Să încercăm, zic, să ”stăm acasă”, dar să nu stăm nepăsători, ci să stăm cu noi înșine în noi înșine. Să stăm cu Dumnezeu! Să stăm cu Sfinții Lui, cu Îngerii Lui și cu Maica Domnului!
Poate e timpul să ne facem o ANALIZĂ de VALOARE. Poate e timpul să stăm mai mult în rugăciune. Căci dacă nu vom sta acasă cu smerenie, dacă nu vom sta în rugăciune, dacă nu vom sta în smerenia cea bine-plăcută lui Dumnezeu, dacă nu vom sta în duhul de pocăință, dacă nu vom căuta îndreptarea, dacă nu vom cere iertare celor cărora le-am greșit și nu îi vom ierta pe cei care ne-au greșit, cerând cu pocăință iertare lui Dumnezeu și cerând îndurarea Sa, nimic vom face, nimic vom obține stând izolați la domiciliu, stând, pur și simplu!!
S-avem grijă, așadar, să nu ne izolăm de semenii noștri, vremelnic, și să rămânem în uitarea de sine, de alții și de Dumnezeu! Să evităm contactul cu ceilalți, așa cum ne cer autoritățile și cum ne cere situația, nou creată de Conviv 19, ca să ne apărăm fizicul, dar să ni le apărăm și pe cele dinlăuntru ale noastre, să ne apărăm fărâma de Divin din noi, să ne apărăm Spiritul. Să-L hrănim. Să-L hrănim cu rugăciunea, să-L hrănim cu pocăința, să-L hrănim cu fiecare vibrație pozitivă. Să-l hrănim cu gânduri bune pentru cei aflați în sufeință!
Cineva spunea foarte frumos: ”Să-L invităm pe Domnul Hristos la noi, Lui să-I deschidem ușa”, ușa casei și pe cea a inimii. Ei, bine, ne izolăm de semeni, dar să-i păstrăm în gândurile nostre, în rugăciunile noastre, punându-i înaintea lui Dumnezeu! Să folosim răgazul acesta, penitența aceasta, dacă vreți, ca timp de cunoaștere a noastră, să-l folosim ca timp de pocăință și de iertare!
Trăim vremuri tulburi, și știut este că românul, când a dat de greu a pus-o de-o glumiță, a mai băut un păhărel, a mai cântat o doină. Oricât am fi noi un popor vesel și viteaz, bag, samă că acum nu mai e vreme de glumit! Fiindcă am fost introduși în ARENĂ. Ni s-a declarat RĂZBOI!! (După cum vedem cu toții, un război..nevăzut. Nu-l vedem pe inamic. Îii simțim doar boldul! Șimțim doar mirosul morții…). Acum suntem gladiatorii din vremea lui Spartacus, invitați în Arenă. Lupta este pe viață și pe moarte. Sau…, poate e LUPTA pentru CREDINȚĂ, ori e LUPTA cea MARE pentru cucerirea lui Hristos!! De care parte a baricadei ne dăm. Abandonăm din start războiul, lăsându-ne uciși de…invizibilul CONVIV 19. Abandonăm fără luptă acest război, ancorându-ne în deznădejde și lașitate? Ne lăsăm pradă disperării?? Îi deschidem brațele larg fricii?? Fugim?? Ne ascundem?? Ei bine, o putem face, dar…unde vom fugi de la mânia lui Dumnezeu?? Unde ne vom ascunde, așa fel încât El să nu știe locul??…
Oameni buni, să ne-aducem aminte de înaintașii noștri, dacii, care porneau la luptă, dar nu porneau oricum! Ci, mai întâi îți pregăteau armele?? Și, oameni buni, ce arme aveau ei atunci?? Niște biete unelte rudimentare, în timp ce dușmanii aveau cel mai măiastru armament. Dar dacii au ieșit biruitori de atâtea și atâtea ori în bătălii, încât l-au înspăimântat, în urmă cu multe veacuri, pe Împăratul Romei, cuceritorul multor popoare. Ne-o spun poeții acelei vremi. O spune Ovidiu, un roman. Și nu ne-o spune nouă, ci i-o spune imperatorului Augustus. Ce aveau străbunii noștri în comparatie cu ceea ce avem noi astăzi? Aveau multe, dar mai presus de orice, aveau…CREDINȚA! ÎL aveau pe Dumnezeu! Ei nu plecau la luptă înainte de a ține post. Nu plecau la luptă înainte de a se ruga. Și n-am să mai dezvolt mai mult. Cu toții știm câte ceva, fiecare dintre noi știm din ce neam sănătos (la minte, la trup și la spirit), ne tragem! De aceea vă invit astăzi la o porție de spiritualitate! Să înlocuim teama de virus cu iubirea de frați, cu iubirea de Dumnezeu. Să ne-aducem aminte, măcar acum, în ceasul al 12-lea, că suntem…FII ai LUMINII! N-avem arme?? Ei bine, poate că e doar o părere. Eu spun că avem. Avem arma rugăciunii! Și e cea mai puternică armă! Să ne folosim de ea! Haideți, dar, să ne rugăm! Haideți să-L chemăm pe Hristos, căci El nea- spus: ”Cheamă-Mă în ajutorul tău și EU voi veni, și-ți voi ajuta ție, și tu mă vei proslăvi!” Vino, Doamne, Iisuse! Ajută-ne!
Sunt ape tulburi?? Am căzut în deznădejde, ba chiar în disperare? Ne-a cuprins frica?? Ei bine, poate că e vremea să ne-aducem aminte de Petru, când se afla în ape tulburi. Căci el, deznădăjduit fiind, văzând că se îneacă, și-a încercat totuși, măcar și un pic, puțina lui credință și a strigat: ”Iisuse, ajută-mă” Și Iisus l-a ajutat! Chiar dacă, mai întâi l-a certat, zicându-i: ”Puțin credinciosule…, de ce te îndoiești…” (am citat din memorie). Să-L chemăm și noi pe Hristos. S-avem credință. Să insităm să-L strigăm. Chiar dacă ne va certa, chiar dacă nu ne va întinde mâna Sa de la prima strigare, dacă vom insista, EL va veni și ne va salva! CREDE NUMAI, omule! Și Roagă-te! Amin.
Sfat: Să alergăm mai puțin la Marketuri după mâncare, fiindcă ”Nu doar cu pâine se va hrăni omul, ci cu tot CUVÂNTUL lui Dumnezeu!” (Cuvântul lui Dumnezeu este Hristos!!; Să ne hrănim cu EL, agățându-ne, măcar acum, în ceasul al 12-lea, de poala hainei LUI! Să strigăm precum a strigat Apostolul Petru, când era să se înece în valurile înspăimântătoare: DOAMNE, PIER, SCAPĂ-MĂ!!).
Viu este DOMNUL și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos!
Vă propun să rostiți mai întâi rugăciunea Tatăl nostru, apoi, de câteva ori, la rând, Psalmul 50. (Vi-l atașez în facsimil; e un Psalm, un pic ”prelucrat” de mine; A. R.).
Mulțimim lui Dumnezeu pentru că ne cheamă, pentru că ne primește, pentru că răspunde rugăciunilor noastre, așa cum numai un TATĂ știe să răspundă fiilor LUI!! Amin.
Să ne fie de folos! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu