Ultima..Lovitura de Gratie!! (Ultima din saptamina aceasta, pina acum!!)
Dăunazi aflu ca va sosi in tara, venind de peste Ocean, un amic. Mai fusese si de Paște in tara si desi atunci ma sunase chiar la sosirea pe Otopeni si-mi spusese ca ne vom vedea, NEGRESIT!!, "negresitul" nu s-a-ntîmplat!!, pentru ca, nu-i asa, amicul a avut Njde ..alte prioritati (desi prin 2010, cind tocmai plecase in State si s-a trezit in mijlocul Arizonei fara aripi, atunci eu fusesem PRIORITATEA lui la care s-a gîndit și a apelat pt a-i...împrumta cîteva pene!! si..i le-am dat! Slava Domnului!!) Este vorba despre..UN PREOT. De aceea ii spun LOVITURII, că e de..GRATIE! Pt ca ea vine din partea unui om pe care-l credeam...ALTFEL decit majoritatea. Nțțț!!!...
Asadar, stiind ca va veni la o Biserica din Capitala, aseara -vineri 2 oct- mi-am rupt din timp si m-am indreptat spre Lăcaș. Mi-am zis: ma duc să-l zăresc!!! Sa văd cum arată acum un om pe care nu-l mai văzusem demult, care in 2010, la ananghie si pe pamint strain aflindu-se el, isi pusese nadejdea-n mine (si io nu-l dezamagisem, nu pt ca eu as fi fost intr-o stare..”alfa”, din punct de vedere financiar!!!, ci pt faptul ca-l stiam printre straini) și pe care-l credeam..intr-un fel!!
In timp ce ma-ndreptam spre Lăcaș imi sună telefonul. La capătul firului era tocmai preotul, amicul meu. Ma anunta ca vine la Biserica X si ca ma astepta acolo! Oh, gind la gind!!, că io tocmai mă-ndrept spre acolo!, ii zic, sec, amicului. Dupa ce inchid telefonul ma apuca MUSTRAREA de CONSTIINTĂ. De ce i-oi fi vorbit asa sec?!! De ce am asa o reactie..ADVERSĂ??!! Nu-s în firea mea!! De ce? De ce? De ce??, mă asasinează CONȘTIINȚA... luptîndu-se cu..INTUIȚIA corp la corp!!!
Doamne, fă ceva să mă schimbi!!! Știi că sînt NE-PU-TIN-CIOA-SĂĂĂĂ!!!.. Ce vină am eu că așa simt, că așa reacționez!! Poate că omului acestuia chiar îi pasă de mine! Poate chiar vrea să mă vadă, să ne întîlnim ca să ne mai spunem una-alta, poate că, știind el că acum eu mă aflu la mare ananghie -in primul rind sufletească-, ar vrea să mă mîngîie cu-n cuvînt!!! De unde să-ți vină o mîngîiere pt suflet dacă nu de la un ..preot??, imi zic. Așșș! INTUIȚIA!! mă asasinează cu..supoziții!!, și-mi vorbește FRANC: fii pe pace și..INTĂREȘTE-te!!, Antoaneta. Nu pentru ca să te mîngîie pe tine acest om, vrea să te vadă, ci pt altceva... Hai sictir!, o alung. Mă ucizi cu zile, INTUIȚIOO! Mai slăbește-mă!! Știu că mereu te chem și te rog să-mi vorbești, dar..vorbește-mi numai și numai dc ai ceva CONCRET de vorbit!! Bineee, mă duc, îmi zice INTUIȚIA, dar să nu-mi zici că..nu ți-am zis!!, mă tot apostrofează INTUIȚIA, refuzînd să-și ia tălpășița. Mă torturează, mai departe, insistînd (ba încă și cu ceva arugumente!!), pînă ajung la Lăcaș.
Amicul meu nu ajunsese, dar imediat ce intru pe poarta Lăcașului de Cult în spatele meu întră o..limuzină cu șofer!! Am întors capul și m-am dat din drum, neștiind cine este. Cel ce conducea amșina, nu-mi era deloc cunoscut! Oprește in dreptul meu și din mașină se extrage, precum o felină, lung și deșirat (parcă prea slab și prea slăbit!!), îmbrăcat super-elegant și mirosind a parfumuri brănduite, amicul meu, preotul. Mă îmbrățișează, complimetîndu-mă. Dar, deși din gură-i ieșeau binecuvîntări, eu l-am simțit rece precum o bucată de marmură din dalele Bisericii!! In secunda 2, imediat ce a incheiat grupajul de binecuvintari si complimente la adresa mea, amicul își expune scurt/concret scopul revederii. Voia să-l ajut într-o problemă!!! Ți-am zis! Ți-am zis eu!!, mă ia cu asalt INTUIȚIA. Oh, Da, scumpa mea Intuiție!! Mă-nclin!!
Ei bine, mi s-a demonstrat pentru a mia oară (dacă mai era nevoie!!) că DA, preotul are mînă DOAR de luat! Iar amicul meu nu se dezminte!!, nu face excepție de la REGULA asta de AUR!!...
Acum nu că mă așteptam eu să-mi aducă amicul meu, preotul, vreo bucată din Atlantic sau din Pacific (nu știu exact in care parte a Americii isi are ENORIA, n-am cercetat!!, nu m-a interesat unde s-au dus darurile mele, zicindu-mi eu că, după datina creștină, s-au dus la..Hristos!! Așa că nu mai conta de care parte a Oceanului și-a făcut Sălaș!!), dar mă așteptam ca măcar să nu-mi ceară ceva, ci să vrea să mă vadă așa precum vrei să vezi un..prieten (BUN) și să mai stăm la un taifas.
Ohhh, cum să-i treacă lui prin minte că eu mă aflu acum la ananghie și că, poate, aveam nevoie să nu-l aud că-mi mai cere încă o..favoare!!, ci vreu să mă mîngîie cineva măcar cu un sfert de ceas de ..taină!!
Toți foștii lui enoriași l-au așteptat cu daruri de mare preț, așa că l-au asaltat, în secunda doi, și l-au luat pe sus, ducîndu-l în Biserică. Eu am rămas afară prinvid în gol. Mi-am scos NIKONU' și am pozat, fără țintă, fără focalizare, ciori, vreo 900, pînă s-a descărcat bateria!!! Apoi dezmeticindu-mă, trezindu-mă la REALITATE, am plecat..dezamăgită. Și nu doar dezamăgită, deși INTUIȚIA mea care LUCRASE la greu mă Școlise tot drumul, așa că fusesem, oarecum, pregătită, dar..totuși!!! Cît te-ai crede de pregătit să încasezi LOVITURI, ele tot te rănesc...mai ales cînd încasezi UNA de..GRAȚIE!! Și acum, chiar că am plecat de la Biserică EXTREM, EXTREM de rănită! O-ncasasem în plin!! Mă simțean ca și cum aș fi avut înfiptă-n piept un iatagan turcesc care nu mă lasă să fac pași. M-am tîrit tărăgănat spre stația de autobus! Nu mai merg cu mașina personală de mult, de peste 2 ani nu mi-am mai permis un litru de benzină...de cînd PRIGONITORII mei si-au exercitat asupra mea ”toată duhovnicia”...În urechi îmi suna ultimul stih pe care-l luasem cu mine la plecarea din ușa Bisericii: Doamne miluieșteee, Doamne miluieșteee, Doamne miluieșteee....
Pentru că eram fff mîhnită, nu m-am urcat în autobus. Mi-am propus să merg pe jos, să fac fotografii (uitasem pt moment ca Nikonul nu mai avae baterii) să cuget la..nemurirea sufletului (ce ma fac io cu tine sufletul meu?? Că numa` așa mă ții de la o vreme!!! Cum ieșim noi din IADul acesta??? Unde mai găsim sprijin??..Unde?!!, se bagă și INTUIȚIA în CONFERINȚA noatră...), poate chiar să plîng..mergînd așa printre..oameni (oameni?!, zice INTUIȚIA...). Numai că inima îmi era împietrită rău de atîta mîhnire, așa că...nici lacrimi nu aveam. Nu mai am demult!! Doar Mîhnire și Zdroabă!!! INUTILA Zdroabă...
Îmi fac rapid o RUTĂ. Și fiindcă în drumul meu își avea Sălaș Sf Spiridon, un Sfînt f drag mie, intru să mă-nchin! Drăcia-dracului (al naibii VRĂJMAȘ; iartă-mă Doamne!! TU știi că URĂSC să-i rostesc numele, dar, iată că o mai fac și eu, uneori, și acum o fac CU SETE!!), cu cine dau nas in nas? Cu unul dintre..PRIGONITORII mei! Se-nchina la Racla Sfîntului!!! O, Doamne! Ce-ar fi să-l iau de parimantile și să-l dau cu capul de RACLA Sfîntului Spiridon pînă i-or ieși dracii din cap!!! Pînă i-o veni în minte și în suflet Duhul de Pocăință!! și pînă l-o mustra conștiința pt cele săvîrșite împotriva mea ani la rînd chiar în Altarul Bisericii Sf Spiridon!! Ooo, dar cum să fac asta, cînd îi văd ”blîndețea” chipului lui și ”evlavia” cu care-i face Sfintului Spiridon plecăciunea?? Am întîrziat înadins aproape lipită de sutana sa, cîteva minute, privindu-l fix! Nțțț!! Nu mă VEDEA!!! HABAR n-avea că mă aflu acolo lîngă RACLA Sfîntului pe care, chipurile, el îl adora -un Sfînt foarte ”generos” cu acest INFAM prigonitor al meu (cititi cartea mea: ”Prigonitorii mei din Sinod cu..dragoste!!!”
si veți vedea cine-mi sînt prigonitorii și pe unde-și au Sălașurile!!) și ”foarte generos” cu toți slujitorii Lăcașului de Cult!!- și căruia, în contrapartidă pentru ”generozitatea” lui, neisprăvitul ăsta, Corduneanu, îi face zilnic cîte una-două plecăciuni, că doar nu-i crapă fierea dacă o face!!!; ce reprezintă, la urma urmei, una-două plecăciuni făcute în fața Sfîntuțului Spiridon, față de sumele încasate din Cutia Milei??, că și ”boboru” e..”dreptcredincios” și..”generos” cu acesti LUPI îmbrăcați în piei de miel... Oo, Sfinte Spiridoane!, cîtă răbdare ai cu acești neisprăviți, pe care-i vezi zilnic și despre care știi înmiit pe cît știu eu!!! Cum de nu sari din Raclă și cum nu te revolți văzînd atîta fățărnicie??!...Pînă cînd îi mai rabzi?? Iartă-mă Sfinte spiridoane!! Venisem să mă-n chin și, iată, în ”nebunia” mea, te dojenesc! Dar tu-mi cunoști durerea, că tu, Sfîntuțule al lui Dumnezeu, Spiridoane, ai văzut toate și știi toate!! Căci nu s-a smerit în fața ta, nici măcar cît să-și desăvîrșească fățărnicia în așa-zisa lui chilie monahală, un ditai apartamentul ultraconfortabil din Palatul de-alături, ci în Sfîntul altar unde tu ctitorești... Ierte-l Domnul și pe el și pe mine, dar mult amar mi-a mai pus al inimă!!...
Ies din Lăcaș, dar la nici 10 pași, drăcia-dracului -iartă-mă Doamne!!-, altă ISPITĂ. În vitrina unui Magazin Bisericesc al ”scumpei si sfintei” Patriarhii, așadar..”canonic”, mă-mbie..”înduhovnicirea”. Ei, bine!, n-am rezistat ISPITEI (dacă tot mă-nsoțea!! PAS cu PAS!!!) și-am pus în funcțiune Nikonu`, storcîndu-i ultima vlagă de energie, măcar să nu se simtă lezat că-l plimb aiurea, fără noimă, pe umăr...Clik-clik și poza-i gata, ca și ultima sforțare a bateriilor!!
Oameni buni, deci (ohhh, cît urăsc cuvîntul ăsta; ”deci!!”), mai-marii ăștia din Deal, sinodalii, e DĂȘTEPȚI foc!! Bă vere, au ăștia niște idei de numa-numa!! Respectele mele!, ”dragii” mei ”tătici”... Ei, cum să nu te-nclini, ”condescendent”, înaintea unor asemenea GENII în ale giumbușlucului?? Auzi tu: ”Via Domnului!!!” Cum, Doamne iartă-mă, să numești cu numele Domnului ispita bețivului??? Cum să dai tu preote, tu patriarhule, numele Domnului unei Podgorii care va produce Vin cu care se vor îmbăta pînă la ucidere bețivii/criminalii?? Năstrușnică idee! i-aș zice chiar..drăcească! Iertat să-mi fie!
Priviți:
