Se afișează postările cu eticheta hristos a inviat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hristos a inviat. Afișați toate postările
marți, 21 aprilie 2020
Acatistul Invierii Domnului
Condacul 1
Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit prin Tine de păcatele noastre și de moartea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ție, zicând. Hristos a Înviat! Aliluia.
Icosul 1
Îngerii, învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, neîncetat o laudă în ceruri. Și pe noi, cei de pe pământ, învrednicește-ne cu inimă curată să-Ți cântăm:
Iisuse, Cel nepătruns, Care luminezi pe toți credincioșii, luminează-ne și pe noi, cei ce trăim în întunericul necunoștinței!
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți și la toate le dai viață, înviază-ne și pe noi, cei omorâți în păcate!
Iisuse, Cel ce Te-ai înălțat la cer și ai înălțat pe cei ce nădăjduiesc în Tine, înalță-ne și pe noi, cei plecați spre pământ!
Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui și părtași slavei Tale îi faci pe cei ce Te iubesc, nu ne lipsi de slava Ta!
Iisuse, Cel ce vei veni să judeci viii și morții, nu ne judeca după fărădelegile noastre, ci miluiește-ne după mare mila Ta, dăruindu-ne acum Mâna Ta de îndreptare și ajutorul Tău!
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condacul 2
Văzând, Doamne, oamenii căzuți, Te-ai întrupat și ai venit pe Pământ ca să ne înviezi pe toți, spre mântuire. Înviază-ne și pe noi, cei omorâți din pricina păcatelor, ca să-Ți cântăm: Hristos a Înviat! Aliluia.
Icosul 2
Mintea omenească nu pricepe dumnezeieștile taine, însă cu inima simțind bucuria Învierii și astfel fiind luminați de Duhul Sfânt, cu glas de bucurie duhovnicească grăim către Tine:
Iisuse, Cel ce ai intrat prin ușile încuiate la Apostolii Tăi, intră și în casa sufletelor noastre!
Iisuse, Cel ce i-ai întâmpinat în cale pe ucenicii Tăi, întâmpină-ne și pe noi pe calea acestei vieți și ne mântuiește!
Iisuse, Cel ce ai aprins inimile ucenicilor Tăi prin cuvintele Tale, aprinde și inimile noastre cele reci, spre dorirea de slava Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai cunoscut în frângerea pâinilor, dă-ne și nouă a Te cunoaște în dumnezeiasca Împărtășanie!
Iisuse, Cel ce ai făgăduit Duhul Sfânt ucenicilor Tăi, trimite-ne și nouă acest Duh mângâietor de la Tatăl!
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condacul 3
Cu puterea Ta cea dumnezeiască înviind pe Lazăr, înviază-ne și pe noi, cei ce suntem doborâți de patimi și zăcem în păcatul nepocăinței, ca sculându-ne după glasul Tău, să cântăm: Hristos a Înviat! Aliluia.
Icosul 3
Având putere asupra morții, sufletele le-ai chemat din moarte, Iisuse. Cheamă-ne și pe noi din adâncul păcatelor noastre, ca și noi, curățindu-ne simțirile, Ție, Celui ce strălucești cu lumina cea neapropiată, cu bucurie să-Ți aducem cântare de biruință, așa:
Iisuse, biruitorul morții, ajută-ne să biruim patimile noastre!
Iisuse, Dătătorule de viață, dă-ne și nouă o viață mântuitoare!
Iisuse, izvorul bucuriei, bucură inimile noastre întru îndreptările Tale!
Iisuse, Cel ce ai săturat cu cinci pâini și doi pești cinci mii de bărbați în pustie, în afară de femei și copii, hrănește-ne și pe noi cu pâinea Ta cerească!
Iisuse, nădejdea celor căzuți, scoate-ne și pe noi din adâncul răutăților noastre!
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condacul 4
Viforul patimilor ne tulbură și ne îneacă, de aceea Te rugăm pe Tine, Iisuse, întinde-ne, ca și lui Petru, mâna Ta cea de ajutor și cu puterea Învierii Tale ridică-ne și ne înalță a cânta Ție: Hristos a Înviat! Aliluia.
Icosul 4
Având îmbucurătoarea veste a învierii Tale, Iisuse, cerurile se veselesc și pământul se bucură; iar noi, prăznuind Ziua Învierii Tale, cea de a treia zi, Îți cântam:
Iisuse, Cel ce șezi întru lumina cea neapropiată, fii aproape tuturor creștinilor, după îndurările Tale!
Iisuse, Cel ce iubești zidirea Ta, nu ne uita pe noi, copii lui Dumnezeu!
Iisuse, Cel ce atragi inimile noastre la Tine, atrage către Tine și inimile noastre cele ticăloase!
Iisuse, Cel ce împlinești toate cererile cele bune, împlinește și doririle noastre cele bune, ca mai mult decât toate să Te iubim și să Te slăvim pe Tine!
Iisuse, Cel ce primești orice picătură de lacrimi, nu depărta rugăciunile noastre!
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condacul 5
Viață dumnezeiască izvorăște din Tine, o, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Pentru aceea, Te rugăm pe Tine, să nu ne piardă ucigașul de suflete, să nu ne închidă gura, ca să murim nepocăiți, ci învrednicește-ne și ne viază, ca să-Ți cântăm cu bucurie: Hristos a Înviat! Aliluia.
Icosul 5
Văzând cu duhul pe Dumnezeu înviat, veniți să bem băutură nouă, nu din piatră seacă și neroditoare, ci din Izvorul nestricăciunii și Purtătorul de viață Mântuitorul Iisus Hristos, Care, pogorând Duhul Sfânt de la Tatăl peste noi, păcătoșii și neputincioșii și peste pământul cel neroditor al sufletelor noastre, ne-a învățat pe toți a cânta:
Iisuse, Cel ce ne-ai poruncit să primim Trupul și scumpul Tău Sânge, învrednicește-ne fără de lipsă a primi aceste Prea Sfinte Taine!
Iisuse, Cel ce trimiți ploaie asupra celor drepți și asupra celor păcătoși, plouă peste noi cu harul Tău, ca să aducem roade duhovnicești!
Iisuse, Cel ce nu Te-ai scârbit de păcătoasa care Ți-a sărutat cu lacrimi de pocăință picioarele, dă-ne și nouă a-Ți uda picioarele cu lacrimi de bucurie!
Iisuse, Cel ce l-ai întărit pe Toma în credința învierii Tale, dă-ne și nouă credință nefățarnică!
Iisuse, Cel ce ai zis „Căutați și veți afla”, dă-ne și nouă să Te găsim!
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condacul 6
Propovăduind cu duhul neîncetat bucuria învierii Tale celei purtătoare de viață, Iisuse, Dumnezeul nostru, dă-ne și nouă, păcătoșilor, să fim părtași acestei învieri, ca neîncetat să cântăm în Ierusalimul cel de sus: Hristos a Înviat! Aliluia!
Icosul 6
Strălucind întregii lumi cu învierea Sa, Domnul Iisus Hristos acum toate le-a umplut de lumină: și cerul, și pământul, și cele din adâncuri; ca să prăznuiască toată zidirea învierea lui Hristos, întru care întăriți fiind, vom cânta unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce pe toate le umpli de lumina Ta, luminează și ochii noștri cei întunecați!
Iisuse, Cel ce ai împreunat cerul cu pământul, ridică-ne și pe noi de pe pământ la cer, iertându-ne păcatele și dăruindu-ne Duhul Sfânt!
Iisuse, Cel ce Te-ai pogorât cu lumina Ta cea dumnezeiască în cele din adâncuri, pogoară-Te și în adâncul inimilor noastre!
Iisuse, Cel ce ai scos din temnițele iadului sufletele ce te așteptau, scoate-ne și pe noi, neputincioșii, din întunericul mâhnirii, a deznădejdii, a fricilor de toate felurile!
Iisuse, Cel ce întinzi tuturor prea curatele Tale mâini, cuprinde-ne și pe noi, neputincioșii, în brațele Tale!
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condacul 7
Vrând Domnul Hristos să descopere oamenilor puterea dumnezeirii Sale, S-a lăsat acoperit cu pecetea lui Caiafa și nestricând-o, înaintea celor ce-L păzeau, ca un purtător de biruință, a înviat și ne-a învățat a-I cânta: Hristos a Înviat! Aliluia!
Icosul 7
Cu neputință ne este a pricepe Taina Invierii, cum ieri ne-am îngropat cu Tine, Hristoase, iar azi ne sculăm împreună cu Tine, în Duh. Dar cu bucurie Îți cântăm:
Iisuse, Cel ce ai înviat și le-ai dăruit tuturor viața, înaripează mintea noastră, ca să-Ți urmeze Ție pururea!
Iisuse, Cel ce ai sfințit pământul cu picioarele Tale, sfințește și gândurile noastre, cele care se înalță la Tine!
Iisuse, Cel ce nu ai oprit a se zugrăvi cinstitul Tău chip, dă-ne și nouă a avea pururea în sufletele noastre chipul învierii Tale!
Iisuse, Cel ce n-ai osândit-o pe femeia desfrânată, ci, prin puterea Ta, ai îndreptat-o pe calea cea bună, nu osândi nici buzele noastre cele întinate, care Te slăvesc pe Tine prin cântări de laudă!
Iisuse, Cel ce ai primit cei doi bani ai văduvei, primește și de la noi cântarea aceasta!
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condacul 8
Străin lucru, ca, pe Dumnezeu întrupat și înviat din morți, noi astăzi cu cugetul văzându-L, toată grija cea lumească să o lepădăm. Și ca pe Împăratul tuturor să-L primim și să-I cântăm: Hristos a Înviat! Aliluia!
Icosul 8
Totul ai fost iubire, Iisuse, către omul cel căzut și ai pus la dumnezeiască strajă pe grăitorul de Dumnezeu, Avacum, să stea împreună cu noi și să arate pe Îngerul cel purtător de lumină, care a grăit luminat despre Învierea Ta. Pentru aceasta, și noi Îți grăim Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai fost păzit de ostași, trimite la straja sufletelor noastre pe Îngerul Păzitor, pe care îl alungăm cu păcatele noastre, să ne păzească și să ne călăuzească spre mântuire, pentru învierea Ta!
Iisuse, Cel ce ai orbit cu dumnezeiasca Ta strălucire ochii celor ce Te străjuiau, întoarce ochii noștri de la deșertăciune și ne luminează spre cunoștința adevărului!
Iisuse, Cel ce l-ai întrebat pe Apostolul Petru: „Mă iubești?”, dă-ne și nouă să avem chipul dragostei lui de la urmă!
Iisuse, Cel ce i-ai iertat lui Petru Apostolul lepădarea de Tine, iartă-ne și nouă lepădările din fiecare ceas de poruncile Tale|!
Iisuse, Cel ce ai dat putere apostolilor Tăi a lega și a dezlega, dezleagă-ne și pe noi de nedreptățile noastre!
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condacul 9
Toată firea omenească în Tine s-a preaslăvit cu învierea Ta, Iisuse, și prin aceasta s-a dăruit nestricăciune trupurilor sfinților, adeverindu-se aceasta prin moaștele sfinților! Sfințește-ne și pe noi, cu Darul Tău, Iisuse, ca și noi, cu bucurie să-Ți cântăm: Hristos a Înviat! Aliluia!
Icosul 9
Ritorii de Dumnezeu grăitori mânecă cu duhul, întâmpinând ieșirea din mormânt, și, în loc de mir, cântare Îți aduc Ție ca Soarelui dreptății și Stăpânului; cu ale căror cântări, primește și aceste rugăciuni ale noastre:
Iisuse, Cel ce ai primit mirul cel vărsat pe Tine, primește și ale noastre cântări de laudă, de mulțumire și de cerere!
Iisuse, Soarele dreptății, luminează sufletele noastre cele întunecate!
Iisuse, Cel ce din pescari ai făcut pescari de oameni, atrage și voia noastră cea rea spre ascultarea Ta!
Iisuse, Cel ce pe Saul l-ai prefăcut în mai-marele apostol, înțelepțește-ne și pe noi, cei ce rătăcim!
Iisuse, pentru rugăciunile Apostolului Pavel și ale tuturor sfinților Tăi, fie-Ți milă de noi, păcătoșii și neputincioșii!
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condacul 10
Voind a mântui neamul omenesc, Iisuse, Te-ai pogorât pe pământ și Însuți Dumnezeu fiind, ai primit firea noastră omenească, pentru ca și în ea să se arate puterea Ta și iubirea Ta pentru noi, năpăstuiții, iar noi, bucurându-ne de binecuvântările Tale, să-Ți cântăm: Hrisos a Înviat! Aliluia!
Icosul 10
Cel ce ai înviat, Iisuse Hristoase, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce Te-ai pogorât la iad și ai sfărâmat legăturile cele veșnice în care se țineau legate sufletele, slobozește-ne și pe noi de legăturile păcatelor, ca să-Ți cântăm:
Iisuse, Cel ce l-ai încredințat pe iubitul Tău ucenic, Ioan, Maicii Tale, încredințează-ne și pe noi îngrijirii ei mântuitoare!
Iisuse, Cel ce suferințele Maicii Tale le-ai prefăcut în bucurie, dă-ne și nouă, nevrednicilor, bucuria binecuvântării Tale!
Iisuse, Cel ce ai dat lumii ocrotitoare pe Maica Ta, dă-ne și nouă, păcătoșilor, să fim sub acoperământul ei!
Iisuse, Cel ce nu i-ai oprit pe prunci a se atinge de Tine, dă-ne și nouă blândețea și curăția inimii lor!
Iisuse, Cel ce ai iertat-o pe desfrânată și i-ai poruncit de atunci să nu mai păcătuiască, dă-ne și nouă ca de acum să nu Te mai întristăm cu păcatele naostre!
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condacul 11
Cântare de bucurie despre învierea Ta binevoiește să-Ți aducem, Mântuitorul nostru. Și prin aceasta să primească sufletele noastre mirul vindecărilor de nălucirile cele vătămătoare, și ieșirea noastră de sub toate asupririle vrăjmașului și din întunericul minților noastre, ca luminați și înviați fiind, să-Ți cântăm cu bucurie: Hristos a Înviat! Aliluia!
Icosul 11
Primind, prin învierea Ta, razele strălucitoare ale darului Duhului Sfânt, și prin Acesta, ca prin oglindă, duhovnicește văzând învierea Ta cea aducătoare de viață, ne închinăm cinstitei Tale cruci și slăvitei Tale învierii, pe care o lăudăm și o slăvim, cântând așa:
Iisuse, Cel ce ai plecat cerul, primește și rugăciunea noastră, ca un îndurător!
Iisuse, Cel ce ai adormit cu trupul ca un muritor, omoară poftele noastre cele trupești!
Iisuse, Cel ce Te-ai dat cu totul pentru mântuirea noastră, dă-ne și nouă cu totul a ne preda Ție!
Iisuse, Cel ce Te-ai suit la ceruri ca să pregătești locașuri celor ce Te iubesc, pregătește-ne și nouă în locașurile Tale!
Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, numără-ne și pe noi cu cei aleși ai Tăi!
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condacul 12
Iisuse Histoase, Cel ce pe toți ne-ai iubit atât de mult încât Te-ai răstignit pentru mântuirea noastră, Te rugăm, primește rugăciunea noastră ca o pârgă pe care Ți-o aducem Ție. Depărtează de la noi tot gândul cel viclean, și ne irată păcatele. Duhul Sfânt pogoare-Se peste noi, Iisuse, după Cuvântul Tău, ca fără osândă și luminați fiind, să-Ți cântăm: Hristos a Înviat! Aliluia!
Icosul 12
Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostrum mântuitor, credem că dăruiești tuturor iertare păcatelor și viață veșnică. De aceea Te rugăm, iartă-ne păcatele și ne viază acum pe noi, pe toți cei morți prin păcatele noastre. Întru această numită și sfântă sărbătorire a Învierii Tale, binecuvântează-ne, ca noi toți, ca frații, unul pe altul să ne îmbrățișăm cu binecuvântări și cu gânduri frumoase. Pe cei ce ne urăsc pe noi, să-i iertăm, pentru învierea Ta, și celor cărora am greșit să le cerem iertare și s-o primim, și așa, cu toții, ca și cu o gură și cu o inimă să cântăm preaslăvită învierea Ta, cu unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce binecuvântezi pe cei ce Te binecuvântează pe Tine, binecuvântează și acum osteneala noastră cea după putere!
Iisuse, Cel ce îi sfințești pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, sfințește și doririle și gândurile noastre!
Iisuse, Cel ce ai făgăduit să fii cu cei credincioși până la sfârșitul veacului, fii neîncetat și cu noi, neputincioșii!
Iisuse, Cuvântul cel Adevărat al Tatălui, curăță cuvintele noastre cele nevrednice, ca să Te lăudăm pe Tine cum se cuvine!
Iisuse, Paștile cele mântuitoare, care duc de la moarte la viață, luminează cu lumină din Lumina Ta haina sufletelor!
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!
Condacul 13
O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai călcat cu moartea pe moarte și celor din mormânturi le-ai dăruit viață, primește ca un miros de bună mireasmă duhovnicească această puțină rugăciune. Doamne Iisuse, nouă, celor ce suntem în mormântul neștiinței și al întunericului păcatelor, dăruiește-ne duhul învierii, ca, VII și luminați fiind, să cântăm cu bucurie: Hristros a Înviat! Aliluia.
(Acest condac se rostește de trei ori, apoi se spun Icosul 1 și Condacul 1.)
Rugăciune la Învierea Domnului
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ia aminte la rugăciunile pe care Ți le aducem din buzele noastre necurate și curățindu-ne de toată întinăciunea, acoperă-ne cu harul milostivirii Tale! Nu avem cuvinte, Doamne și Stăpânul vieții noastre, să-Ți mulțumim după cuviință pentru marele dar pe care ni l-ai făcut și ni-l faci în fiecare an prin pogorârea Sfintei Lumini la Mormântul Tău; nu suntem vrednici de o minune atât de mare, dar deși nu suntem vrednici a grăi de acest mare dar pe care l-ai făcut Bisericii Tale, nici nu ne putem opri să nu mulțumim după puterile noastre că ne-ai arătat acest semn, ca să pricepem că EȘTI cu adevărat viu în Biserica Ta cea dreptslăvitoare pe care porțile iadului nu o vor birui. Tu, Cel ce ai zis: „Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor”, ne-ai arătat aceasta în multe feluri și în chip ales la marele praznic al Învierii.
Slavă Ție, Doamne, că acoperi Biserica Ta! Slavă Ție, Doamne, că îi întărești pe credincioși! Slavă Ție, Doamne, că ai binecuvântat pământul cu Mormântul Tău! Ne aducem aminte câte minuni ai făcut la acest dătător de viață Mormânt. Cum vom uita Stâlpul Ortodoxiei? Cum vom uita că, atunci când ereticii au dat bani sarazinilor pentru a nu-i lăsa pe credincioși să intre în Biserica Sfântului Mormânt, Lumina Sfântă a țâșnit afară, spărgând un stâlp de piatră? Cum vom uita bucuria Patriarhului Sofronie și a celor împreună cu el, văzând dovedită credința lor curată, că Tu, Doamne Iisuse Hristoase, ești cu adevărat capul și ocrotitorul Bisericii? Nu vom putea uita, Doamne, pentru că mare este dragostea pe care ne-ai arătat-o. Și luând aminte la cuvintele Tale: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut”, cu inimile noastre mărturisim că la praznicul Învierii trimiți Sfânta Lumină ca binecuvântare pentru cei credincioși. Pentru aceasta, Te rugăm, Doamne Iisuse Hristoase, trimite harul Tău peste noi și fă din inimile noastre locaș al Luminii Tale celei neapropiate, ca pe Tine să Te slăvim, Iubitorule de oameni, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Amin!
SĂ vă fie de folos!! (Anto R)
luni, 9 aprilie 2018
Acatistul Învierii Domnului Iisus
Acatistul Invierii Domnului
Condacul 1
Aparatorul cel mare si Doamne, biruitorul mortii celei vesnice, ca cei ce ne-am izbavit de omorarea cea duhovniceasca, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai si zidirea Ta. Cel ce ai biruinta asupra mortii, de moartea pacatelor slobozeste-ne pe noi, care graim: Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Icosul 1
Ingerii, Invierea Ta, Hristoase Mantuitorule, neincetat o lauda in ceruri. Si pe noi, cei de pe pamint, invredniceste-ne cu inima curata a-Ti canta Tie unele ca acestea:
Iisuse, Cel nepatruns, Care luminezi pe toti credinciosii, lumineaza-ne si pe noi cei ce traim in intunericul necunostintei;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti si la toate le dai viata, inviaza-ne si pe noi, cei omoriti in pacate;
Iisuse, Cel ce Te-ai inaltat la cer si ai inaltat pe cei ce nadajduiesc intru Tine, inalta-ne si pe noi, cei plecati spre pamint;
Iisuse, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui si partasi slavei Tale ii faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii si mortii, nu ne judeca pe noi dupa faradelegile noastre, ci miluieste-ne dupa mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Condacul 2
Vazand, Doamne, oamenii cazuti, Te-ai intrupat si ai inviat pe toti, daruindu-le celor inviati toate spre mantuire. Inviaza-ne si pe noi cei omoriti din pricina pacatelor, ca sa-Ti cantam Tie: Aliluia!
Icosul 2
Mintea nu pricepe dumnezeiasca taina, cum izvorul vietii inviaza, omorand moartea. Pentru aceasta, numai cu inima simtind bucuria invierii si astfel fiind luminati, cu glas de bucurie duhovniceasca graim catre Tine unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai intrat prin usile incuiate, intra si in casa sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai intampinat in cale pe ucenicii Tai, intampina-ne si pe noi, pe calea acestei vieti, si ne mantuieste;
Iisuse, Cel ce ai aprins inimile lor cu cuvintele Tale, aprinde si inima noastra cea rece, spre dorirea de slava Ta;
Iisuse, Cel ce Te-ai cunoscut intru frangerea painilor, da-ne si noua a Te cunoaste in dumnezeiasca impartasanie;
Iisuse, Cel ce ai fagaduit pe Duhul Sfint ucenicilor Tai, trimite-ne si noua pe acest Duh mangaietor de la Tatal;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Condacul 3
Cu puterea Ta, cea dumnezeiasca, inviind pe Lazar, inviaza-ne si pe noi cei ce suntem doborati de patimi si zacem in pacatul nepocaintei, ca sculandu-ne dupa glasul Tau, sa cantam cantare: Aliluia!
Icosul 3
Avand putere asupra mortii, sufletele le-ai chemat din moarte, Iisuse. Cheama-ne si pe noi, din adancul pacatelor noastre, ca si noi, curatindu-ne simtirile, Tie, celui ce stralucesti cu lumina cea neapropiata, cu bucurie sa-Ti aducem cantare de biruinta, asa:
Iisuse, biruitorul mortii, biruieste patimile noastre cele rele;
Iisuse, Datatorule de viata, da-ne si noua o viata mantuitoare;
Iisuse, izvorul bucuriei, bucura inima noastra intru indreptarile Tale;
Iisuse, Cel ce ai saturat, cu cinci paini si doi pesti, cinci mii de barbati in pustie, afara de femei si copii, hraneste-ne si pe noi cu painea Ta cereasca;
Iisuse, nadejdea celor cazuti, scoate-ne si pe noi din adancul rautatilor noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Condacul 4
Viforul patimilor ne tulbura si ne ineaca; ci Te rog pe Tine Iisuse, intinde-ne, ca si lui Petru, mina Ta cea de ajutor si, cu puterea Invierii Tale, ridica-ne si ne inalta a cinta Tie: Aliluia!
Icosul 4
Avand imbucuratoarea veste a invierii Tale, Iisuse, cerurile cu vrednicie se veselesc si pamintul se bucura; iar noi, praznuind veselia cea vesnica, indraznim a-Ti canta unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce sezi intru lumina cea neapropiata, fii aproape tuturor crestinilor, dupa indurarile Tale;
Iisuse, Cel ce iubesti zidirea Ta, nu ne uita pe noi cei de pe urma;
Iisuse, Cel ce atragi inimile noastre la Tine, intoarce la Tine si inima noastra cea ticaloasa;
Iisuse, Cel ce implinesti toate cererile cele bune, implineste si doririle noastre cele bune, ca mai mult decat toate sa Te iubim pe Tine;
Iisuse, Cel ce primesti orice picatura de lacrimi, nu departa rugaciunile noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Condacul 5
Viata de Dumnezeu placuta izvoraste din Tine, o, Iisuse, Fiul Dumnezeului celui viu. Pentru aceea Te rugam pe Tine, ca sa nu ne piarda pe noi ucigatorul de suflete, nici sa ne inchida gura ca sa murim nepocaiti, ci invredniceste-ne sa-Ti cantam: Aliluia!
Icosul 5
Vazand cu Duhul pe Dumnezeu inviat, veniti sa bem bautura noua, nu din piatra stearpa si neroditoare, ci din izvorul nestricaciunii si purtatorul de viata mormant al Mantuitorului, care, pe pamintul cel neroditor al sufletelor noastre udandu-l, ne-a invatat pe toti a canta unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ne-ai poruncit sa primim scump sangele Tau, invredniceste-ne fara de lipsa, a primi acest prea cinstit sange;
Iisuse, Cel ce trimiti ploaie asupra celor drepti si asupra celor pacatosi, stropeste-ne si pe noi cu harul Tau, ca sa aducem roada duhovniceasca;
Iisuse, Cel ce nu Te-ai scarbit de pacatoasa care Ti-a sarutat cu lacrimi de pocainta picioarele Tale, da-ne si noua a-Ti uda picioarele Tale cu lacrimi de umilinta;
Iisuse, Cel ce ai intarit pe Toma in credinta invierii Tale, da-ne si noua credinta nefatarnica;
Iisuse, Cel ce ai zis: cautati si veti afla, da-ne si noua a Te gasi pe Tine;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Condacul 6
Propovaduind cu duhul neincetat bucuria invierii tale, celei purtatoare de viata, Iisuse, Dumnezeul nostru, da sa fim si noi, pacatosii, partasi acestei invieri, ca neincetat sa cantam in Ierusalimul cel de sus: Aliluia!
Icosul 6
Stralucind la toata lumea cu invierea Sa Domnul Iisus Hristos, acum toate le-a umplut de lumina: si cerul si pamintul si cele de dedesubt; ca sa praznuiasca toata zidirea Invierea lui Hristos, intru care intariti fiind vom canta unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce toate le umpli de lumina Ta, lumineaza si ochii nostri cei intunecati;
Iisuse, Cel ce ai impreunat cerul cu pamintul, ridica-ne si pe noi de pe pamant la cer;
Iisuse, Cel ce Te-ai pogorat cu lumina Ta cea dumnezeiasca in cele de dedesubt, pogoara-Te si in adancul inimilor noastre;
Iisuse, Cel ce ai scos din temnitele iadului sufletele ce te asteptau, scoate-ne si pe noi, pacatosii, din intunericul mahnirii, caci viata noastra de iad s-a apropiat;
Iisuse, Cel ce tuturor le intinzi prea curatele Tale maini, cuprinde-ne si pe noi, ticalosii, in bratele Tale;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Condacul 7
Vrand Domnul Hristos ca sa descopere oamenilor puterea dumnezeirii Sale, S-a acoperit cu pecetea lui Caiafa si nestricand-o, inaintea celor ce-L pazeau, ca un purtator de biruinta s-a sculat si ne-a invatat a-i canta: Aliluia!
Icosul 7
Minunat si cu neputinta este a pricepe, cum ieri ne-am ingropat impreuna cu Tine, Hristoase, iar azi ne sculam impreuna cu Tine, in Duh. Dar cu bucurie Iti cantam Tie unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai inviat si ai dat in dar tuturor viata, intraripeaza mintea noastra, ca sa-Ti urmeze Tie pururea;
Iisuse, Cel ce ai sfintit pamantul cu picioarele Tale, sfinteste si gandurile noastre, cele care se inalta la Tine;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit a se zugravi cinstitul Tau chip, da-ne si noua a avea pururea in sufletele noastre chipul invierii Tale;
Iisuse, Cel ce ai primit cei doi bani ai vaduvei, primeste si de la noi cantarea aceasta;
Iisuse, Cel ce n-ai osindit pe femeia desfranata, ci, prin puterea Ta, ai indreptat-o pe calea cea buna, nu osandi nici buzele noastre cele intinate care Te saruta pe Tine, prin cantari de lauda;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Condacul 8
Strain lucru, ca pe Dumnezeu intrupat si inviat din morti, noi astazi cu cugetul vazindu-L, toata grija cea lumeasca sa o lepadam. Si ca pe Imparatul tuturor sa-L primim si sa-I cantam Lui: Aliluia!
Icosul 8
Totul ai fost iubire, Iisuse, catre omul cel cazut, si ai pus la dumnezeiasca straja pe de Dumnezeu graitorul Avacum, sa stea impreuna cu noi si sa arate pe ingerul cel purtator de lumina, care a grait luminat despre Invierea Ta. Pentru aceasta si noi graim Tie unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai fost pazit de ostasi, trimite la straja sufletelor noastre pe ingerul pazitor, pe care noi il alungam cu pacatele noastre, ca sa ne pazeasca si sa ne calauzeasca spre mantuire, pentru invierea Ta;
Iisuse, Cel ce ai orbit cu dumnezeiasca Ta stralucire ochii celor ce Te strajuiau, intoarce ochii nostri de la desertaciune si-i lumineaza, spre cunostinta adevarului;
Iisuse, Cel ce ai intrebat pe Apostolul Petru: "Ma iubesti?", da-ne si noua sa avem chipul dragostei lui de la urma;
Iisuse, Cel ce ai iertat lui Petru Apostolul lepadarea de Tine, iarta si noua lepadarile cele din fiecare ceas, de poruncile Tale;
Iisuse, Cel ce ai dat putere Apostolilor Tai, a lega si a dezlega, dezleaga-ne si pe noi de nedreptatile noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Condacul 9
Toata firea omeneasca in Tine s-a preaslavit, cu invierea Ta, Iisuse, si prin aceasta s-a daruit nestricaciune trupurilor sfintilor, adeverindu-se aceasta prin moastele sfintilor si cantandu-Ti cu umilinta: Aliluia!
Icosul 9
De Dumnezeu graitorii ritori maneca cu duhul intampinand iesirea din mormant, si in loc de mir, cantare Iti aduc Tie, ca soarelui dreptatii si Stapanului; cu ale caror cantari, primeste si aceste rugaciuni ale noastre:
Iisuse, Cel ce ai primit mirul cel varsat pe Tine, primeste si ale noastre cantari de lauda, de multumire si de cerere;
Iisuse, soarele dreptatii, lumineaza sufletele noastre cele intunecate;
Iisuse, Cel ce pe pescari i-ai facut vanatori de oameni, atrage si voia noastra cea rea, spre ascultarea Ta;
Iisuse, Cel ce pe Saul l-ai prefacut in mai-marele Apostol, intelepteste-ne si pe noi cei ce ratacim;
Iisuse, pentru rugaciunile acestui Apostol si ale tuturor sfintilor Tai, fie-Ti mila de noi pacatosii;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Condacul 10
Voind a mantui neamul omenesc, Iisuse, Te-ai pogorit pe pamant si Insuti Dumnezeu fiind, ai primit neputintele noastre, ca si in ele sa se arate puterea Ta, care ne indeamna a canta: Aliluia!
Icosul 10
Cel ce ai inviat, Iisuse Hristoase, Mantuitorul si Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce Te-ai pogorit in cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat legaturile cele vesnice, in care se tineau legate sufletele, slobozeste-ne si pe noi de legaturile pacatului, ca sa-Ti cantam Tie unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce ai incredintat pe iubitul Tau ucenic Maicii Tale, incredinteaza-ne si pe noi ingrijirii ei, celei mantuitoare;
Iisuse, Cel ce suferintele Maicii Tale le-ai prefacut in bucurie, da-ne si noua, nevrednicilor, cu rabdare sa purtam crucea noastra;
Iisuse, Cel ce ai dat lumii ocrotitoare pe Maica Ta, da-ne si noua, pacatosilor, ca sa fim sub acoperamintul ei;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit pe prunci a se atinge de Tine, da-ne si noua blandetile si curatia inimii pruncilor;
Iisuse, Cel ce ai liberat pe desfranata si i-ai poruncit de acum sa nu mai pacatuiasca, da-ne si noua ca de acum sa nu Te mai intristam;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Condacul 11
Cantare de umilinta, despre invierea Ta, binevoieste ca sa-Ti aducem Tie, Mantuitorul nostru. Si prin aceasta sa primeasca sufletele noastre mirul vindecarilor de nalucirile cele vatamatoare, ca sa-Ti cantam Tie pururea: Aliluia!
Icosul 11
Primind, prin invierea Ta, razele stralucitoare ale darului, si prin aceasta, ca prin oglinda, duhovniceste vazand scularea Ta cea aducatoare de viata, ne inchinam cinstitei Tale cruci si slavitei invierii Tale, pe care o laudam si o slavim, cantind asa:
Iisuse, Cel ce ai plecat cerul, primeste si rugaciunea noastra, ca un indurator;
Iisuse, Cel ce ai adormit cu trupul ca un muritor, omoara poftele noastre cele trupesti;
Iisuse, Cel ce Te-ai dat cu totul pentru mantuirea noastra, da-ne si noua cu totul a ne preda Tie;
Iisuse, Cel ce Te-ai suit la ceruri, ca sa pregatesti locasuri celor ce Te iubesc pe Tine, asaza-ne si pe noi in locasurile Tale;
Iisuse, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui, numara-ne si pe noi cu oile cele de-a dreapta Ta;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Condacul 12
Darul Tau da-ni-l noua, Iisuse, Cel ce pe toti ne-ai iubit, si primeste rugaciunea noastra, ca o parga, ce-Ti aducem Tie. Si departeaza de la sufletele noastre tot gandul cel viclean, ca fara osanda sa-Ti cantam Tie: Aliluia!
Icosul 12
Cantand preaslavita invierea Ta, Te slavim pe Tine, o, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, si credem ca daruiesti tuturor viata vesnica. Pentru aceasta, intru aceasta numita si sfinta zi, ca fratii unul pe altul sa ne imbratisam. Iar pe cei ce ne urasc pe noi, sa-i iertam pentru invierea Ta. Deci cu o gura si cu o inima sa cantam unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvinteaza pe Tine, binecuvinteaza si acum osteneala noastra cea dupa putere;
Iisuse, Cel ce sfintesti pe cei ce nadajduiesc intru Tine, sfinteste si doririle si gandurile noastre;
Iisuse, Cel ce Te-axi fagaduit sa fii cu cei credinciosi pina la sfarsitul veacului, fii neincetat si cu noi pacatosii;
Iisuse, Cuvintul cel Adevarat al Tatalui, curata cuvintele noastre cele nevrednice, ca sa Te laudam pe Tine;
Iisuse, Pastile cele mantuitoare, care duc de la moarte la viata, salasluieste-ne in locasul Tau, luminandu-ne haina sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Condacul 13
O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai calcat cu moartea pe moarte si celor din morminte le-ai daruit viata, primeste ca un miros de buna mireasma duhovniceasca aceasta putina rugaciune. Si daruieste-ne noua, celor ce suntem in mormantul nesimtirii, viata vesnica, ca sa-Ti cantam Tie: Aliluia!
(Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.)
Aparatorul cel mare si Doamne, biruitorul mortii celei vesnice, ca cei ce ne-am izbavit de omorarea cea duhovniceasca, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai si zidirea Ta. Cel ce ai biruinta asupra mortii, de moartea pacatelor slobozeste-ne pe noi, care graim: Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!
Rugaciune la Invierea Domnului
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

