam, a sosit un alt cortegiu funerar înaintea celui pentru care venisem în Cimitir. De cum a intrat cortegiul pe poarta Cimitirului, cîinele groparului, acest Lupu din imagine, a luat-o la fugă schelăind și s-a oprit pe marginea gropii și nu s-a mai oprit din schelăit, deși stăpînul lui îl admonesta, inclusiv cu lopata pe spate!! Se depărta un pic de teama lopeții și scădea glasul schelăitulului, după care, în secunda a doua, își făcea iar loc printre picioarele celor prezenți și iar ajungea pe marginea gropii și se tînguia și mai tare, în timp ce preotul ținea Slujba și familia își plîngea și ea pe cel plecat...
Eu, mai într-o parte, așteptînd apatiția cortegiului funerar al celui pentru care venisem la Cimitir, priveam consternată Scena!! Nu-mi credeam ochilor ce văd!! Groparul îl alunga cu vorbe și cu amenințarea lopeții pe spate, iar LUPU, cîinele fugea și iar se intorcea la gropă și jelea mortul!!! Jelea un mort care nu era MORTUL lui!!!
Oameni buni, așa ceva nu am mai văzut/auzit!!
După înhumare și plecarea celor prezenți, s-a potolit și cîinele din schelăit! S-a dus însă și s-a așezat în aleea principală a Cimitirului privind în gol, trist, abătut...
Eu filmam... M-am apropiat de el și l-am mîngîiat! Avea lacrimi în ochi cîinele acesta!! Am deschis aparatul foto (pe care-l aveam închis, căci nu puteam și filma și fotografia și îl țineam închis pe umăr, în așteptarea cuiva cunoscut ca să i-l dau să fotografieze) și i-am făcut fotografia. Apoi, m-am îndreptat cu camera de luat vederi spre un om care-l tot striga pe cîine și căruia cîinle și nu-i răspundea la chemare!!, ci se abandonase tristeții!!!
L-am întrebat pe bărbat dacă știe cumva al cui este cîinele.
- E al meu, dnă. Așa face ori de cîte ori în acest Cimitir se îngroapă un sărman. Plînge numai la gropile celor sărmani...alea din pamînt...
Nu-mi venea să cred ceea ce spunea stăpînul. Ceilalți gropari, prezenți acolo, au sustinut spusele colegului lor. În scurt timp am avut ocazia să mă conving. Căci în Cimitir au mai avut loc încă două înmormîntări, una după alta. Două înmormîntări, două condiții sociale diferite, două gropi diferite, două..atitudini ale cîinelui Lupu!!
Cîinele este REAL și poate fi văzut într-un Cimitir din București!
De Antoaneta Rădoi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu